Suntem prinși în mrejele unui prezent suficient de
agresiv, imprevizibil, cu provocări care ne pun pe gânduri. Când în urmă cu
doar câțiva ani ni se spunea că lumea se va schimba, credeam că va fi un
fenomen mai tandru. Adică după ploaie vine soare, anotimpurile își vor vedea de
rotirea lor, iar oamenii își vor duce viața după reguli consacrate. Nici vorbă!
A fost decretată pandemia în lume, și a luat multe vieți omenești. Din
pandemie, ca dintr-o păpușă rusească, au ieșit crizele nemiloase și greu de
strunit, a venit războiul din Ucraina, cu ruine și morți. Unde să fugim din
propria condiție? Trecutul are pânza uitării peste el, prezentul ne privește în
ochi și ne-a rămas viitorul.
Dar nici acolo nu-i prea multă siguranță, sau
îmbiere la confort. De o vreme mai lungă, țin pe masa mea de scris o carte
care-și aștepta lectura. M-a stârnit prietenul și scriitorul Adrian Alui
Gheorghe, din Piatra Neamț. O carte care conține teorii bine argumentate
științific, statistic, care a oprit pentru o clipă minutarele lumii, a dat
frisoane multor specialiști în vremea din urmă. Este vorba de „Homo deus.
Scurtă istorie a viitorului”, scrisă de americanul Yuval Noah Harari, în anul
2015. Cuprinși de o poftă nebună de a ne depăși limitele, ne asumăm orice
teorie nouă, deoarece ne împinge spre visare, ne proiectează speranțe și chiar
ne administrează în doze diferite disperarea.
Cartea a cunoscut tiraje mari în toată lumea.
Autorul spune că de mii de ani omenirea a avut pe frontispiciu trei mari
dimensiuni scormonitoare la temelia ei: foametea, molimele și războaiele. Iată,
că și-au dat întâlnire și în timpul vieților noastre. Mai constată că aceste necazuri
pot fi controlate. În ultimele decenii s-a reușit să fie ținute în frâu aceste
provocări radicale. Asta o spunea în anul 2015. De atunci, în câțiva ani,
molimele au scăpat de sub control, iar virușii au alarmat omenirea. Războiul
declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, cu implicații globale, a pus și el
civilizația într-o situație de cumpănă. Iar foametea, ca efect al acestei
invazii, al secetei, a fracturat circulația bunurilor între continente.
După cum spunea Adrian, dacă omul tinde,
dintotdeauna, să devină supraom, tot el își pune piedici greu de trecut. Omul
contemporan este extrem de prins în cursa viitorului. Fereastra miraculoasă a
telefonului mobil îi face, mai ales pe cei tineri, să străbată teritorii
virtuale când în jur se leagănă în vânt flori și arbori, cântă păsări sub cerul
senin. Este limpede că nu omul controlează telefonul, sau tableta, ci invers.
Același Harari, vorbind despre relația om-tehnică,
spune că homo sapiens se va lustrui atât de mult, încât va fuziona cu roboții.
Oare vrea omul să-și perfecționeze propriul călău? Adrian îmi sugera, într-un
dialog, că firea omului este să fie trăit. Omul poate privi în viitor în măsura
în care cunoaște trecutul. Așa mai am o nădejde. Dacă ne uităm atenți în
istorie, vedem că încă de la vechii egipteni s-au modificat mijloacele de trai,
dar omul a rămas același. S-a schimbat totuși ambalajul în care se vinde
această lume nouă. Iar prietenul Adrian are o teamă. Că s-ar putea să sune la
ușă cineva, să deschidă, și acolo să fie cyborgul cu glas metalizat, care nu
acceptă nicio emoție umană, și nu este dispus la nicio concesie și să-i spună:
bau!
Asta se întâmplă după lectura cărții lui Harari. Îți
dai seama că viitorul a început ieri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu