Stimați colegi,
Educaţia
din România nu trebuie să devină un motiv al dezbinării sociale, ci trebuie să
genereze cele mai bune soluţii pentru un sistem de învăţământ pe care îl dorim
performant, susţine preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ
(FSLI), Simion Hăncescu.
"Dezbaterile în jurul Proiectelor Legilor
Educaţiei nu trebuie să nască dezbinare socială, ci trebuie să genereze cele
mai bune soluţii pentru un sistem de învăţământ pe care îl dorim performant,
responsabilitate şi implicare din toate zonele societăţii româneşti. Educaţia
este un liant al minţilor care vor să construiască o societate funcţională în
ansamblul ei, în care nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege, în care să
domine respectul şi simţul civic, valori pe care cadrele didactice le predau la
clasă şi pe care, totodată, le insuflă copiilor şi acasă, din rolul de
părinţi!", precizează liderul sindical într-un mesaj transmis cu ocazia
deschiderii noului an şcolar 2022-2023.
Acesta afirmă că sistemul de educaţie din România
este încă departe de a oferi această calitate generaţiilor tinere, iar vina
este a celor care au fost la putere şi care "nu au avut preocuparea şi
voinţa" de a oferi şansa reală a acestui sistem de a se dezvolta şi de a
deveni un model la care să se raporteze alte ţări.
"Condamnăm neputinţa şi reaua-voinţă a celor
care au adus educaţia din România în situaţia în care se află în acest
moment!", a subliniat Hăncescu în mesajul său.
De asemenea, în opinia sa, lipsesc investiţiile
reale din educaţie, care ar fi trebuit să fie făcute cu mulţi ani în urmă, la
fel cum cum şi reforma curriculară a acestui sistem a fost ignorată de toate
guvernele, acestea argumentând ca justificare a neputinţei lor: "greaua
moştenire".
"Din cauza actualului context economic
nefavorabil, este posibil să asistăm la adevărate drame sociale în rândul
familiilor, care ar putea să ajungă în situaţia de a nu putea să îşi mai
trimită copiii la şcoală, dar şi în rândul angajaţilor din educaţie care sunt,
în continuare într-un procent alarmant de mare, printre salariaţii bugetari cu
cele mai mici venituri din România. Majorările acordate, începând cu luna
august, traduse, în medie, în doar câteva zeci de lei, nu vor avea cum să
acopere cheltuielile de zi cu zi, sub povara scumpirilor uriaşe. Nu s-ar fi
ajuns aici dacă în România ar fi existat o economie funcţională şi un sistem de
politici sociale care să fie un sprijin pentru cei care nu îşi pot asigura
coşul zilnic. Ne aşteptăm şi noi să avem situaţii, ca în alte ţări, în care nu
va putea fi asigurată plata facturilor la încălzire pentru şcoli în iarna
acestui an, ceea ce va avea consecinţe negative asupra procesului de
învăţământ", a avertizat Simion Hăncescu.
Potrivit sursei citate, prima zi de şcoală rămâne un
moment unic, în fiecare an, şi nimic nu ar trebui să ştirbească bucuria acestei
zile, deşi "ne pregătim pentru una dintre cele mai dificile perioade cu
care se vor confrunta familiile din România, cu implicaţii directe şi în
educaţie" .
"În prima zi de şcoală ar trebui să le mulţumim
elevilor că nu şi-au pierdut curiozitatea şi ambiţia de a descoperi lucruri noi
învăţând, aşa cum trebuie să le mulţumim şi cadrelor didactice pentru
devotamentul de care dau dovadă faţă de profesia pe care o au. De asemenea,
trebuie să le mulţumim şi celor care fac parte din categoria personalului
didactic auxiliar şi nedidactic, care au contribuţie importantă la funcţionarea
în condiţii optime a unităţilor de învăţământ. Cu ocazia deschiderii noului an
şcolar, le urăm succes elevilor şi colegilor noştri, cu speranţa că împreună
vom putea depăşi provocările pe care le vom întâmpina", a mai transmis în
mesajul său preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu