de Gheorghe Pârja
Astăzi, 1 februarie, ceasurile destinului au făcut
să vadă lumina zilei, la Baia Mare, Regatul României, în anul de grație 1934,
marele romancier, dramaturg, publicist, scenarist, omul de vastă cultură,
Nicolae Breban. Fiul lui Vasile Breban, preot greco-catolic în Recea, și al
mamei Olga, provenită dintr-o familie de comercianți germani din Alsacia.
Bunicul său, Nicolae Breban, a fost protopop unit în comuna Cicârlău, unde a
zidit o impozantă biserică și a fondat școala confesională. Unchiul și nașul
lui, canonicul Alexandru Breban, a fost senator țărănist. În anul 1941, familia
s-a refugiat la Lugoj, după ce tatăl a fost arestat de autoritățile hortyste.
De o jumătate de veac este o conștiință europeană. A
trăit și a scris fără cusur, dând o nouă direcție prozei românești, chiar în
perioada socialistă. Ne amintim de răscrucea romanului Bunavestire. Câțiva ani
a trăit și experiența exilului, dar a revenit în țară, conducând nava revistei
Contemporanul. Ideea Europeană, până în ziua de astăzi. Și a continuat să scrie
cărți fundamentale pentru literatura română. Ne stau la îndemână. S-a întâmplat
să ne cunoaștem și să ne purtăm, ca prieteni, de peste trei decenii. Mi-a fost
amfitrion în multe împrejurări, i-am fost și eu amfitrion în casa părintească
din Desești și la Baia Mare.
I-am fost alături la evenimente literare din viața
lui. Lansări de cărți în Maramureș, dar și la debutul lui în teatru, pe scena
Teatrului ”Toma Caragiu” din Ploiești. A fost în mai multe rânduri la Zilele
revistei „Nord Literar”. În aceste împrejurări, am avut norocul să-i iau câteva
interviuri. Din care acum desprind mărturisiri referitoare la Maramureș. Despre
măreția creatorului se cere un spațiu mai generos. Îmi spune domnul Breban:
„Sunt un fiu al Băii Mari, un fiu al Maramureșului. Mai mult decât atât, am,
cred eu, caracteristicile unui maramureșean, ale unui om crescut la munte, în
nordul României, ale unuia dintre cei care au tresărit de timpuriu, cu veacuri
în urmă, flacăra națională, ideea României Mari. Sunt un om în a cărui retină,
și în retina bunicilor și strămoșilor săi, s-a reflectat acest deal-vale al lui
Blaga.”
Mai multele mele întâlniri cu marele scriitor au
fost prilejuri fericite de a-i cunoaște cutremurarea sufletului, când se
apropia de oglinda locurilor natale. Într-o vară, la Recea, locul unde a
copilărit scriitorul, emoția amintirilor a fost sporită de prezența mamei,
doamna preoteasă Olga Breban. Așa am aflat că în familia Brebanilor au fost
zece generații de preoți. Rădăcina familiei ar fi satul Breb, după cum afirma
scriitorul Vasile Gogea, care a cercetat Maramureșul și a găsit documente
despre șirul de preoți Breban, de pe la anul 1500. Dețin mărturisiri demne de
istoria literaturii române. La Paris, a scris piesa „Bătrâna doamnă și
fluturele”, la îndemnul lui Emil Cioran, care îl sfătuia să nu mai scrie în
limba română și să nu se mai întoarcă în România. Că numai așa, zicea Cioran,
va avea succes la Paris.
Ca să-i impresionezi pe francezi, îi spunea
filosoful, trebuie să le vorbești limba lor, să scrii în limba lor. Dar marele
scriitor român nu l-a ascultat, s-a întors în România și a continuat să scrie
în limba română. Este un om de litere cu atitudine fermă. Când i s-a decernat
titlul de Cetățean de onoare al Orașului în care s-a născut a avut un discurs
fascinant, ca o alarmă despre criza culturii scrise. A făcut și un Apel pentru
salvarea culturii române vii, trimis puternicilor zilei. Scris în termeni
categorici, ultimativi, memoriul dorea să tragă un semnal de alarmă asupra
consecințelor grave care rezidă din neglijarea culturii scrise.
La Apelul scriitorului au aderat nume de rezonanță
din literatura română și străină. Și ce s-a ales? Ce vedem cu ochii deschiși.
Dar spune domnul Breban: „Cultura română este disprețuită de cei perindați pe
la putere, care uită – din ignoranță, calcul meschin, răuvoitor, din nepăsare,
că România modernă a fost construită inclusiv de scriitori, de oameni de
cultură.” Scriitorul Nicolae Breban, care a fost fascinat de marile structuri
epice, pe care se sprijină cultura franceză sau rusă – Balzac, ori Tolstoi, a
dat literaturii române opere unice prin profunzime și universul epic. Așa, el
locuiește în zonele mari ale romanului românesc. M-a bucurat și fascinat, în
același timp, cum doi uriași ai romanului modern românesc, Nicolae Breban și
Augustin Buzura, s-au prețuit și respectat.
Spiritul maramureșean al prieteniei. De pildă, când
Nicolae Breban a fost distins cu titlul de Cetățean de Onoare al municipiului
Baia Mare, Augustin Buzura i-a fost alături. Să ne bucurăm de Domnia ta, de
opera magistrală pe care ne-ai dăruit-o. Eu păstrez imaginea lui Nicolae Breban
coborând de la Biserica din Desești. Așa ne-am perindat prin viață. El,
Amfitrionul operei sale, pe care ne invită să-i trecem pragul, eu, gazda bună
dintr-un sat maramureșean.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu