joi, 2 februarie 2023

1 Februarie: Ziua Internaţională a Cititului Împreună

 


În fiecare an, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului, împreună, oamenii din toată lumea, indiferent de vârstă, citesc împreună cu voce tare și își împărtășesc poveștile, scopul principal fiind acela de a susține alfabetizarea ca un drept al omului care aparține tuturor.

Este o campanie de promovare a bucuriei, frumuseții și beneficiilor lecturii. Îndemn la lectură, ca mod de dezvoltare a creativității, a empatiei și a gândirii critice a fost și din partea învățătoarei Ana Dragoș, de la Școala Gimnazială Lucăcești, care a citit împreună cu elevii săi din clasa I povești și povestiri la ora de Limba română, după care de la ora 10,15 minute au audiat (live) povești în cadrul ”Maratonului poveștilor” organizat de CDI Șomcuta Mare, în perioada 1 - 15 februarie 2023 de către doamna Onorica Tîrziu Nechita.

Ziua Internațională a Cititului Împreună / World Read Aloud Day (WRAD) a fost inițiată de LitWorld, o organizație nonprofit fondată în anul 2007. Această inițiativă reunește într-o singură zi copii, tineri și adulți din peste o sută de țări ale lumii pentru a celebra puterea cuvintelor.

Citirea cu voce tare are un rol foarte important în dezvoltarea copiilor. Copiii cărora li se citește zilnic vor avea un avans de aproape un an comparativ cu acei copii cărora nu li se citește cu voce tare în fiecare zi. Cei care citesc sunt capabili să comunice mai bine atât verbal, cât și în scris. De asemenea, studiile arată că persoanele care citesc frecvent sunt în măsură să-i înţeleagă mai bine pe ceilalţi, să empatizeze cu ei şi să vadă lumea şi din perspectiva altora.

                                                                                                   GDL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu