Tu, cartea mea dragă, ce-aș fi făcut
În singurătățile mele din copilărie?
Mi-ai adus o lume mirifică în inimă și suflet,
Și așa sfătoasă și tăcută cum ești, mi-ai cerut atât
Să-ți citesc filele toate, suratele și să te adopt!
Părinții mei nu știau și nu mai pot afla acum -
Tu, Carte Românească, erai mamă și tată și frate!
Carte! Dragă, există lumea fantastică în și prin tine -
Făt Frumos învinge, oricâte „credite” azi au dușmanii,
Albă ca Zăpada, Eliza și Cenușăreasa sunt „originale”,
Râvnite pentru că erau ascultătoare și iubitoare...
Poate de aceea și eu asemeni lui Borges afirm:
Mi-am făcut de la latinescul faceri bibliotecă
Zilnic trec pe acolo și stau de vorbă cu ele
Le șterg de praf și-mi ud amintirile-mi vii;
Cele îndrăznețe își transformă coperțile în aripi
Apoi, asemeni îngerilor, pornesc într-o poveste
Tinerețe
fără bătrânețe și viață fără de moarte
Și, credeți-mă, cărțile te poate vindeca de lumea
asta...
Gelu Dragoș
Superb poet!
RăspundețiȘtergere