Charlie Ottley, britanicul devenit recent cetățean român și realizator al documentarelor „Wild Carpathia” și „Flavours of Romania”, a lansat public acuzații dure la adresa Consiliului Județean Maramureș.
Într-o postare pe Facebook, Ottley susține că instituția
nu i-a achitat suma de 30.000 de euro pentru un film realizat la comandă în
urmă cu doi ani, în ciuda eforturilor sale și ale echipei de producție.
„Consiliul Județean Maramureș lansează noi proiecte,
după ce ne-au spus că nu au bani să plătească pentru filmul pe care ni l-au
comandat acum doi ani. Ne datorează 30.000 de euro, mai bine de jumătate din
această sumă am fost nevoit să o plătesc din propriul buzunar pentru a realiza
filmul, cu mai mulți actori, echipă completă de filmare, zile întregi de
filmări și săptămâni de editare, mixaj de sunet și culoare.
Am chiar contractul semnat în numele lor de DMO-ul
lor, care era totodată acționar la consiliu și sursa finanțării. Nu-mi vine să
cred că aceste persoane consideră că e în regulă să inițieze noi proiecte,
spunând în același timp că nu au bani să ne plătească, fără să-și respecte
datoriile anterioare.
Între timp, avem un film extraordinar, plus o
versiune mai scurtă, la realizarea căreia au contribuit zeci de oameni, care
stă acum pe un raft și nu folosește cu nimic acestei țări. Rușine, Consiliul
Județean Maramureș!”, a scris Ottley.
Actualizare
Charley Ottley a șters postarea inițială în care
critica CJ Maramureș pentru datorii și a anunțat că a fost contactat de Diana
Iluț, noul director al Organizației de Management a Destinației Maramureș
(OMD), care i-a promis că va rezolva situația creată de fosta conducere.
„După ce am publicat un mesaj despre problemele
întâmpinate cu Consiliul Județean Maramureș privind datoriile neachitate lăsate
de fosta conducere a OMD și de administrația anterioară, am fost contactat de
Diana Ilut, noul director al OMD Maramureș, care mi-a promis că situația va fi
rezolvată în cel mai scurt timp.
Din acest motiv, am șters postarea, întrucât acum recunosc problema și mi-au cerut scuze pentru faptul că au permis ca aceasta să se prelungească. Sunt încrezător că vom primi plata pentru filmul realizat la comanda fostului OMD și a administrației precedente, precum și mica contribuție pe care au acceptat-o pentru costurile de producție ale sezonului 3 din Flavours of Romania, care este difuzat în prezent pe Netflix.
Înțeleg că această situație nu le aparține în
totalitate, însă o comunicare mai bună cu privire la dificultățile lor continue
ar fi generat mai multă înțelegere din partea mea. Ca întotdeauna, totul ține
de comunicare”, a scris Ottley în noua sa postare.
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu