vineri, 6 februarie 2026

Minciuna stă cu ei la masă

„Tare mult mi-a plăcut reacția unor politicieni locali la aflarea veștii că sediul Remin din Baia Mare a ajuns în patrimoniul primăriei, după ce oferta de cumpărare a primit aviz favorabil. Urmează să se întocmească hârțoagele finale aferente, dar povestea e tranșată.

Cu câteva ore înainte ca anunțul să fie oficializat, rețelele sociale s-au umplut de bucuria fără de margini, exprimată în scris și cu pozele politicienilor „învingătorilor” sub texte. Unul, ce abia încape pe telefon, a povestit cât s-a zbătut el și colegii, ce lupte crâncene au purtat prin diverse instituții, cât de greu le-a fost dar, în final, au reușit.
Alții, din aceeași gașcă politică, au postat poze cu ei și fostul lor ministru de la Energie, ca să dea greutate mesajului transmis maramureșenilor. Nu m-am mirat, practica e veche, și ei își spun și se cred politicieni, deși sunt orice numai asta nu.
„Reușita are în spate munca și determinarea miniștrilor USR, dar și sprijinul echipei USR de la nivel local și național, care a înțeles importanța acestui proiect pentru băimăreni. Este dovada că orice obiectiv devine posibil cu oamenii potriviți”, a scris deputatul maramureșean Brian Cristian (foto 2).
Da, adânc, mai ales chestia cu oamenii potriviți.
Câțiva dintre ei (nu toți, precizare necesară) au făcut tot ce le-a stat în putere să zădărnicească proiectul inițiat cu câțiva ani înainte, timp în care cei interesați cu adevărat au purtat numeroase discuții, au făcut demersuri la toate nivelurile până ce zilele trecute a venit reușita.
Contestatarii de serviciu care s-au împotrivit permanent la orice inițiativă, indiferent de domeniu, vin acum să ne spună că le tresaltă inimile de bucurie după această victorie deosebită. Doar că ei au fost pe margine, n-au întrat niciodată în teren. Asta nu i-a împiedicat să încerce să fure victoria.
Necazul e că nu-i crede nimeni, astăzi lumea îi cunoaște, știe că nu sunt în stare de nimic în afară de circ, scandal, contestări, amenințări, denunțuri penale și alte drăcovenii de acest gen.
Nici de data asta spectacolul nu le-a ieșit. Au reușit doar să se facă de minune vrând, fără pic de rușine, să-și aroge meritele altora...”

Grigore CIASCAI


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu