vineri, 1 mai 2026

Atac fără precedent!


Radu Miruță, ministrul Apărării, ar trebui judecat pentru înaltă trădare și subminarea economiei naționale!

Managerul general al Romarm și președintele Organizației Patronale Industria de Apărare, Răzvan Pîrcălăbescu, a lansat joi un atac extrem de dur la adresa ministrului Apărării, Radu Miruță, pe fondul controverselor legate de programul european SAFE și de modul în care sunt împărțite contractele de miliarde de euro.
Declarațiile au fost făcute la Antena 3 CNN și vin într-un moment în care dezbaterea publică este dominată de acuzațiile privind concentrarea majorității fondurilor către compania germană Rheinmetall și de întrebările privind beneficiile reale pentru industria românească de apărare.
Pîrcălăbescu a folosit un ton fără precedent la adresa ministrului Apărării, acuzându-l direct de sabotarea investițiilor în industria de apărare.
„Miruță ar trebui judecat pentru înaltă trădare și subminarea economiei naționale. De asemenea, și-a bătut joc de apărare atât în perioada în care a fost ministrul Economiei, cât și la Apărare”, a declarat șeful Romarm.
Acesta susține că actualul ministru ar fi blocat investițiile în trecut și ar continua să facă același lucru și în prezent.
„Când a fost ministru la Economie, a privat apărarea de toți banii pentru investiții, iar acum a încercat sabotarea lor. Eu cred că asta ar trebui făcut pentru a nu se mai ajunge la astfel de situații”, a afirmat Pîrcălăbescu.
Declarațiile vin și după o dispută privind proiectul noii arme de asalt care ar urma să fie produsă în România. Radu Miruță a fost acuzat că și-ar fi însușit meritele pentru acest proiect, în condițiile în care, potrivit criticilor, s-ar fi opus anterior unor componente ale programului SAFE în ședințele de coaliție și de guvern.
Pîrcălăbescu a explicat că proiectul nu ține de Ministerul Apărării, ci de Ministerul Afacerilor Interne și a indicat clar locațiile unde ar urma să fie realizată producția.
„Acest proiect este sub autoritatea MAI care trebuie să vină în această Comisie, așa cum am venit noi astăzi. Această armă este în discuție pentru a se face la Cugir, la fabrica de arme, iar muniția asociată acestui contract să se producă la Sadu, pentru că acolo sunt caracteristicile specifice”, a spus acesta.
Controversa apare în contextul în care au fost prezentat documente privind modul în care România intenționează să cheltuiască fondurile din programul SAFE.
Potrivit acestor date, primul pachet de proiecte, în valoare de 8,33 miliarde de euro, include 15 programe de înzestrare – de la blindate și elicoptere până la drone și sisteme antiaeriene.
Șase dintre aceste contracte ar urma să fie atribuite gigantului german Rheinmetall, care ar încasa peste 5,6 miliarde de euro, adică cea mai mare parte a fondurilor din acest prim pachet.
Programul SAFE (Security Action for Europe), cu o valoare totală de 150 de miliarde de euro la nivelul Uniunii Europene, este conceput pentru a accelera investițiile în apărare până în 2030. România are alocată o sumă de aproximativ 16,6 miliarde de euro, însă banii nu sunt nerambursabili, ci împrumuturi pe termen lung, care vor trebui returnate.

C.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu