La finele săptămânii trecute, secretarii generali ai Consiliilor Județene din România s-au întâlnit la Vișeu de Sus. A fost o întâlnire despre responsabilitate, legalitate și respect pentru administrație.
”La Vișeu de Sus am avut parte de una dintre acele întâlniri care îți reconfirmă că administrația publică înseamnă, înainte de toate, oameni serioși, profesioniști și dedicați. Mă bucur că Maramureșul a fost gazda întâlnirii anuale a secretarilor generali ai Consiliilor Județene din România, un eveniment care a adunat aproape toți secretarii generali ai județelor din țară. Îi mulțumesc doamnei Aurica Todoran, secretarul general al județului Maramureș, pentru invitație, pentru organizare și pentru tot ceea ce face, zi de zi, cu discreție, seriozitate și profesionalism pentru instituția noastră”, a spus Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș.
S-a vorbit mult despre rolul secretarilor. „Aceștia sunt extrem de importanți, deoarece administrația are nevoie de oameni care să aibă curajul să spună adevărul și să arate permanent ce este legal și corect, indiferent cine conduce vremelnic un consiliu județean. Astfel, rolul lor este să apere legea mai presus de orice. Administrația publică are nevoie de profesioniști, iar secretarii generali sunt printre cei mai importanți oameni care țin în echilibru instituțiile statului”, a adăugat conducerea CJ Maramureş. De asemenea, s-a discutat și despre problemele din administraţie, cei prezenți făcând schimb de idei cu privire la rezolvarea lor.
C.V.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu