Nu știu cum este pentru voi, dar pentru mine prietenii au fost mereu extrem de importanți. Încă cred cu tărie în sentimentul acesta și poate tocmai din cauza asta doare când descoperi că, pentru unii, prietenia funcționează ca un abonament avantajos: cât timp ai ceva de oferit, ești „suflet pereche”. Când nu mai curge nimic , nici timp, nici energie, nici relații, nici folos se instalează brusc liniștea spirituală.
Eu, naivă profesionistă, am avut mereu impresia că oamenii te caută pentru cine ești. Drăguț din partea mea. Aproape artistic. Un fel de hobby emoțional practicat fără echipament de protecție.
Există oameni care știu perfect să joace rolul prietenului devotat. Au voce caldă, privire sinceră și apar exact când miroase a oportunitate. Sunt un fel de actori de method acting ai afecțiunii, îți ascultă durerile, îți aprobă ideile, îți spun „vai, ce om minunat ești”, iar între timp îți măsoară utilitatea ca pe un apartament de închiriat.
Și eu, bineînțeles, cad mereu în aceeași capcană. Dacă cineva îmi spune de două ori „draga mea”, deja în mintea mea împărțim colivă la bătrânețe și ne udăm florile reciproc când plecăm în concediu.
Abia mai târziu observ micile detalii, unii dispar când ai nevoie de ei cu viteza luminii, dar reapar miraculos când au nevoie de recomandări, sprijin, contacte, validare sau, de ce nu, puțină energie gratis. Practic, anumite prietenii seamănă izbitor cu aplicațiile gratuite: la început par minunate, apoi descoperi că aproape toate funcțiile sunt contra cost.
Partea bună este că timpul devine un detector excelent de falsuri. Prietenii adevărați rămân chiar și când nu ai nimic spectaculos de oferit. Ceilalți… ei bine, ceilalți pleacă ofensați că nu mai funcționezi ca bancomat emoțional.
Dar încă mai cred în prietenie. Poate pentru că sunt încă suficient de încăpățânată încât să aleg oamenii cu inima înaintea instinctului de conservare. Sau poate pentru că, în ciuda tuturor dezamăgirilor, câțiva oameni adevărați fac cât o mie de relații „strategice”.
Iar dacă tot trebuie să fiu sinceră până la capăt, adevărul este că uneori cea mai mare problemă nu sunt prietenii falși. Ci faptul că eu văd suflete curate chiar și acolo unde sunt doar contabili ai interesului personal.
Loredana A. ȘTIRBU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu