Crin Antonescu a comentat, în cadrul unei intervenții la Realitatea, situația incidentelor recente cu drone semnalate în România, referindu-se la evenimentele de la Galați și Constanța. Acesta a afirmat că România nu ar avea o protecție reală în fața unor astfel de amenințări și că statul ar fi expus.
„În primul rând, este de constatat faptul că țara noastră, statul român, autoritățile noastre, noi toți suntem perfect vulnerabili. S-a văzut limpede că noi nu avem niciun fel de protecție față de aceste drone”, a declarat Antonescu.
Crin Antonescu a criticat și modul în care autoritățile au comunicat public pe acest subiect, susținând că declarațiile oficiale au generat confuzie și îngrijorare în rândul populației.
„La nivelul comunicării, și președintele, și ceilalți au dat un exemplu sau contraexemplu de cum să comunici astfel încât să semeni mai degrabă confuzie și teamă în rândul oamenilor”, a spus acesta.
„Din toate declarațiile lor nu rezultă decât că nu le e clar nimic sau că nu vor să ne spună ceva ce le este clar”, a adăugat Antonescu.
Acesta a făcut referire și la președintele României, criticând modul în care au fost gestionate întrebările legate de relația cu Ucraina în contextul incidentelor.
„Domnul Nicușor Dan vorbește de parcă ar fi președintele Ucrainei și la mâna a doua, al României”, a afirmat el. Antonescu a susținut că reacția inițială a președintelui nu a fost, în opinia sa, adecvată.
„Prima lui grijă a fost să spună că nu e de vină Ucraina. Nu e asta prima ta grijă ca președinte al României”, a spus el.
De asemenea, a făcut referire la o declarație a șefului statului, potrivit căreia nu a discutat imediat cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski după incident.
„La 24 de ore după ce drona a explodat, întrebat dacă a vorbit cu Zelenski, președintele spune: încă nu, dar o să vorbim”, a relatat Antonescu.
Acesta a mai afirmat că incidentele recente arată riscuri serioase de securitate.
„Și la Galați, și mai ales la Constanța, ne e clar tuturor că se putea întâmpla o nenorocire de proporții. Modul în care este gestionată situația alimentează neîncrederea și teoriile conspirației. Cum să nu ai de-a face cu ceea ce oficialii numesc conspiraționism? Ei îl alimentează”, a susținut Antonescu.
În final, acesta a transmis că nu se simte protejat de autorități:
„Eu, în acest moment, pur și simplu nu mă simt sub nicio formă apărat de autoritățile din România. Toți acești oameni, toate aceste structuri, servicii, care fac pe șmecherii în România, sunt incapabile să răspundă unei situații internaționale”.
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu