Sunt atât de multe de spus despre acest incident – explozia acelei drone maritime ucrainene în incinta portului maritim Constanța – încât în mod sigur se va dezbate subiectul mult timp. Și așa ar trebui să fie, pentru a pune presiune pe autorități ca măcar în „ceasul al 13-lea” să acționeze pentru a reduce sau chiar elimina aceste riscuri la adresa cetățenilor României.
În cursul zilei de ieri, am intervenit public de câteva ori pentru a mă pronunța în legătură cu acest eveniment, plecând de la datele publice disponibile. Dar ceea ce m-a surprins încă o dată neplăcut a fost lipsa de comunicare, bâlbâiala autorităților și, ceea ce este cel mai grav, pasarea responsabilităților între diferite instituții. Și pe acest subiect vreau să insist azi.
Ce sunt apele teritoriale ale României? Apele teritoriale reprezintă suprafața mării până la 12 mile maritime (22 km) de țărm, iar acest spațiu este parte a teritoriului național unde statul român este suveran, având obligația să îl controleze așa cum ar trebui să controleze spațiul terestru sau aerian.
Dar cine supraveghează apele teritoriale ale României? Conform legii – așa cum este cam peste tot în lumea democratică – aceasta este responsabilitatea Gărzii de Coastă, entitate a Poliției de Frontieră din cadrul Ministerului de Interne. Culmea este că, spre deosebire de alte incidente, de această dată Garda de Coastă ar fi avut și cu ce... Numai că Ministerul de Interne consideră că nu este misiunea lor!
Garda de Coastă a achiziționat în ultimii ani zeci de nave de patrulare și intervenție mari, ambarcațiuni moderne de mici dimensiuni (șalupe rapide, aeroglisoare etc.), drone aeriene de mare altitudine lansate de pe țărm și drone quadcopter ce pot fi lansate de pe navele aflate în larg. De asemenea, are propria rețea de radare la țărm pentru descoperirea ambarcațiunilor de mici dimensiuni folosite de traficanți sau pentru transportul migranților, o rețea de senzori optoelectronici (camere video, inclusiv cu vedere în infraroșu pentru descoperirea amprentei termice a căldurii produse de motor) instalați pe țărm, dar și pe dronele de mare altitudine, precum și balize cu senzori.
Ceea ce este cel mai important: toți acești senzori, radare și ambarcațiuni care ar trebui să supravegheze apele teritoriale sunt integrate într-un sistem complex numit SCOMAR. Acesta are în compunere un centru de comandă unde polițiștii de frontieră au la dispoziție imaginea maritimă în timp real, creată de toți acești senzori. Pentru descoperirea acestor drone maritime (despre care s-a tot spus că sunt foarte greu de detectat și identificat), ar fi trebuit luate măsuri suplimentare de supraveghere: extinderea rețelei de senzori, introducerea senzorilor acustici și utilizarea inteligenței artificiale pentru a putea distinge amprenta acestor vehicule fără pilot.
Forțele Navale Române, cu sistemele pe care le au sau ar trebui să le aibă în dotare (radare militare puternice, nave de patrulare, fregate etc.), au misiunea, printre altele, să controleze Zona Economică Exclusivă, unde va începe în curând exploatarea gazelor din Marea Neagră (platforma Neptun Deep). Despre faptul că forțele navale nu sunt și, se pare, nu vor fi pregătite să execute această misiune, am mai scris anterior. De asemenea, marina militară este obligată să intervină imediat ce Garda de Coastă descoperă o astfel de dronă sau o mină maritimă.
După cum se poate observa, cel care are această responsabilitate legală și dispune de tehnică pentru a observa și supraveghea spațiul maritim în apele teritoriale spune că nu este treaba lui, iar cel care nu are această misiune ar vrea să facă ceva, dar nu are cu ce.
Există opinii că responsabilitatea ar fi, totuși, a armatei... care ar trebui să-și construiască propriul SCOMAR (să mai cheltuiască câteva sute de milioane de euro) special anti-dronă...Dacă aceasta se consideră a fi soluția la problemă, mai simplu este ca armata să preia această misiune, iar Garda de Coastă să fie integrată în Ministerul Apărării, așa cum funcționa pe vremea vechiului regim (când trupele de grăniceri erau în componența armatei) sau cum în prezent este cazul în Grecia sau SUA.
Totuși, armata și forțele navale au responsabilitatea lor... Pentru că armata ar trebui să înțeleagă cel mai bine amenințarea reprezentată de aceste drone maritime sau de minele în derivă, potențialele riscuri la adresa cetățenilor români și a infrastructurii critice. Ea ar trebui să integreze toate aceste sisteme, indiferent de organizația căreia îi aparțin, pentru a crea un sistem coerent de monitorizare și supraveghere, atât a spațiului aerian, cât și a celui maritim.
Însă armata „s-a culcat pur și simplu pe o ureche”, considerând că pe timp de pace (cu altă ocazie voi dezbate ce ar trebui să însemne „pe timp de pace” când războiul este la granița României!) nu este treaba ei. În același timp, Ministerul de Interne ne-a obișnuit să ne povestească cum face managementul consecințelor după apariția unei crize (intervenția tuturor instituțiilor DUPĂ producerea unui incident grav).
Nimeni în această țară nu face managementul crizei (de securitate, în cazul de față) astfel încât să prevină apariția acesteia sau, cel puțin, să reducă riscul apariției ei. Nimeni nu colaborează interinstituțional (MApN, MAI, SRI) înainte de producerea unui eveniment sau incident grav de securitate... Toată lumea se înghesuie în poză după producerea incidentului, de multe ori soldat cu victime sau pagube materiale considerabile (de această dată, din nou, am avut noroc).
Această atitudine de pasare a responsabilității, de neasumare, de așteptare ca evenimentul să se producă pentru ca apoi să acționăm și să ne lăudăm cu performanța sistemului, este o dovadă crasă de iresponsabilitate și incompetență la toate nivelurile.
Dorin Toma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu