Înveșmântă-mă
Tu Doamne într-o dulce primăvară
Și
mă ține tot o floare până la sfârșit de vară,
Să
mă caute codane îndulcite de iubire
Și
în sânul lor mă pună, cantr-un cuib de fericire.
Fă-mă albă LĂCRĂMIOARĂ, sfiicioasă, parfumată,
Să
îmbăt a lor visare și-ntr-o lacrimă curată,
Ceară-n
rugă preaspășită vii dorințe împlinite,
Facă-i
tainice clipe, lungi, sfioase, fericite.
Fă-mă
dar o VIOREAUĂ, floare-albastră-mbietoare,
GHIOCEL
purtând norocul, aflător pe-a lor cărare,
Îndulcindu-le
simțirea și-a lor suflet doritor,
De
cuvinte-nălțătoare, de plăcere și fior.
Și
apoi, mai către vară, MAC în
lanu-nduitor,
Sângerând
ca buze roșii de plăcere aflător,
Ori
o NALBĂ urcătoare cu-al său alb nevinovat,
Ce
ar vrea să guste-n taină, din al dulcelui păcat.
BUSUIOC
mă fă Tu Doamne, să le port ’n-ascuns noroc
Celor
ce-s îndrăgostite, prinse-n patimă și foc,
Noaptea
pune-mi-l sub pernă să-l viseze pe cel care,
Le
va fi de-acum sortitul ne-ndoios, la fiecare.
Și
la urmă CRIN Tu fă-mă, să fiu florilor regină,
Portă-mă
și-arate lumii că sunt pure, fără vină,
În
buchetul de mireasă să le fiu în mare fală,
Iar
ele, miresuce, să mă poarte cu sfială
04.02.2020
Mircea Dorin Istrate