CÂNTEC, JOC ȘI VOIE BUNĂ PE PLAIURI MARAMUREȘENE la Tabăra literară din 9-12 septembrie

 OPREȘTE-MĂ. LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!-EDIȚIA 2021

Această Tabără literară a fost organizată și coordonată de trei mari iubitori ai scrisului și al întâlnirilor cu alți scriitori-aceștia sunt: Vasile Bele din Chiuzbaia, Gelu Dragoș din Lucăcești și Nelu Danci din Plopiș-Maramureș.

Întâlnirea a avut loc la Pensiunea Rustic din Baia Sprie, cu ansamblul folcloric Florile Chioarului din Săcălășeni: cel mai important este imaginea scriitorilor care au venit îmbrăcați în costume naționale-fiecare din zona lui geografică; s-a încins o horă veselă iar la deschiderea taberei-în cuvântul de întâmpinare- scriitorul Vasile Bele a ridicat prietenia la loc de cinste și a spus că este bucuros de această întâlnire într-o zi minunată.  Le-a urat participanților să se simtă bine, să fie în aceste zile „Fii ai Maramureșului”; invitații sunt primiți cu multă căldură și „vom ajunge să petrecem -mulțumită lui Dumnezeu.”-vom simți, vom vorbi, vom scrie în dulcea limbă românească.

Obiceiurile și tradițiile din Maramureș prezente într-o formă sau alta au constituit deliciul invitaților. Astfel nunta vechi obicei cu strigăturile ei:  N-are mândra paie-n șură/ De câte ori mi-o dat gură/ Miresucă de bună seamă/ Dai cununa pe-o năframă-etc.

Alt cântec de voie bună: Țupa, țupa pe podele/ Că opincile nu-s a mele/ Că-s din sat, de căpătat/ Mulțumrsc cui mi le-o dat! Muzica și dansul specific zonei Maramureșului-Cântecul arhicunoscut-„Maramureș, plai cu flori!”

A fost deschiderea oficială a Taberei, prezentarea participanților și zona  de unde vine, lansare de carte - „Singurătatea poetului” de Gelu Dragoș”, surprize, etc.

Un obicei foarte vechi care se regăsește și în alte sate dar nu a fost studiat îndeajuns este „fârtăţia” adică legarea unor prietenii durabile între persoanele care au aceleași idealuri; în cazul soț/soție-ea este numită „surată”; fârtații primesc un colac și zicerea: -Sunt colac de grâu frumos/ Ca și fața lui Hristos!

Promovând prietenia adevărată - poeta Florentina Danu cântă melodii de petrecere acompaniată de orchestră.

Strigăturile, cântecele au încălzit atmosfera: Să jucăm doi câte doi/ Cum se joacă-n sat la noi/ Cu capul pe mușuroi/ Și cu ochii după oi/ Fata care joacă bine/ Mă cotește și pe mine/ Ea mă-nvață a juca/ Eu o-nvăț a săruta.

În ziua a doua se face o excursie la Mănăstirea Peri, la Sighetul Marmației, la Muzeul Memorialul Durerii, Cimitirul Vesel din Săpânța, Mănăstirea Petrova - etc.

La Cimitirul Vesel din Săpânța s-au citit versurile de pe crucile sătenilor-versuri care aduceau momente din personalitatea celui decedat: munca, cântecele, credința, beția etc.

La nuntă când am plecat/ Am cântat și am jucat/ Glasul meu s-a cunoscut/ Oriunde am petrecut / Și pe toți eu i-am distrat/ Am jucat și am strigat! - sau:

La numai 4 luni de zile / Moartea a venit la mine/ Badea și Ion al meu/ Au murit tineri/ N-au avut noroc/ Şi cu 2 feciori ai mei/ Mă aflu-n mormânt cu ei/ Şi-o venit și-a noastră fată-în astă glie/ Ne-om odihni pe vecie!

Mi-a plăcut să muncesc/ și-n Biblie să citesc!

Luând cuvântul prof. dr. Terezia Filip - cea care vorbește cu atâta pasiune și documentare despre Eminescu - zice, de data aceasta despre meritele celor trei „fârtați” , ai Codrului și Chioarului, ai Fisculaşului, care de câțiva  ani buni sunt în legătură prietenească întru cinstirea limbii române prin scris, cei care promovează tradiția fârtăţiei din Chiuzbaia, se aduc laude și felicitări pentru strădania lor iar Dumnezeu să-i inspire în imaginarul lor scriitoricesc. 

În anul 2022 se anunță o nouă organizare a Taberei literare, unde cu siguranță voi participa și eu, acum am fost doar cu sufletul și cu aprecierile mele pentru acest moment literar maramureșean.

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, L.S. R. Filiala Maramureș, Ulmeni, septembrie, 2021    

 

 

 

                           

CORUIA – PRIMA EDIȚIE A FESTIVALULUI ,,CÂNTEC, JOC ȘI VOIE BUNĂ”, 2019

Mă gândesc la ziua de duminică, cât a fost de frumoasă, din toate punctele de vedere ... întâi - o vreme splendidă, și, secundo - cât de mult m-am bucurat în/de această zi. Eu, personal, chiar am profitat din plin de toate acestea. Și de vremea bună - o toamnă splendidă. Și, fiind duminică, (să se țină lanț petrecerile, cea de sâmbătă, cu cea de duminică), am onorat invitația unui foarte bun prieten și colaborator, vestit staroste și el, adică domnul VIOREL UNGUR, de a participa, și nu oricum, ci în calitate de ,,prezentator", în com. SĂCĂLĂȘENI, satul CORUIA, la PRIMA EDITIE A FESTIVALULUI ,,CÂNTEC, JOC ȘI VOIE BUNĂ". Nici nu puteam refuza o așa ofertă, chiar gândindu-mă, la cât suflet și trăire pune acest promotor cultural, de excepție, VIOREL UNGUR, adică, în păstrarea identității naționale și a tradițiilor care ne însoțesc de secole.

Un munte de putere, tare precum o stâncă, neclintit și de neurnit din loc, atunci când este vorba despre promovarea valorilor și a comorilor din LADA DE ZESTRE. Implicit cand vorbești despre VIOREL UNGUR, vorbești și despre ASOCIAȚIA CULTURALĂ ,,FLORILE CHIOARULUI", una dintre cele mai frumoase și mai profesioniste asociații dintre cei care există în plan cultural, luând în calcul gradul de amatorism, știindu-se că în plan cultural există elită profesională susținută cu mult tam-tram și putere. Dar nu despre cei profesioniști vreau să vorbesc, ci despre amatorii și animatorii culturali, care fac avest lucru cu desăvârșire profesionistă. FELICITĂRI, drag prieten și coleg de breaslă, VIOREL UNGUR, pentru curajul și puterea, de a porni în acest minunat demers artistic...

A FOST O REUȘITĂ MAXIMĂ, tot ce s-a întâmplat, acolo la CORUIA, pe scenă. Pentru că am fost martorul incontestabil al acestui eveniment, pentru că am prea multe lucruri minunate să le spun, dar timpul mă presează, ca de obicei, (deja încep să cred că cel mai mare dușman al meu este, exact, timpul!)...

          Te felicit și odată cu tine, FELICIT, toți participanții. Felicitări tuturor celor care au fost prezenți, tuturor celor care au fost implicați, de la autorități publice locale, preot, dascăli, părinți, bunici, interpreți ai cântecului popular sau dansatori... frumusețe, bucurie, emoție, caracter, promisiuni că drumul va continua, spectacolele se vor înmulți și aplauzele publicului iubitor, vor fi îndeajuns pentru aprecierea sinceră a muncii voastre. Sunteți minunați... sunteți puternici și cred în forța voastră, cred în echipa voastră...  

După minunata și frumoasa paradă a costumelor populare, organizată de la biserica din sat până la Căminul cultural din Coruia, evident, că s-a trecut la întâia ,,fază", din desfășurător. Adică? Cât s-a putut de repede, s-au montat camerele, și s-au făcut pregătiri pentru începerea înregistrărilor, și a spectacolului în sine. E greu să strunești atâția oameni, și ne-am dorit ca totul să iasă așa ca la o casă cu pretenții! Au urcat pe scenă, domnul primar, preotul din localitate, a fost prezent în acest context, pe scenă, VIOREL UNGUR, membru fondator al Asociației culturale ,,Florile Chioarului ", a fost prezent domnul IUSTIN TRIF - și domnia sa în calitate de membru fondator al Asociației culturale, a fost Badea Gheorghe - AVRAM GHEORGHE … evident, împreună cu prezentatorul, adică eu, VASILE BELE, în persoană, cel care am dat microfonul părintelui pentru a rosti o rugăciune. Știți, vorba starostelui, când e la nuntă, unde tradiția zice că:

,,Orice lucru în astă lume, 

Se începe c-o rugăciune!".

Așa a fost! Înainte de toate am cerut, toți participanții la acest eveniment, binecuvântarea preotului, prin invocarea și rostirea rugăciunii ,,Tatăl nostru..."! Și-apoi, Doamne ajută, vorba domnului primar, care, prin cuvântul Domniei sale, a felicitat, întâi, inițiativa și a promis sprijin, încurajare și susținere împreună cu Consiliul local al Comunei SĂCĂLĂȘENI! Doamne ajută așa să fie! Și ... să cânte muzică și să danseze jucăuș, nu?? Și... am început cântecul!

Cei mai temerari (adică primii care au dat START acestui eveniment, au fost RAREȘ POP - vioară, ALEXANDRU PETRUȘ - acordeon și badea Gheorghe, AVRAM GHEORGHE - gordonă, cu un foarte frumos program artistic. Este de remarcat, aici, autenticitatea și talentul celor care au fost prezenți la eveniment. S-a făcut risipă de emoție, dar fiecare a dăruit din plin. A fost explozie de talent, dar toți, absolut toți, dintre cei care au urcat pe scenă, nu și-au risipit talantul, dimpotrivă, l-au înmulțit. Cunoașteți pilda biblică? Nu mai rostesc nimic decât, repet, felicitări tuturor celor care au fost prezenți aici, la CORUIA, la PRIMA EDIȚIE A FESTIVALULUI ,,CÂNTEC, JOC ȘI VOIE BUNĂ", 2019, în acest mijloc de frumoasă toamnă. Până și vremea ne-a răsfățat, cu atâta cer senin și căldură.

          A urmat Ansamblul ,,FLORILE CHIOARULUI”, cu un dans de Chioar, având ca îndrumător artistic pe distinsul Sandu Chiorean, iar după dans ... a venit vremea cântecului. Au urcat pe scena din Coruia: Vasile MUGUR, Renata GANDI, în duet Sharis TIBIL – Daniel FIRIZAN și Carla DUMITREAN, răsplătiți fiind și cu DIPLOME DE PARTICIPARE și cu aplauzele publicului.

          Prof. Amalia MUREȘAN a fost cu Ansamblul DORULEȚUL din COAȘ, dar și cu solista vocalăMarinela MARC, urmați, întru cântec de Carina CONȚ și Lăcrimioara PETRUȘ, care și-au primit răsplata mult-meritată – aplauzele și diploma.

          Din ȘIȘEȘTII lui Vasile LUCACIU a fost prezent la această primă ediție a festivalului – Ansamblul ,,VASILE LUCACIU”, avându-i la ,,cârmă”, pe inimoșii instructori VALERICA și IULIU ȘURANI, din localitate. Programul de dansuri și cântece populare prezentate au transmis multă emoție. Am observat, grija pentru portul popular, pentru autenticitatea lui și a programului cu care s-au prezentat. FELICITĂRI – dragi prieteni, a vorbi despre voi, am impresia că totul ar fi o repetiție a celor care au mai fost spuse – laSUPERLATIV.

          Pentru a nu se pierde obiceiurile noastre tradiționale, s-au legat FÂRTAȚI – membri celor două asociații, iar femeile au devenit SURATE. Acolo, pe scenă, cu un mare plus de emoție, VIOREL UNGUR a cerut permisiune lui IULIU ȘURANI, pentru a se prinde fârtați. Putea fi refuzată, o astfel de legătură, iar doamnele MARIANA UNGUR se leagă surată cu VALERICA ȘURANI. Momentul a avut parte de o prefață, legându-se fârtați, doi dansatori din Ansamblul FLORILE CHIOARULUI, pentru a nu divulga secretul fârtîției între cei doi membri fondatori – UNGUR și ȘURANI. S-a promis că se va reveni cu un spectacol – LEGAREA DE FRAȚI DE CRUCE – LEGAREA DE FÂRTAȚI, cât de curând. Doamne ajută! S-a făcut schimb de colaci, șterguri tradiționale și sticle de horincă. Să dureze o veșnicie! Și iar au cântat Lavinia LĂCĂTUȘ, Raluca LUPȘE, Patricia COSMUȚA, Romelia RUS, Mariana PAVEL (din CHECHIȘ) și Cosmina LUPȘE.   

          Tot ca invitați speciali au ajuns în această zi, din localitatea LUCĂCENI, județul SATU MARE, Ansamblul ,,VASILE LUCACIU”. (Da, să nu credeți că e o greșeală!), cu un program artistic foarte frumos și bine pus în scenă. BRAVO, LUCĂCENI! Și, firesc, după  dans, au cântat Ioana VLAȘIN, Daria POP, Giulia GIURGIU și ELIZA LAZĂR. Au încheiat, gazdele, cu dans de SOMEȘ și un colaj foarte frumos pus în scenă – dans de BUCOVINA. Și ... NE-A PĂRUT RĂU CĂ S-A TERMINAT, FĂRĂ SĂ NE DĂM SEAMA CUM AU TRECUT CELE aproape 4 ore de program. FELICITĂRI TUTUROR! Vă mulțumesc pentru această duminică, atâta de frumoasă, pe care am petrecut-o împreună ... cu prețuire și profund respect ...

Vasile BELE – octombrie 2019

Lumea Poeziilor - Nichita Stănescu

Cântec [A venit un lup din crâng]

1 IUNIE – ZIUA COPILULUI

                                        CÂNTEC

                                             de George COȘBUC

A venit un lup din crâng
Şi-alerga prin sat să fure
Şi să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.
Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu c-o nuia:
„Lup flămând cu trei cojoace,
Hai la maica să te joace” –
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri, pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
„– Poartă-se copiii bine?
Dacă nu, să-i vâr în sac!”
Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu şi i-am spus:
„– Puiul meu e bun şi tace,
Nu ţi-l dau şi du-te-n pace!
Eşti sărac dar n-am ce-ţi face!
Du-te, du-te!” Şi s-a dus.

Şi-a venit un negustor
Plin de bani, cu vâlfă mare,
Cumpăra copii pe care
Nu-i iubeşte mama lor.
Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit şi l-am certat:
„– N-ai nici tu, nici împăratul
Bani să-mi cumpere băiatul!
Pleacă-n sat că-i mare satul,
Pleacă, pleacă!” Şi-a plecat.

Preluare https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2016/06/01/cantec/

Maricica Mihoianu – după 25 de ani de cântec

,,Nu există nimic pe lume care să te facă să înțelegi mai îndeaproape veșnicia tradițiilor străbune decât satul natal și ai tăi de acasă – bunicii, părinții și frații, din căsuța din Mânjești, văruită în albastru, ce mi-a rămas leagăn și destin.”, mărturisește Maricica Mihoianu (pag.8), în cuvântul de prezentare a cărții: ,,Cântecul mi-e tare drag. Maricica Mihoianu – după 25 de ani de cântec”, volum apărut prin grija, truda și osteneala Lucreției și Ioan Mititean, la Editura Pim, Iași, 2012, pag. 202, volum asupra căruia mă aplec în aceste clipe în a-l recenza.

Nu știu dacă voi reuși ori nu, cert este că de azi înainte, prin acest volum, personajul principal, Maricica Mihoianu, este mai împlinită. Au curs lacimi până a fost scris. Au curs lacrimi până a văzut lumina tiparului. A fost multă muncă, dar și curaj, până s-au hărăzit acestea toate, dar asta a fost voința Preabunului nostru Împărat.

  Mă simt onorat că printre cărțile din biblioteca personală (și sunt câteva mii!) din această zi va face parte și acest volum – un adevărat document, ce cuprinde viața, trăirea, emoția, bucuria, lacrimile dar și neamul ori prietenii interpretului Maricica Mihoianu.

25 de ani – un sfert de veac – de cântec. Mult? Puțin? Nu judec! Nu am acest drept! Iată, însă, încununarea dar și recunoștința muncii unui OM, MARICICA MIHOIANU, copilul născut și răsărit dintr-un sat, ,,Mânjeștii din Coasta Iașilor, sat care a trecut binișor de apreciabila vârstă de 450 de ani”, (pag. 5)

O prezentare istorică extraordinară, face profesorul gr.I Vasile Fluturel, membru al U.S.R., filiala Iași și fost director al Școlii Mânjești, și domnia sa, fiu al acestui binecuvântat sat, ,,urmașii boierului Mânja, cu strămoși pomeniți în hrisoave încă din vremea lui Alexandru cel Bun”. (pag. 5)

Un sat ca oricare altul, aș zice, dar cu certitudine, un sat din care au plecat spre Soare-Răsare, copii isteți. Mintea lor sănătoasă, dragostea pentru învățătură, sfaturile părinților sau a dascălului, învățăturile primite în timpul copilăriei ,,le-au  luat de bune”, conștientizând, fiecare în felul său, faptul că poate fi, și trebuie să fie, om de  nădejde și de cinste pentru neamul și pentru satul din care este coborâtor. 

A plecat ,,fizic”, de-aici de la umbra gorunului, de la poarta casei părintești, lăsând totul în urmă, dar convins că are un drum, că are o cale de urmat, pentru a învăța, a citi, a se forma profesional și intelectual, dar gândul i-a rămas aici, acasă. Probabil, în singurătatea nopții, fiecare în parte, a plâns și-a suspinat după toate aceste minunate comori, pe care le lăsase în urmă, dar a avut un țel, a avut o țintă și un crez, nedorind să-și dezamăgească satul, credința, neamul ori părinții rămași pentru a trudi în vatra satului. Au lăsat totul în urmă, aici, unde-i sunt adevăratele  rădăcini, de mânjeștean, aici la Mânjești.

Mulți dintre fiii acestui sat ajunși ,,oameni cu carte”, se întorc, când mai des, când mai rar, la poarta casei părintești, pe urmele moșilor și strămoșilor, fiecare după cum îl poartă aripa destinului.

Unii vin aici mereu, dar cu gândul, și-și aduc, probabil, în clipa de intimitate, cu drag de ceea ce au lăsat acasă – părinți gârboviți de muncă ori bătrânețe, amintiri pe care nimeni și nimic în afara morții nu le poate șterge. Printre cei despre care povestec este și Maricica Mihoianu – un om înzestrat de Dumnezeu cu darul și harul cântatului, căci ce s-ar face sufletul omului fără cântec?

Nu fiecăruia ni se întâmplă astfel de minunății! Știe Dumnezeu, în multa lui bunătate cui, cât, ce și când să-i dea fiecăruia. Din Mânjeștii Iașului a ales-o pe Maricica, Chiriac, de fată, azi căsătorită Mihoianu-Bălău. I-a dăruit glas pentru a cânta. I-a dăruit glas pentru a doini amarul, durerea și supărarea țăranului, căci prea multe l-au încercat. I-a dăruit glas pentru a bucura la nunți, ospețe ori cumetrii sufletul omului. I-a dăruit glas pentru a se întrece cu pasărea cerului și-al său tril. I-a dăruit ... i-a dăruit ... i-a dăruit, iar mândra mânjeșteancă dă, din tot sufletul, din acest dar, tuturor.

A dăruit, dăruiește și, atât cât va trăi, va dărui, dar din darul lui Dumnezeu. Să nu credeți că toate astea sunt simplități, lucruri mărunte, ,,mărunțișuri”. Dimpotrivă! Doar Dumnezeu, Maricica și familia dumneaiei știu ce înseamnă toate astea. Doar ei știu câtă muncă ori sacrificiu stă în spatele acestui dar dumnezeiesc, câtă emoție dar și câtă bucurie stă în sufletul acesteia, căci ca să dai, trebuie, în primul rând, să ai. Ca să ai, trebuie să culegi, să te frămânți, să te zbați, să aduni, să  alergi, să slefuiești, și-apoi să dăruiești. Maricica Mihoianu – face din toate astea de peste 25 de ani, și-ar mai fi în stare de încă, vreo câteva sute de ani, dacă ar avea atâta viață.

Fata din Mânjești, Maricica noastră, culege și se frământă, se zbate și adună, aleargă în sus și-n jos, uneori cu folos alteori fără folos, fără a obosi, fără a înceta să creadă, fără vreun folos material (că tot vorbim de materialism!). Atunci când reușește în ceea ce-și propune este fericită și din fericirea dumneaiei ne dăruie și nouă, că nu ar putea ține pentru sine această fericire. Atunci când nu-i reușesc planurile sau gândurile, merge mai departe, nu se oprește. Cercetează în continuare, precum Sisif cercetat-a.   

Născută în zodia pești, într-un mijloc de Mărțișor – o norocoasă zodie – Maricica este unul din vlăstarele, din cele 11, cu care au fost dăruiți familia Chiriac, Argentina și Gheorghe Chiriac. Maricica este o floare în minunatul buchet de 11, vlăstare ,,la care au ținut ca la ochii din cap, cunoscându-și din plin menirea de părinți și totodată de educatori, de sfătuitori și pilde pentru viață”. (pag. 31)

,,Mânjești, Mânjești,

Tânăr sat mereu,

Sat frumos, Mânjești,

Păzit de Dumnezeu.

         Cu oameni buni și primitori,

         Ce vatra lor și-o prețuiesc,

         Cresc brave fiice, bravi feciori

         Și pe strămoși îi proslăvesc.”(pag. 18)

Aceasta este natala imagine a satului în care a văzut răsăritul Sfântului Soare, Maricica, un sat ,,mândru, blagoslovit de Bunul Dumnezeu, cu țărani cuminți și harnici, cu bucuria regăsirii liniștii și binelui prin credința în Bunul Dumnezeu”. (pag.18)

Liniște și bine, bucurie și hărnicie, cumințenie și mândrețe pe care o cântă ori o doinește și Maricica. A crescut aici, în acest binecuvântat sat, unde liniștea se confundă cu albastrul cerului și cu frumusețea codrului. A învățat aici, în acest sat blagoslovit de Dumnezeu, ce înseamnă să fii harnic și cuminte – virtuți morale ale omului bun creștin.

Tot aici, în satul copilăriei sale, Maricica a învățat pentru prima dată sfânta rugăciune, și sfințenie puterii acesteia, rostită zilnic - și dimineața, și la prânz, și seara – înainte de culcare, pentru a primi cerească și dumnezeiască liniște - și în zi de post și în zi de dulce – pentru a primi ajutor de la Dumnezeu.

Maricicăi îi este cunoscut fiecare colț din sat și-i este dor de fiecare uliță, atunci când nu este în el. Cunoaște ,,oamenii, le înțelege gândurile și faptele” (pag. 21), iar dacă așa n-ar fi, Maricica ar suferi, iar această suferință n-ar putea fi salvată de niciun leac dătător de sănătate ori viață. Contrarăspuns, și satul o cunoaște și recunoaște, iar sătenii locului îi sunt mereu profund îndatorați, dar și recunoscători,  pentru că-i arată lumii, pentru că vorbește, fie și prin cântec, despre ei și despre frumusețea locului în care viețuiesc cu pace și liniște sufletească.

În privirea Maricicăi, găsesc mereu o primăvară verde și înflorită, pregătită pentru rodul toamnei, văd o vară caldă și senină pregătită pentru-a iernii răceală,  găsesc o toamnă curată, bogată și plină de rod binecuvântat, văd o iarnă frumoasă și curată precum albul zăpezilor din cer căzătoare, veșmânt acoperitor peste glia străbună.

Maricica s-a zbătut în viață și a reușit. A dăruit lumii, prietenilor, colegilor, urmașilor, dar înainte de toate, a dăruit neamului din care cu mândrie se trage, câteva albume muzicale, să le fie de drag ori alinare sufletească, fiecare cu rădăcină serioasă în frumusețe și autenticitate. Amintesc în treacăt, deocamdată, doar:

-         ,,De la mama mulți mă cer”, realizat cu Viorel Leancă – Suceava și cu dirijorul George Sârbu;

-         ,,Eu sunt fată de la Iași”, realizat cu TVR Cluj, redactor Dumitru Buzoianu. (pag. 61)

sunt doar două exemple spre certificarea scrierii mele, albume ce cuprind piese emoționante și profunde ,,profunzime ce îmi dă curaj”, mărturisește interpreta. (pag. 25)

De unde-și culege seva ori profunzimea? O întrebare extrem de simplă! Din vatra satului, de-acolo de unde a crescut, din satul care pentru Maricica, este ,,un adevărat templu și un altar, care are un grai înaripat și puternic ce strălucește, purifică și aprinde entuziasme, ca o lavă clocotitoare”. (pag. 26)

Născută al patrulea copil, din părinți iubitori și păstrători de tradiție - tatăl ,,activa ca toboșar în fanafara lui Cercel din Mânjești” (pag. 33) - zburdalnică din fire (ca orice copil aș mai adăuga!) ,,uneori neascultătoare” (pag. 34), dar ce să-i faci? Așa sunt toți copiii! Maricica își începe ,,proiectul” cărții într-o zi de vineri ,,3 noiembrie 2002, într-o zi mohorâtă de toamnă”. Atunci, sau, abia acum în 2002, prinde curaj în a-și așterne pe hârtie (fie și ca o ciornă!), toate cele, care peste ani și ani, vor deveni, iată, o carte – Cartea Vieții.

Și așa, zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună, an după an, amintire după amintire, mai mult sau mai puțin, uneori un rând alteori câteva pagini, propoziție după propoziție, frază după frază, cartea începe să-și arate conturul. Azi, cei care citesc volumul Lucreției și Ioan Mititean, pot confirma toate acestea pentru veridicitate.

Nu și-a uitat familia, ferească Sfântul, și nici n-o va uita niciodată! Că mare păcat ar face!

Tatăl, ,,iubea muzica, cântecul și jocul. Era un om frumos, de statură medie, harnic și sincer” (pag. 33), probabil cu el se aseamănă vlăstarul, nu degeaba se spune în popor că: ,,așchia nu sare departe de tăietor!”. Sau, ,,ce semeni, aceea culegi”. Maricica-și urmează întru iubire de tradiție, întru iubire de credință, mama și tatăl.

Mama, ,,harnică  și sufletistă, frumoasă, scundă și cu un suflet nobil”, (pag. 34), evident, o mamă mereu grijulie, pentru ca pruncilor și familiei să nu-i lipsească nimic.

Copilăria i-a fost una fericită, alături de frații și surorile din familie - azi oameni cu principii de viață sănătoase, cu responsabilități, așezați fiecare la casa lui - ,,chiar dacă nu am avut nicio păpușă cumpărată din prăvălie” (pag. 36), toate acestea, și le confecționau ei din ,,cârpe, ori știuleți de porumb... ori din carton” (pag. 37). O copilărie frumoasă ,,fără răsfăț, îmbuibare cu bunătăți” (pag. 37), fără ,,atenție exagerată din partea părinților”.

Și cu toate astea, toți au crescut mari și frumoși, oameni cumsecade și de omenie, primitori și prietenoși, unul mai frumos ca altul, sub iubirea și ochiul mereu prevăzător al părintelui care i-a făcut și născut.

Și-acum cred că este momentul de-a-i mai aminti pe toți cei 11 - frați și surori – de-ai Maricicăi, spre mare și mărită laudă: Ileana, Costică – dascăl la biserica din Țigănași, Gheorghe – ceramist, Maricica – personajul nostru, interpreta de muzică populară, apoi Aneta – filatoare - și Alexandru (Sandu) – muncitor constructor. I-au urmat, Viorel – de profesie sudor - și Valerica - țesătoare.  A rămas casnică Virginica, iar Eugenia este chimist. Singurul, probabil și mezinul familiei, Ionel, a urmat calea rugăciunii, iar azi îl găsim preot-călugăr la Muntele Athos (pag. 40).

Când, unde și cum a început Maricica să cânte? ,,... prin casă, prin curte, prin grădină, cât mă ținea gura” (pag. 38), recunoaște precum un copil, de parcă toate astea s-ar fi întâmplată ieri, ieri-alaltăieri, având exemple serioase, demne de urmat. Alteori se urca într-un zarzăr mare din curte, de unde cânta ,,de răsuna zarea” (pag. 41). De fapt, asta a și făcut, ascultând la radio cântecele lui Maria Udrică - ,,Neica-l meu din Teleorman”, ori ale lui Ion Macovei ,,Cât dai moșule pe babă”, cântece cu care s-a și lansat.

Tot interpreta ne mărturisește cum doar ea știe mai frumos, faptul că dacă, în școală ,,n-ar fi gustat prin orele de curs farmecul cuvântului lui Eminescu, Creangă, Sadoveanu și a altor genii date de poporul nostru, cât și din literatura clasică universală”, nu ar fi ajuns, astăzi, aici.

,,În anii de școală parcă verile erau mai frumoase și pline de trilurile păsărilor, iar iarna observa pe zăpadă urme de mistreți, de căprioară sau de iepure... De oriunde veneai, satul îți ieșea în întâmpinare cu scânteierea cupolelor bisericii din sat”. (pag. 54)

Este cea mai fericită mama din lume. Este o mama împlinită, chiar dacă viața de familie ori căsnicia nu a fost așa cum și-a visat-o, o dată intrată în Sfânta Biserică, pentru a-și mărturisi, în fața Altarului, dragostea. Cu primul soț, Dinu Mihoianu, (căsătorită în 1981) are doi copii minunați, la care se uită ca la Soare – Dana și Cătălin (pag. 44). Ba, nu de multă vreme a ajuns și bunică!  

Ce înseamnă cântecul pentru Maricica Mihoianu? ,, ... cântecul e viața mea, aerul meu, liniștea și neliniștea mea, e bucuria ce face necazul să fie uitare”. (pag. 83), sau ,,cântecul este tot ce am mai bun și mai frumos pe lume”, (pag. 86), ,,în ce măsură iubesc cântecul autentic românesc, în aceeași măsură detest manelizarea”  (pag. 97).

I-au stat aproape, fiind și model de viață, și model de scenă – prieteni și colegi (și mai tineri, și mai bătrâni), despre care nu am să vorbesc, lăsându-vă dumneavoastră această plăcere, citind și recitind cartea, dar am să-i trec în revistă, într-o grabă voită și alegându-i la întâmplare, astfel: Rodica Oleniuc (SV), Maria Golban (CJ), Cristina Simion (GJ), Ion Conea (BN), Maria Ciobanu, Teodora Popescu, Floarea Pleș (BN), Elisabeta Turcu, Florica Duma (BH), Vasile Boiciuc-Rogneanu (MM), Elena Milea sau Gabriela Manole Diaconescu, Gigi Moroșanu, Dumitru Buzoianu, Mihai Foca, Doina Focșa (Moldova de peste Prut), George Sârbu, Valeriu Ștefan (IS), Ionel Roșu, Daniela Mera (IS),  Georgel Nucă (B), Angela Culețu (CT), Anton Constantin (IS), Nelu Hongu (NT), Nicu Jigolea, Costică Matei Creangă, Silviu Covaci, Marcel Chipăilă (VN), Vasilica Tonu (GL), Mihai Constandache, Tudorița Voineag Ianca (BR), Polina Gheorghe (B), Ion Scripcariu (IS), Gheorghe Turda și Nicolae Sabău (MM), Ileana Matus, Mioara Velicu, Sofia Vicoveanca, Steliana Sima, Anton Achiței, și mulți-mulți-mulți alți prieteni, pe care doar citind valoroasa carte, îi veți găsi cu siguranță.

Cu părere de rău pentru ceilalți pe care nu i-am amintit printre prietenii, colegii de cântec ori alte grade de rudenie, voi finaliza toate acestea felicitând ideea concepției acestui volum, felicitând autorii, Lucreția și Ioan Mititean, pentru munca și efortul depus în a scoate la lumină viața și trăirile ei, emoțiile și fericirile ei, lacrima și suferința, împlinirile și neîmplinirile omului de cultură – Maricica Mihoianu, acel sfert de secol, dar și de viață, din existența absolută a unui om – harnic, muncitor, talentat, iscusit, aprig la minte. Felicitări pentru curajul și sârguința dumneavoastră.

Nu în ultim rând mă voi opri cu plecăciune, pentru a-i mulțumi personajului principal al volumului recenzat, omului, interpretului de cântec popular, culegătorului de folclor, promotorul tradițiilor autentice, artistului – Maricica MIHOIANU-BĂLĂU, pentru că s-a lăsat descoperită, și-apoi arătată lumii, intervievată și întrebată, chestionată dacă vreți, de oameni iubitori de cultură, de oameni simpli ,,la vorbă și-n port”, adevărate spirite culturale.

Faptul că țin în mână o carte despre tot ce înseamnă Maricica Mihoiani-Bălău, despre viața artistică a domniei sale, despre culegătorul și păstrătorul de folclor, despre omul de scenă și mesager al cântecului popular, despre satul în care s-a născut, a trăit și copilărit aceasta, sunt o adevărată binecuvântare. Citind și recitind volumul, preț de o clipă, m-am simțit fiu al satului Mânjești, m-am simțit neam din neamul mânjeștenilor, dar și al Maricicăi, cea născută pentru a transmite prin cântec emoție, trăire, bucurie.

Indiferent de cât, de cum sau de ce s-a spus despre acest ambasador cultural - inconfundabilă și puternică, înțeleaptă și bună la suflet, veselă și grijulie, ambițioasă și de încredere, puternică și de onoare, răbdătoare și înțelegătoare, plină de speranță și entuziasm, inimă curată și sensibilă, prietenoasă și credincioasă, săritor, atent și sensibil la nevoile altora, patriot, tenace sau talentată, frumoasă și serioasă – fiecare vorbă îi vine ca o mănușă. Această este, a fost și, gândind că viitorul încă îi aparține, acesta va fi interpretul de muzică populară Maricica Mihoianu, din Mânjeștii Iașilor.

Dumnezeu să ocrotească mersul pașilor dumneavoastră, și să vă dăruiască putere și sănătate, ori de câte ori îți urca pe scena cântecului popular pentru a doini sau cânta omului. Bucuriile ce ni le faceți auzindu-vă minunăția glasului să se reverse înmiit și asupra dumneavoastră. Fericirea ce-o aduceți în sufletul omului ascultător și iubitor de cântec s-o aveți și-n sufletul dumneavoastră. Pacea și liniștea sufletească să cadă asupra dumneavoastră și asupra celor de lângă dumneavoastră, pe care-i iubiți și ocrotiți.

Din frumosul Maramureș - cu sfioasă plecăciune, primiți distinsă doamnă urări de bine și sănătate, multă putere de-a trudi și osteni pe ogorul cântecului popular, aflat într-o perpetuă schimbare, la granița dintre pierzanie, alteritate și poluare.

Vasile Bele –

semnez, în nume personal, în calitate de iubitor al tradițiilor autentice, dar și în calitate de redactor șef / membru fondator al revistei DIN VATRA SATULUI – o revistă prin care sunt promovate valorile noastre spirituale, nepoluate, nealterate, autentice, azi, duminică, 28 octombrie, anul lui Dumnezeu 2012.