Scriitorul Al. Florin Ţene ne uimeşte cu o altă carte-document!

 

Scriitorul Al. Florin Ţene ne poartă într-o lume a secolului XIX, o lume patriarhală, cu greutăţi de toate felurile, dar aşezată şi fericită prin credinţa acestora în Dumnezeu. O altă remarcă de început, personajele sunt bine conturate, cu un dialog credibil, chiar dacă autorul îşi permite să-şi imagineze dialoguri şi fapte, reale sau închipuite, o lume cu asupriţi şi asupritori, o lume în plină schimbare, o frescă a unui secol XIX cu de toate, pregătit să treacă în secolul vitezei, iar pe tine cititorule, cel trecut de 50 de ani, te duce cu gândul la copilărie, te face să-ţi aminteşti cu drag şi dor de părinţii şi bunicii tăi.

Altă calitate a romanului eruditului Alexandru Florin Ţene „În poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul. Viaţa poetului VASILE MILITARU între realitate şi poveste” constă în subiectul ales, o poveste tragică despre un personaj real, un poet atât de puţin cunoscut de generaţiile actuale, aceasta şi prin prisma faptului că în cărţile de limba română se studiază mai mult scriitori străini, de dragul globalizării literaturii. În fapt autorul clujean s-a specializat, dacă mi se permite să spun aşa, în punerea în lumină a unor poeţi martiri pentru credinţa lor în Dumnezeu şi pentru că n-au făcut compromisuri cu regimul comunist, mă refer la „sfinţii închisorilor” Radu Gyr şi Traian Dorz, iar de data aceasta Vasile Militaru.

Şi cum „aşchia nu sare departe de trunchi” istoricul literar dr. Ionuţ Ţene în prefaţa romanului,  ne prezintă viaţa impresionantă şi tragică în acelaşi timp trăită de poetul-martir Vasile Militaru: „În timpul celui de-al război mondial se implică în propaganda regimului antonescian de a mobiliza soldaţii români pe frontul împotriva URSS. A scris cunoscuta poezie „Eroii de la Stalingrad” în care percepea pe militarii români ca urmaşii cruciaţilor: „Sub vifor de stepă urlându-şi mânia, e luptă grozavă şi crâncenă foarte./ E luptă cumplită, pe viaţă şi moarte:/ De-o parte, nebune, sălbatice hoarde, barbarii ce vin ca năucii,/ De alta, o mână de oaste vitează, - năprasniciArhangheli ai Crucii./ Din toată cetatea spre care puhoiul orbeşte-acum vine,/ Mai sunt în picioare doar nişte ruine:/ Doar ziduri crăpate, pe care stă cerul,/ Şi-n mijlocul căror îşi ţipă urgia, zăpada şi gheaţa, şi gerul.../Aici îşi găsi-vor mormântul oştiri înfrăţite-a trei naţii/Românii, Germanii, Croaţii...”

Revenind la autor, te impresionează cariera scriitoricească, are în mapa personală un număr de peste 80 de cărţi editate şi sute de articole din varii domenii scrise în ţară şi străinătate, cum ar fi: sociologia, istoria, literatura, fiind şi un ctitor de cenacluri şi reviste literare. Având harul scrierii, Al. Florin Ţene este conştient de misiunea scriitorului pe pământ şi nu precupeţeşte, la o vârstă înaintată, să ne dăruiască nestemate literare, asemeni acestui roman, care ne aduce în prim-plan un poet care a bătut temniţele româneşti pentru că n-a pactizat cu comuniştii, pentru că a respectat valorile creştine şi singurul lui stăpân a fost Creatorul! Din romanul lui Al. Florin Ţene tragem concluzia că poetul Vasile Militaru a fost închis peste 20 de ani de temniţă grea pentru crimă de uneltire contra orânduirii sociale, dar el, în fapt, în tot acest timp a fost un om liber! Mai liber ca mulţi dintre noi!

Remarcabilă secvenţa  din finalul romanului când Vasile Militaru îl are prieten doar pe câinele Patrocle, cel care-i linge rănile şi ni-l aminteşte, prin comparaţie, cu un alt sfânt,  pe credinciosul Iov: „Câinele, singurul prieten care-i mai rămăsese, îl lingea pe față cu devotament rar întâlnit. Nenea Vasile, așa cum îl strigau mai toți copiii din cartier, se ghemuise sub un teanc de cartoane acoperite cu o folie din plastic în ghena de gunoi care răspândea un miros pătrunzător de varză acră.

„– Ce miros plăcut de sarmale”, își zise în gând, trăgând peste cap cartonul să nu-l ningă. Patrocle se întinse lângă el, băgându-și botul sub labele din față, veghind cu ochii întredeschiși”.

Epilogul romanului este mărturisirea sau mai bine zis confesiunea lui Dumitru Radu Udar, în braţele căruia a decedat acest sfânt al închisorilor româneşti şi este o altă idee a lui Al. Florin Ţene de a emoţiona cititorul prin mărturisirea cutremurătoare a acestuia, din care spicuiesc: „Gardianul tiran ni s-a adresat cu ura care îl caracteriza și pentru care era apreciat de conducere.

– Banditul ăsta trage să moară, ridicați-l în pat mai repede. L-am întors cu fața în sus pe muribund și l-am așezat în pat. Acest om era Vasile Militaru. Cu ochii dați peste cap și cu fața brăzdată de chinurile morții. Nimic nu mai era viu în el, doar ochii, parcă năluci nepământene, vegheau așteptând de undeva o mână de ajutor care nu mai venea. Am trecut la picioare, făcând semn preotului să treacă la cap.  Din privirea și din mișcarea buzelor (gardianul stătea în ușă) m-am înțeles cu preotul să-i spună rugăciunea din urmă, pentru dezlegare. Când preotul a început, prin mișcarea buzelor, să-i facă rugăciunea de dezlegare, pleoapele muribundului s-au deschis, apoi iarăși s-au închis și, parcă mulțumit, s-a înseninat la față și şi-a dat duhul.”

Consider, în calitate de dascăl, că romanul „În poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul – Viața poetului Vasile Militaru între realitate și poveste” de Al. Florin Ţene ar trebui studiat de ciclul gimnazial şi liceal la orele de literatură română sau istorie, fiind o dovadă fie că avem martiri ce trebuie cunoscuţi, apreciaţi şi comemoraţi pentru crezul lor, pentru opera lor şi să tragem învăţămintele necesare ca să nu se mai întâmple niciodată asemenea atrocităţi. O altă carte-document avem în acest sens, semnată Al. Florin Ţene. Restul depinde de noi...

                                                                                  Gelu DRAGOŞ, U.Z.P.R.

 

 

Semnal editorial. Antologia „De amicitia”, o carte de pus pe rană

Am intrat, datorită Poştei Române (Mulţumesc că mai supravieţuiţi!), în posesia volumului „De amicitia”, Editura „Rotipo” Iaşi, 2021, în care coordonatoarea volumului, scriitoarea Mariana Moga, afirmă: „Personal cred că onestitatea şi autenticitatea sunt cele mai importante calităţi ale unui prieten. Interacţiunea cu prietenii, fie în persoană, fie online, ne lasă, de asemenea, să simţim emoţii covârşitor de pozitive: fericire, iubire, susţinere. Prietenii adevăraţi sunt cei care ne sunt alături în vremurile bune dar şi în vremurile provocatoare ale vieţii. (...) Deci bucuraţi-vă de acest volum dedicat prieteniei. Materialele primite poate au fost scrise cu mulţi ani în urmă, dar cu siguranţă sunt celebre datorită capacităţii autorilor de a ne arăta ce înseamnă prietenia. Împărtăşiţi aceste poezii sau povestiri cu oameni care au făcut o schimbare în viaţa voastră, cu prietenii dumneavoastră!”.

La acest demers literar de suflet al doamnei Mariana Moga au răspuns prezent un număr de 32 de poeţi şi prozatori, atât din România, din Republica Moldova cât şi din diaspora românească (Austria, Belgia, Franţa, Germania, Canada), aşezaţi în ordine alfabetică, fiindcă la acest criteriu nimeni nu poate comenta, chiar dacă suntem între...prieteni. Sunt doar 32 de autori fiindcă Mariana Moga lucrează, la fiecare proiect, cu un număr limitat de persoane. Lucrările sale au o construcție clară și riguroasă, verificând corectitudinea informațiilor primite și calitatea textelor prezentate cititorului.

Poetul Gheorghe Apetroae din Sibiu aduce omagiu prieteniilor apollinice şi crede că: „Întreaga boltă e un câmp de flori-/sunt crinii Dionei înfloriţi în zare/stropiţi cu lacrimi reci în spaţii siderale/pe sfinte necuprinsuri de ninsori...”.

Poetul orădean Andrei-Ovidiu Baciu trimite o „Scrisoare către un vechi prieten”: „Îţi cer iertare a mia oară,/Cu toate că-ţi greşesc şi-acum,/Şi stau cu patos, să-ţi jur în seară,/Că nu te voi dezamăgi pe drum”.

Fratele de sânge din Republica Moldova, poetul şi prietenul Nicolae Bălţescu ne trimite două eseuri despre ce înseamnă „Un prieten adevărat” şi despre această calitate umană pe care toţi trebuie să o avem „Sinceritatea”, din care spicuiesc: „Sinceritatea este o floare, dar atât de rară pe acest pământ. Sinceritatea este, în principiu, esenţa Iubirii, şi nu poate fi despărţită de EA niciodată: sunt nişte însuşiri inseparabile. Oare poţi iubi nesincer? Să iubeşti pe cineva nesincer o fi fiind posibil? Oare poţi fi un prieten cuiva nesincer? Poate oare fi numită prietenie, cea a unui om nesincer? Nu! Să fii nesincer şi să iubeşti este într-adevăr imposibil”.

Scriitoarea din Râmnicu-Vâlcea Marinela Belu-Capşa ne propune un fragment de proză numit „Studenţi şi trandafiri”, cu întâmplări hazlii şi mai puţin hazlii din anii studenţiei,( la Filologie în Iaşi) pe vremea regimului comunist. Constatarea finală e demn de luat în seamă: „Aşa e şi viaţa: un trandafir care îmboboceşte, înfloreşte şi moare. Şi, din păcate, pe lângă frumuseţe şi miros îmbătător, mai are şi ghimpi. Dar prietenia rămâne...”.

Poetul Adrian Bexa din Orăştie ne propune cinci poezii, printre care şi poemul „Prietenie”, din care am selectat câteva versuri:”...Când îl ai pe el în spate/Parcă-i din sângele tău/Şi-i trimis de Dumnezeu,/Să-ţi aline sufletul,/Când în viaţă dai de greu”

            Vasile Boldeanu din Bucureşti consideră că „Prietenia autentică este satisfacţia deplină a alegerii, compatibilitatea intuită şi stabilitatea omenescului” şi îi trimite o scrisoare prietenului Costy, în „prima zi mohorâtă din octombrie 2020”.

Olteanca Doina Bonescu, o prietenă de nădejde din Craiova, se prezintă cu un eseu despre „Prietenia, giuvaier de preţ” din care vă îndemn să citiţi cu atenţie şi inimă finalul: „Dumnezeu mi-a scos în cale oameni minunaţi fără de care viaţa n-ar fi avut sens şi culoare, adevărate comori de frumuseţe sufletească lângă care mă regăsesc în lumea literară (Tabăra prieteniei literare DE AMICITIA, iniţiată de poeta Mariana Moga). Le mulţumesc!”.

Scriitorul basarabean Sergiu Botezatu, membru USR și USRM, este antologat cu poezia „Doamne sfinte”, o poezie scrisă în „Memoria Prietenului drag Grigore Vieru”, „Sugălete” dedicată „Prietenilor dragi din Bistriţa”, cu poeziile”Noi”, „Povaţă”, „Lumina unei priviri” şi „Eminescu”, pe care am s-o reproduc toată, pentru frumuseţea ei: „Cu Eminescu/Dumnezeu uşa ne-a deschis/În paradis,/În visele lui.../Ne-a dat aripi să fim/Cer,/Stele,/Galaxii,/Universuri,/Să fim noi înşine.../Ca o lumină/Ce umple cu rouă/Eternitatea”.

Poeta Eugenia Bucur din Hamburg – Germania are un calup de poezii în care preaslăveşte maternitatea, fraternitatea, pruncii dar şi dorul de ţară şi clipele fericite care sunt atât de  importante: „Senină în privire şi din cuvânt pătrunsă,/Puţinul cu măsură în infinit s-a unit,/Dorul de clipa-n lumină deschisă/Mi-s astăzi punte spre al tău zenit”.

Un fragment din „Caietele Suzanei” intitulat „Ce plăcut e să te întâlneşti cu amintirile” ne propune Viorica Cazan din Sebeş, dar şi o amintire despre „Un poet printre iubiri”, e vorba de regretatul prieten - poetul Costy Triţă, despre care scrie printre lacrimi: „Personalitate frumos conturată de visător al secolului XX, dar activ în multe aspecte ale vieţii cotidiene, iubitor de neam, familie, tradiţii, natură, atras de călătorie, dornic de a vedea, de a cunoaşte, meditativ, avea în structura sa artistico-literară doruri nespuse şi nostalgii. Femeia îl interesa ca perfecţiune, era un tărâm de cucerit şi o teribilă necunoscută, ispititoare, el căuta idealul feminin, mirajul vieţii fiind dragostea. Cerceta atent emoţiile de tot soiul de la cele carnale la toate alte farmece feminine”.

Poeta Mihaela Ciatlos Deak, pseudonim literar Mihaela CD, membră a Uniunii Scriitorilor din Canada, vine tocmai din Montreal, Canada cu şapte poezii, ultima intitulată „Prietenia-i nestemată”, în ton cu tema propusă: „Piatră rară-i prietenia/Nu oriunde o găseşti/Mare lucru-i omenia/Nu oriunde o-ntâlneşti/Prieteni-ţi apar în cale/Fiecare având rostul său/Te-nsoţesc   pe-a vieţii vale/Dacă-ţi este bine sau ţi-e rău/          Şi-atunci când îţi este greu/Prieteni-s alături la necaz/Lângă tine stau mereu/Să-ţi aline al durerii iaz/Şi de-i pusă la-ncercare/Chiar închisă-n cazemată/Sclipeşte din depărtare/Prietenia-i nestemată!”.

Scriitoarea Mihaela-Dana Chioariu din Sibiu se înfăşişează cu două povestioare, care merg la sufletul cititorilor: „Trei prieteni” şi „Ciobănelul”, ultima fiind „povestea ciobănaşului care, din primăvară şi până toamna târziu, stătea singur cu oiţele şi câinii săi, înfruntând binele şi răul cu frumuseţea inimii lui”.

Poeta Ioana Conduraru din Ghimiceşti, Vrancea a trimis „O baladă”, o poezie numită „Ţie” dedicată poetei Manuela Cerasela Jerlăianu şi o a treia poezie „Prietenie”: „Prietenie, sinceritate,/Puse într-un mic buchet,/Vor fi în eternitate/Armonie pentru suflet!”.

Poeta Marcela Constantinescu din Brâznic, Hunedoara, propune la tema data poeziile: „Prietenii adevăraţi”, „Prietene, întinde mâna!”, „Cum poţi cunoaşte prietenii?”, „Prieteni din liceu”  şi „Prietenie”. Motto-ul după care se ghideză ne arată că: Prieten este cel care atunci când îți întinde mâna, îți atinge inima, al lui  Gabriel Garcia Marquez

Poeta Daniela Simona din Mediaş, Sibiu se prezintă cu trei poezii. Am reţinut pentru dumneavoastră versurile: „Prietenia este mâna-ntinsă/E aripă de înger şi magie/E umărul cu lacrima prelinsă/Ce-n sete e izvor cu apă vie.//Prietenia e încredere deplină/Ce nu se zdruncină la orice încercare/E cărăruia-n noapte spre lumină/E dar divin şi e a vieţii floare.//Prietenia e o contopire/A două suflete ce se iubesc curat/Ce-n vreme de necaz cât şi de bucurie/Urmează aceeaşi cale şi merg alăturat”.

Poetul Gelu Dragoş din Lucăceşti, com. Mireşu Mare, Maramureş, având motto-ul „Un prieten este o persoană care ştie totul despre tine şi încă te place” (Elbert Hubbard) este prezent cu poeziile: „Din dragoste”, „Nobleţea iubirii”, „Rugăciune”, „Nu ştiu”, „Ciocârlia”, „Corăbii de cuvinte”, „Constatare tardivă”, „Înspre tine” şi „Doar noi”.

Poeta Sânziana Emanoil din Bucureşti propune patru poezii printre care şi poezia „Ierusalim”, un imn adus oraşului Sfânt: „când mi-a fost frig m-ai învelit cu psalmi/şi mii de filozofi au cugetat/Ierusalime de lacrimi să fim calmi!/de când exişti dureri ai alinat//O lacrimă de raze ţi-e veşmântul/când a durut cu el m-ai alinat/şi de rever am prins cu drag respectul/şi ce-a fost val neantul a luat!”.

Scriitoarea și criticul literar Victoria Fonari din Chişinău, Republica Moldova, membră USR și USRM a trimis „Poveste de pe malul mării”, o proză minunată despre mare, lună şi lumea animală acvatică.

Diana Gluck din Giera, Timiş ne propune proza scurtă „Despre prietenie” din care spicuiesc: „Prin miriştile nedesţelenite ale sufletului, prietenia noastră strălucea asemenea unui diamant pierdut prin iarbă. Zilnic dezmierdăm această prietenie cu mângâieri de ploaie şi închipuiri de vis”.

Corina-Claudia Ioniţă din Timişoara apare cu pagini de jurnal „Scrisoarea” dar şi cu patru poezii, din care am selectat versurile: „Mi-e dor de tine, prieten bun,/Dar despre dor n-am cui să spun,/Te-ai dus spre cer cu pas grăbit,/Lăsându-mă nefericit.//În urmă-ţi ceasuri grele curg,/Din amintiri îmi ţes amurg,/Din vise nopţi, cu pleoape reci,/Tu-n veşnicie cum petreci?” („Dor-omagiu”).

Simona Mihuţiu din Oradea ne prezintă povestirea „Ultima plimbare”, o plăcută lectură despre dragostea dintre animale, în cazul de faţă un căţeluş numit  Paco şi „maidaneza” Sisi, tocmai bună de citit copiilor pentru mesajul transmis.

Scriitoarea Florica Munteanu-Cuc ne propune proza „Râul şi-adoarme lebedele curgând” şi poezia „Vremuri”: „...hei inimă/mai zvâcneşte-o dată/bate clipa cea de taină/anilor/cu jind/hei lacrimă/uşa-i descuiată/aşterne timpul verde/tâmplele/albind”.

Poeta Vali Paraschivoiu trimite şase poezii tocmai din Anvers, Belgia. Pentru poetă „prietenia este o comoară” iar „încrederea” şi „o vorbă dulce” sunt esenţiale în trăinicia unei prietenii. Are totuşi o întrebare, o nedumerire: „Vreau să-nţeleg pe fiecare/Prieteni dragi din viaţa mea/Care-i dorinţa cea mai mare/Când eşti prietenul cuiva?” („Prietenia”).

O prietenie adevărată este un continuu exerciţiu de încredere, de onestitate, de atenţie, de loialitate şi de admiraţie reciprocă crede şi poeta Ştefania Petrov din Bucureşti.  În poezia „De amicitia” ne aminteşte de Tabăra prieteniei organizată de Mariana Moga: „Cea de-a cincea ediţie/A taberei DE AMICITIA/A înseninat grădina/De la Alba Carolina.//S-au întâlnit visătorii/De pe tot cuprinsul ţării,/Sădind cuvinte potrivite/În cartea lumii infinite.//Spirite pasionate,/Viziuni interesante,/Au dat rost cuvântului/În palma pământului.//Mult mai bogaţi în prietenie/S-au întrecut în poezie./Sfinţind vara divină/Cu versuri de lumină”.

Poeta Georgeta Rada din Slatina dedică o poezie poetei Violeta Andrei Stoicescu, o alta regretatei domnişoare psiholog Geta Cîrstoiu, o „Scrisoare” lui Ştefan şi o poezie frumoasei Ţări a Moldovei şi părintelui Nicolae de la Ghiliceni: ”Curg pe Prut durerile, puhoaie.../Nu uita, te rog, trimite-mi slovă!/La mulţi ani, părinte Nicolae!/La mulţi ani, frumoasa mea Moldovă!”.

Poetul Marin Rada din Slatina, Olt dedică, în numele prieteniei, poeme regretatului poet Ioan Smedescu, poetei Violeta Andrei Stoicescu dar şi tatălui său „cel mai bun prieten din vremea copilăriei” intitulat „Palmele tatei” din care vă reţin cu aceste versuri: „Palmele tatei/ au rămas/ una peste alta,/ca frunzele toamnei/aduse de  vânt/în pridvor,/parcă le simţeam/căldura pe frunte,/parcă le vedeam/aruncând seminţele/pe ogor....”.

Poeta Gabriela Raucă din Viena, Austria ne îndeamnă să dăruim „momente frumoase din timpul nostru” iar în poezia „Sentimente” aflăm că: „Ce frumos e să visezi la prietenie,/Preţuind-o, să te bucuri că o ai,/Să o simţi cum se preschimbă în frăţie,/Când primeşti frânturi de inimă şi dai.//(...)E o floare care nu se ofileşte,/Mângâiere şi căldură de-i oferi,/Când o vorbă ce e spusă ca să doară/Îi atinge greu petalele de flori”.

Poeta Aura Stegaru din Fontainebleau, Franţa ne dăruieşte şapte poezii, una mai frumoasă ca alta. M-am oprit la câteva versuri din poemul „Eşti tu...”: „Eşti tu cel ce m-aşteaptă şi cel ce mă-nţelege,/Sclipiri de primăvară aprinzi între noi doi.../Pierzând eternitatea într-un fundal de baruri,/Găseşti mereu putere să-nfrunţi zilele noi?”.

Scriitoarea Cristina Ştefan din Bacău, membră USR,  ne propune un grupaj de poezii, printre care şi poezia „Prietenie”: „În ziua aceea/Am oprit pentru a saluta curcubeul./Oh, bunule prieten.../Te-am văzut în oglinda luminii/Aveai mâinile întinse/Spre sufletul meu”.

Prietenul Arpad Toth din Covasna, prezent la Tabăra literară „Opreşte-mă în tine Maramureş! Opreşte-mă la tine, anotimp!” Baia Sprie consideră că „Prieteniile adevărate sunt mult mai rare ca nestematele” şi vorbeşte cu drag despre poetul-pictor Manole Victor din Întorsura Buzăului, judeţul Covasna dar vine şi cu două poezii „Când o lume ne desparte” şi „Prietenia floare rară”, din care citez câteva versuri: „Prietenie floare rară/Pe solul sincerităţii,/Doar pe strune de vioară/Exprimă glasul dreptăţii./De-i udată cu iubire/Floarea parfumată creşte,/Unde un om sfânt apare/Prietenia înfloreşte”.

Colega şi prietena Nadia Urian din Cristeştii Ciceului, Bistriţa se prezintă cu „Poveşti din sat”, de data aceasta cu o poveste impresionantă numită „Nioka?”unde personajele principale sunt Nioka o fetiţă din America din perioada sclaviei şi Adriana, o altă fetiţă venită tot de acolo la bunicii ei, o paralelă foarte reuşită şi o poveste de spus la clasa de elevi a oricărui învăţător.

Ultimul prieten, în ordine alfabetică, este poetul Constantin Vaciu din Bucureşti care ne propune opt poezii printre care şi „Topometrie”: „distanţa dintre/sângele meu/şi sufletul tău/este atât de mică/încât/aripa unui fluture/e mai mică decât o furnică...”.

Această antologie impresionează prin aerul pe care-l degajă, prin iubirea transmisă de versurile tuturor participanţilor, prin prietenia care uneşte, prin amiciţia dezinteresată care rupe bariere şi înfrânge distanţe. Impresia mea sinceră este că antologia parcă e scrisă de un singur autor, ceea ce o onorează pe coordonatoarea Mariana Moga, ideea ei fiind înţeleasă şi urmată de către toţi participanţii la proiect.

Am să închei cu ce este scris pe ultima copertă a cărţii: „Prietenia este iubirea sufletului sănătos faţă de un alt suflet sănătos, este sfântă, curată, nevinovată, fidelă, neschimbătoare, sinceră, temerară, adevărată şi veşnică. Prietenia este legătura dintre suflete asemănătoare, este un anume fel de plăcere morală care îndulceşte sufletul. Ea îndură orice, prin compasiune şi solidaritate”. (Sfântul Ierarh Nectarie al Eghinei).

Felicitări tuturor!

                                                                                                   Gelu Dragoş

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mariana Moga nu este o „negustoare de iluzii” ci o prozatoare de largă respiraţie!

 Pe la sfârşitul lunii iunie 2019, la „Tabara prieteniei literare - De Amicitia”, organizată la Batiz, Hunedoara, doamna Mariana Moga, un suflet nobil, o fire deschisă, sensibilă şi prietenoasă, mi-a dăruit o carte de proză scurtă „Negustoarea de iluzii & Cerul de acasă”, Editura „Stef”, Iaşi, pe care vreau să o supun atenţiei dumneavoastră.

Mai întâi, cine este Mariana Moga?!

S-a născut la 3 mai 1966 în Sebeş, judeţul Alba. Este absolventă a Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii Bucureşti; fondatoarea şi organizatoarea „Taberei prieteniei literare -De Amicitia”, (până acum s-au desfăşurat patru ediţii, urmează a V-a), la care participă scriitori consacraţi, dar şi tineri care bat la porţile afirmării, din ţară şi diaspora (din Austria până în Suedia, Italia, Republica Moldova sau Anglia). Mariana Moga   şi-a pus semnătura pe 21 de volume, o parte a lucrărilor sale fiind traduse în engleză şi albaneză. Pătrunde cu scrierile Domniei sale dincolo de ocean, în SUA, Austria, Republica Moldova, Germania, Croaţia, Grecia, Italia, Spania, Anglia, Suedia,ş.a.  A realizat mai multe antologii („În ritmul paşilor copilăriei) şi caiete ale taberei pe care o păstoreşte („Clepsidra cu sentimente”, patru volume), „Dicţionar de reliefuri literare româneşti”(trei volume) şi un volumul postum de poezii „Oltul din inimă. Destinul unei singure iubiri - In memoriam Constantin Triță”, unde semnează soţia Constanţa Tanţy şi participanţi ai taberei literare sau prieteni ai marelui dispărut: Constanța Tanţy Triță, Cornel Udrea, Horea Porumb, Adriana Weimer, Corina Ofelia Corpodean, Mihai-Octavian Groza, Liliana Ghiţă Boian, Ildi Şerban, Alin Cucuruzan, Zenovia Zamfir, Mirela Minuţa, Elena Obrinteschi, Rodica Mureşan, Doina Bonescu, Năstăsica Popa, Gelu Dragoş, Silvia Giurgiu, Vasile Bele, Dumitru Vasile, Carmen Tania Grigore, Nadia Urian, Luminiţa Postolache, Silvana Andrada, Mihaela Dana Chioariu, Romulus Moldovan şi Cristinel Badea”.

Şi tot ca să vă faceţi o părere completă despre scriitoarea Mariana Moga, aceasta răspunde la întrebarea DE CE SCRIEM astfel: ”Deoarece cuvintele sunt o lume în miniatură, o cale spre libertate. Cuvintele scrise îți aduc beneficii atât psihologice cât și sociale. Nu va conta niciodată domeniul în care lucrezi. Sunt oameni de succes care scriu aproape în fiecare zi şi aici îi amintesc pe: Warren Buffet , celebrul investitor, om de afaceri și filantrop american, cunoscut şi ca ,,Vrajitorul din Omaha “, definind scrisul ca fiind „cheia rafinării gândurilor sale”; Sigmund Freud, medic neuropsihiatru și fondator al școlii psihologice de psihanaliză, gândirea sa ajutându-ne să înțelegem mai bine religia, mitologia, arta și literatura; Richard Branson, om de afaceri, investitor și filantrop britanic, notându-și deseori gândurile într-un carneţel aflat în permanență asupra sa. Sunt multe personalități, din diferite domenii de activitate (că este vorba de afaceri, muzică, teatru, film, politică, etc.) care își fac timp să scrie, pentru că subconştientul se trezeşte şi îi împinge să facă acest lucru. Nu este nevoie să te naşti cu talent în acest sens. Scriind vrei să te identifici cu o altă lume să împărtăşeşti şi celor din jur din experienţa ta. Ce aşterni pe hârtie devine înlocuitor al gândului, un act al expresivității, te ajută la construirea imaginii și consolidează modul de a judeca sau a acționa. Vrând să ne relaxăm facem lucruri ce ne eliberează mintea de gândurile negative şi deseori alungăm stresul din viaţa noastră prin hobby-uri precum cititul, grădinăritul, muzica şi de ce nu scrisul. Acesta din urmă lasă imaginaţia să plutească în voie, ne linişteşte, ne ajută să acţionăm și să comunicăm mai bine. S-a constatat că există o legătură puternică între notiţele personale și evenimentele cu impact emoțional din viața noastră. Scrierea poate fi o modalitate de descărcare a frământărilor atunci când nu ai cui să împărtășești experiența ta, dar și o modalitate de a accepta ceea ce ți s-a întâmplat și să treci cu mai multă ușurință peste necazuri. Un scriitor trebuie să fie un bun cercetător, să aibă abilitaţi de jurnalist şi spirit inventiv. Oamenii de ştiinţă spun că notând ceva, fără oprire, cel puţin 20 de minute, te vei simţi mai bine şi mai relaxat. Şi de ce nu multitudinea gândurilor aşternute pe hârtie de-a lungul anilor se poate transforma încet, încet într-o carte, trimitând cititorilor o părticică din tine. Majoritatea tindem spre perfecţiune. Perfecţiunea ne dă siguranţă şi echilibru. Eu mi-am aflat echilibrul descoperind cât de importantă este relaţia ce se stabileşte între mine şi cel căruia îi dăruiesc o carte. La început aveam sentimentul că sunt pe un drum bătătorit de ţară şi nimeni nu-mi va înţelege scrierea vreodată, dar atunci când cercetam în stânga sau dreapta aveam convingerea că sunt pe calea cea bună. Nu scriu pentru că aşa trebuie, ci pentru că există o lume ce mă chemă în permanenţă. Pătrunzând dincolo de realitatea propiu-zisă simt fericirea de a trăi. Să fii fericit înseamnă în primul rând să faci ceea ce îţi place, să te bucuri pentru gândurile şi sentimentele tale. În al doilea rând să vii în întâmpinarea celor ce vor să te cunoască.Făcând acest lucru eşti mulţumit, deoarece sentimentele dăruite se întorc la tine prin recunoştinţa celorlalţi. Nu doar eu am ceva de oferit. Fiecare om are acest dar divin, iar recompensa e pe măsură.Este foarte important să ai puterea de a oferi oamenilor trăiri, speranţe şi într-un final, de ce nu, iubire”.

Revenind la cartea Marianei Moga, prima povestire este „Negustoarea de iluzii” al cărei personaj principal este Lorena, cea rămasă de tânără fără marea iubire Radu, plecat la ceruri din cauza unei boli incurabile. După decesul soţului ei, Lorena nu-şi mai revine, iar starea aceasta, care-i măcina existenţa se accentuează odată cu pierderea fructului iubirii celor doi. Nimic din ce a fost înainte nu se mai repetă, epuizată fizic şi mai ales psihic, se hotăreşte să vândă afacerea şi locuinţa donând banii unui centru de cercetare în terapia personalizată a cancerului şi se retrage la mănăstire, considerând că „fără o aplecare spre rugăciune, tăcere, fără o asumare a Crucii nu putea deveni călugăriţă. Călugăria înseamnă a te uni cu Dumnezeu, înseamnă căutarea liniştii şi rugăciunii din dorinţa de a fugi de lume cu tot ce îţi oferă ea.” Din păcate trupul ei firav nu a rezistat în chilia modestă a mănăstirii, îmbolnăvindu-se de o banală viroză, decedând la nici treizeci şi doi de ani, pe un pat de spital, cu „chipul ei împietrit purtând urma unui zâmbet nefiresc, zâmbetul eliberării.” În Epilogul povestirii autoarea Mariana Moga concluzionează: „Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse, spunea bunul părinte Arsenie Boca. Totuşi destinul ne arată că nimic din ceea ce se întâmplă nu este o consecinţă a hazardului. Oamenii se nasc şi mor, vin şi pleacă. Nimic nu-i atrage mai mult decât ceea ce le lipseşte. Despărţirile pot fi unele dintre cele mai dureroase evenimente ale vieţii. Un lucru este însă sigur: sufletele pereche nu stau prea mult separat.”

  Proza Marianei Moga aduce în discuţie lupta personajului principal cu propriul destin, urmărindu-se evoluţia ei psihologică şi drama pe care o trăieşte în contextul luptei zadarnice cu destinul. Libertatea ei de gândire şi a omului în general, îi este afectată de o forţă subjugatoare, în mod paradoxal, prin cruntul ei destin. De fapt, în popor, se spune „e scris în stele”. Viaţa privită prin prisma morţii, aşa cum se întâmplă în proza autoarei, capătă alte semnificaţii şi o nouă dimensiune, ridicându-se deasupra axei unidimensionale a vieţii la dimensiunea universului, la interferenţa cărora se nasc cele mai profunde întrebări existenţiale.

A doua povestire se numeşte „Cerul de acasă”, este o povestire diametral opusă ca subiect primei. Avem de a cunoaşte o familie obişnuită, Ana şi Gheorghe, care îşi duce zilele lucrând pământul, dar erau la mila lui Dumnezeu datorită secetei şi intemperiilor vremii. S-au bucurat mult când unica lor fiică  s-a întors şcolită de la Bucureşti şi şi-a deschis un atelier de croitorie, ca mai apoi să se căsătorească cu un băiat al locului, Petrică, funcţionar la primăria comunei. Autoarea surprinde universul complex al vieţii la ţară şi lectura nu devine plictisitoare prin ingredientele aduse şi dialogul spumos dintre Ana şi Gheorghe. Vizita lui Gheorghe la Bucureşti, pentru a o vedea pe Ioana, fiica lor, este prezentată în antiteză cu viaţa lor tihnită de la ţară. Aerul îmbâcsit şi aglomeraţia capitalei era detestată de acesta, de aceea vestea că Ioana se va întoarce acasă când va termina şcoala, le produce o bucurie imensă. În sufletul lor sperau că asta se va întâmpla, ascultând de poveţele date de ei de când era mică. Cu lux de amănunte este prezentată şi nunta tinerilor Ioana şi Petrică: „Vremea frumoasă s-a păstrat şi în ziua următoare. Respectându-se obiceiul din partea locului, drumul până la biserică s-a pascurs pe jos, invitaţii fiind aşezaţi în ordinea dictată de rangul fiecăruia. Înaintea alaiului, brădaşul, ales de mire, purta cu mandrie bradul împodobit în acea dimineaţă. Lăutarii cântau spre bucuria nuntaşilor, iar pentru ca mirii să aibă parte de o viaţă îmbelşugată, sătenii le ieşeau în faţă cu găleţi pline cu apă, privind admirativ la cei doi tineri ce îşi uneau destinele. Pentru ei cuvintele preotului aveau o semnificaţie aparte. Ioana se simţea împlinită. Aspectul impecabil al bărbatului de lângă ea subjuga orice inimă. Gândi: Este omul alături de care îmi voi petrece tot restul vieţii. La rândul său, Petrică îi admiră părul de culoarea abanosului lăsat în bucle libere pe spate. Albul rochiei se afla într-un tandem fermecător cu tenul impecabil. Îşi spunea: Şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi. După slujbă au fost întâmpinaţi cu grâu şi orez, iar la picioare le-au fost presărate petale de flori. (...) Se spune că în viaţă nimic nu este întâmplător. Fiecare avem o poveste care îşi va urma cursul prin timp. Important este nu cum începi, ci cum continui.”

 Concluzia o las în seama autoarei, care pe ultima copertă a cărţii scrie: „În univers omul are un loc bine stabilit. Pentru orice întâmplare există un timp al său. Totul se desfăşoară conform unui ritual, iar la momentul potrivit întrebările îşi vor primi răspunsul. Viaţa este şcoala în care descoperim fiecare lecţie trăind-o”.

Felicitări, Mariana Moga!

 

                                                                    Gelu DRAGOŞ, U.Z.P.R.

 

Top of Form

 

Moniqa Pan sau dovada că polaritatea vieţii există

 
Pentru început, pentru că acest gând l-am avut demult, aş dori să apreciez munca editurii „eCreator” Baia Mare care promovează tineri condeieri, numai anul acesta peste 20! Este un risc pe care editorul Ioan Romeo Roşiianu şi l-a asumat cu bună ştiinţă şi dacă dintre toţi pe cei care i-a publicat o „mână” de tinere vlăstare se vor impune în literatura românească este un câştig incomensurabil!

Poeta Pan Moniqa ne propune volumul său de debut „Polaritate şi viaţă”, eCreator, Colecţia „Debut”, 2020, o carte împărţită în patru secţiuni: „Nou şi de la capăt”, „Polaritate”, „Simplitate” şi „Gânduri scrise din frământări trăite”.

Citindu-i cu atenţie poeziile am observat o poetă preocupată de propriul destin, de propriul interior, de sensul vieţii, de rolul iubirii în destinul  nostru efemer, o poetă care-şi pune întrebări şi dă răspunsuri, unele categorice, de tip sentinţe judecătoreşti.

 În poeziile ei se remarcă un limbaj al secolului pe care-l trăim, un limbaj de tip facebook, dar asta nu ştirbeşte din frumuseţea poemelor, dimpotrivă, prin modalităţile ingenioase de a transpune ideea poetică, ele sunt actuale, neplictisitoare şi vor place cititorilor.

Moniqa Pan este categorică în ceea ce priveşte iubirea: „Eu aleg să trăiesc!/Respir şi Inspir iubire!/Iubirea este un dar ce puţin îl înţeleg/Flămânzi acceptând suferinţa pe de-a-ntreg,/Face din dinte de departe un straniu suflet/Zâmbet şi lacrimă, le trăieşti pe amândouă/Haiducie în propria viaţă,/Nu de dragoste trebuie să te vindeci, ci de tristeţe,/Eu aleg să respir/Tu alegi să mori/Una pe alta le desparte/Singura contopire rămâne în cuvinte/Singura bogăţie se exprimă în sentimente/Fiecare alege ce vrea,/Fiecare are ce vrea!” (Iubeşti sau mori).

Pentru persoana iubită Moniqa Pan face concesii, îi tresare sufletul, îi bate inima mai puternic: „Ştii cum eşti Tu?/Eşti acea senzaţie, când mergi seara pe drumul tău spre/casă şi vezi în vitrină o haină perfectă. Şi-ţi vine perfect. Şi/trăieşti acel moment preţios de fericire, când totul e aşa/cum ai visat. Perfect.” (Să-ţi zic cum eşti?).

Moniqa Pan se confesează cititorului, îşi spune propria filosofie despre viaţă ca în poezia „Nimicul vieţii, măreţia sufletului!”: „ Viaţa nu-ţi oferă răgazul să te întrebi dacă poţi fi fericit sau/nu. Tu trăieşti, respiri, exişti.../De sub zăpezi grele, va ieşi într-o zi fragedă, răsfăţată şi/delicată primăvara, iar dacă va găsi uşile deschise, va intra/în viaţa ta./Perspectiva ţine de imaginaţie. Ce ne ţine în balanţă este/doar ce ne echilibrează spiritual şi uman./Cum sunt eu în schimb?/Eu sunt atât cât am fost lăsată să fiu într-un moment numit/naştere, dar sunt mai mult decât am crezut că pot fi şi voi/deveni ce poate nu mă aştept nici eu”.

Viaţa privită prin filtrul unei femei sau mai bine zis bărbatul în viziunea autoarei o întâlnim în poezia „Chip după suflet”: „...Doar sufletul nu are formă şi nu poate fi cântărit./Vorbind de bărbat, compus din acele linii trasate uneori/dur sau neînţeles, acea fiinţă mai târziu slefuit sau nu de/mâna femeii este forma cugetării.//După cum gândeşte bărbatul, acţionează femeia./Fiecare este după forma chipului şi asemănarea celuilalt./Fiecare bărbat devine un talisman norocos pentru o/femeie, el poate nici nu ştie./Fiecare este frumos şi nu conştientizează.//Dar în mod clar are ceva special dacă gândul unei femei se/îndreaptă spre el când se aşteaptă mai puţin./Au şi farmecul lor în povestea noastră./Au formă, au definiţia sufletului nostru”.

Pentru Moniqa Pan  viaţa este un dar de la Dumnezeu, are lumini şi umbre, viaţa reprezintă experienţele ei intense, este un exerciţiu de voinţă şi curaj: „Viaţa are un înţeles./noi îi dăm un sens/Într-un întreg univers/Şi un mare interes/Cele mai multe argumente/Însetate de viaţă/Stringente şi abundente/În cunoaştere deplină/Dar fără o armonie.//Azi un prezent/Mâine în viitor/În fiecare zi îţi este dor/de ce a fost sau/Ar fi trebuit să fie.//Acum şi aici/Autenticul peste sub semnul întrebării/Falsul la o răscruce veşnică/Cu ce ar putea fi plauzibil şi nu ar stârni/Veşnica oboseală între/Ce putea fi bun sau rău.//Aici şi acum/Dar nici aşa omul nu este mulţumit/Trăieşte mereu îmbătrânit/Nu înţelege nicidecum/A fi bun sau rău/Ce-ar mai fi de spus/Mai târziu/Acum sau/Când?” (Înţeles).

Conform DEX, polaritatea este „proprietatea unui sistem fizic de a avea, în două puncte ale sale, caracteristici de aceeași natură, dar opuse una celeilalte” şi o altă semnificaţie „proprietate a unui organism vegetal sau a unei părți din el de a forma două puncte de creștere cu proprietăți diferite” şi o a treia, filosofică: „Specie a contradicției constând în relația dintre doi termeni care prezintă cel mai mare grad de opoziție posibil și totodată se presupun reciproc, ca polii unui magnet” iar dorinţa poetei Moniqa Pan este prin această polaritate să schimbe nici mai mult, nici mai puţin decât destinul ei: „Din când în când, fă o excepţie, inversează polaritatea, zi cu/noapte, tristeţe cu bucurie îndeplineşte-ţi cele mai/excentrice vise.//O singură dată trăieşti!/Când îţi pierzi timpul încercând să-ţi dai seama ce este/viaţa ca realizare./Îţi pierzi doar timpul, memorând etape trecute, uitând să-ţi/accesezi viitorul şi omiţând clipa prezentă./Cât consum de energie pentru nimic./Uită ce nu au fost alţii în stare să ofere, gândindu-te nu la/faptul că te-au dezamăgit, din contră la aspectul că nu au/fost suficienţi de puternici pe cât au vrut să pară” (Polaritate).

Poeta crede în „Karma” dar crede şi în Creator iar simplitatea şi sinceritatea din aceste versuri mi-au plăcut: „Am învăţat că dacă deschizi larg inima,/Dumnezeu intră şi face minuni,minuni pe care/ nu le poţi face de unul singur./Între sute de petale numărate ca fiind zile, e o/minune să te bucuri de fiecare armonie a/clipei.” sau „M-am născut când trebuia, nu când şi-au dorit alţii./Şi astfel spus Dumnezeu şi-a însuşit rolul de dascăl asupra/vieţii mele. S-a uitat la mine, şi-a adus contribuţia, prin/trimişii săi spunându-le: eu i-am dat viaţă, voi, restul/sunteţi călăuze” (Eu pe scurt, Viaţa pe lung).

Petronela Apopei spune în postfaţa cărţii de debut a poetei Moniqa Pan: „Aflată la debut, Moniqa Pan păşeşte într-o lume nouă, un nou care va face parte din viaţa ei. Charles Caleb Colton susţinea că speranţa vede invizibilul, simte intangibilul şi împlineşte imposibilul. Cititorului nu-i rămâne decât să vadă posibilul descoperirii unui om (autoarea), dar şi a propriului suflet, cu dorinţele aferente”.

Concluzia finală îi aparţine lui Ioan Romeo Roşiianu: „Într-o lume clar aservită banului şi improprie visului şi poeziei, Pan Moniqa pariază pe destăinuire, sufletul şi emoţiile acestuia fiind firul roşu care-i străbate scriitura, introspecţia la care provoacă dând prilejul  explorării unor lumi interioare altfel uitate, reveria fiind starea dominantă”.

Felicitări! Succes în continuare pe tărâm literar Moniqa Pan!

                                                                                                                  Gelu Dragoş