Onor Domnului Preşedinte al Ligii Scriitorilor Români, Al. Florin Ţene

 În lumea contemporană, dominată de consumatorism şi frivolitate, omului îi rămân tot mai puţine certitudini  care să-i faciliteze devenirea sa în timp şi spaţiu. Acest enunţ ar putea să ne surprindă la o primă lectură prin imperativul formulării sale precise şi laconice. Un fapt este cert: credinţa şi cultura sunt singurele valori care-i pot sublima existenţa omului zilelor noastre, şi-l pot motiva în dialogul său perpetuu cu realitatea.

Printre puţinele certitudini ce înnobilează viaţa noastră, ca identitate creştină, între Dunăre, Carpaţi şi Marea Neagă se numără şi scriitorul, poetul, eseistul, publicistul, jurnalistul şi criticul literar, Al. Florin Ţene, Preşedintele Ligii Scriitorilor Români. Multiplele abordări privind esenţa naturii umane, a creaţiei culturale româneşti au ajuns în viziunea filosofiei culturale să-l perceapă pe om în ipostaza de fiinţă culturală. Astfel, Lucian Blaga îl defineşte pe om prin destinul lui creator, prin actele sale culturale, fiind şi unicul subiect creator din cosmos[1].

                Acest eseu nu a fost realizat întâmplător, ci el reprezintă elementul definitoriu al vieţii omului de cultură Al. Florin Ţene. Puţine personalităţi româneşti au o asemenea operă impresionantă prin polivalenţa subiectelor abordate şi a rafinamentului stilistic prezent în opera lor.  Practic, scrierile sale acoperă o parte însemnată a tezaurului cultural românesc şi universal, fapt ce-l plasează printre personalităţile marcante ale timpului nostru.

Născut la 13 iunie 1942, în oraşul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, Al. Florin Ţene reprezintă paradigma tânărului român care s-a impus în arealul învăţământului românesc prin ataşament şi apetenţă pentru valorile culturii naţionale. Astfel, a absolvit Institutul Pedagogic din Baia Mare și Facultatea de Istorie din Târgu Mureș.

 Cele enunțate până-n prezent îl plasează într-o veritabilă ascensiune socială în care destinul îi ocrotește traseul existenței din Drăgășani până în extremitatea nordică a țării, în Maramureș.  Mai mult, în 1964 zodia norocoasă îl unește în viață și în artă cu poeta Titiana Nica-Țene, căsătorie din care au rezultat doi băieți: Florin, specialist în imagine de televiziune și Ionuț, doctor în Istorie și masterat în Drept, prolific istoric, fondatorul ziarului Napoca News și autor a 16 cărți.

 Vă mărturisesc că am aprofundat latura umană a distinsului poet, prozator, critic literar și jurnalist, Al. Florin Țene pentru că orice detaliu are farmecul său și orice reconstituire pot plasa evenimentele între realitate și poveste, așa cum rezultă din sintagma frecvent utilizată de autor.

Filonul literar, manifestat încă din copilărie este reliefat prin debutul său la revista Tribuna, în anul 1960, la o vârstă în care mulți tineri nu se detașează de spațiul viselor utopice. Această experiență este materializată prin înființarea Cenaclului Nord în cadrul Bibliotecii Regionale la Baia Mare. Simbioza dintre prospețimea spiritului, incandescența tinereții sunt elementele care-i asigură succesul și-l propulsează în lumea tinerilor creatori. Toate acestea întruchipează în modul cel mai pregnant atributul său de promotor al spiritului național, fondator al unor instituții culturale și factor de coagulare al unor tineri talentați în jurul ideilor naționale.

  Fascinația subiectelor abordate, carisma sa intelectuală și varietatea demersurilor intelectuale îi proiectează deja o aură strălucitoare de personalitate în slujba culturii, calitate aproape fabuloasă, de care nu se va dezice niciodată de-a lungul vieții. O simplă incursiune asupra operei sale ne relevă o experiență intelectuală dificil de urmat de contemporanii săi care nu ar fi dispuși să-și asume timpul derulat în biblioteci și arhive, precum Al. Florin Țene. Demersurile sale nu au vizat cu predilecție recunoașterea internă și internațională a operei, dar ea a venit ca urmare a muncii sale titanice. Sunt în măsură să subliniez din nou trăinicia operei sale datorită timpului dedicat documentării și scrierii, căci ori de câte ori îl sunam, chiar și în zilele de sărbătoare a onomasticii, întrebându-l care vă este programul, îmi răspundea invariabil: ,,domnul Din scriu despre Gib Mihăescu”. Ca atare, onorifica titulatură de ,,o viață în slujba culturii” îl definește cel mai bine pe criticul literar, scriitorul și poetul Al. Florin Țene și suntem onorați cu sfaturile și exemplul personal în conturarea propriilor noastre destine culturale.

Scopul acestor rânduri nu este de a elogia o operă sau un om de cultură, ci de a realiza o introspecție intelectuală asupra uneia din cele mai importante personalități culturale românești contemporane. Așa cum este cunoscut, Constantin Brâncuși a lucrat în atelierul lui Auguste Rodin, apreciat ca fiind cel mai mare sculptor al lumii moderne, dar a părăsit atelierul acestuia afirmând : ,,Nimic nu se poate înălța la umbra marilor arbori”[2].

Prin contrast cu sculptorul francez, Al. Florin Țene întreține o ,,curia regis”  culturală, unde tinerii poeții și prozatori îi solicită sfatul, îi sorb cuvintele și caută în comun soluții propriilor demersuri culturale. Cu maturitatea vârstei, acesta privește cu seninătate maioresciană că numeroși discipoli îl privesc cu admirație, îi cer sprijinul  și apelează la mentorul lor. Sunt onorat să afirm că unul dintre acești tineri care s-au bucurat de sprijinul său am fost și eu (mă bucur în continuare de respectul și prețuirea sa), motiv pentru care mă înclin cu reverența cuvenită în fața prodigioasei sale personalități.

  Modelând și însuflețind tinere talente, Al. Florin Țene înființează în 1959 Cenaclul Literar Gib I. Mihăescu, unde a colaborat cu viitorul prim-ministru Radu Vasile, cu procurorul Nicolae Cochinescu, membru al Curții Supreme de Justiție. Iată deci o activitate fertilă, polivalentă și pluridisciplinară în slujba culturii românești, fapt care-i amplifică până la hiperbolizare calitățile sale de fondator de instituții culturale, de mentor al tinerei generații și de prolific prozator, poet, critic literar, eseist, istoric și jurnalist.

Un aspect mai puțin mediatizat al activității sale este cea de om al cetății, în viziune aristotelică. Filosoful grec consideră că doar prin participarea la activitățile publice se poate obține adevărata fericire. Ca urmare, Aristotel consideră că este o eroare să se prefere inacțiunea în locul acțiunii, solitudinea și retragerea în locul datoriei publice[3]. Acestui principiu ce definește coborârea poetului în arenă pentru a înlătura nedreptățile  se inserează și acțiunea din timpul regimului comunist, când Al. Florin Țene împreună cu soția sa, poeta Titiana Nica-Țene au trimis o scrisoare revistei Flacăra unde stigmatiza înfometarea românilor de către Nicolae Ceaușescu. Replica regimului comunist nu s-a lăsat așteptată și a urmat anchetarea acestora de către instituția Securității. În 1989, Alex. Florin Țene s-a implicat în Revoluția din decembrie 1989, demascând abuzurile și privațiunile impuse populației de către regimul comunist, militând în favoarea valorilor democrației liberale și ale libertății politice.

   Este de menționat faptul că o parte a activităților desfășurate de Al. Florin Țene s-au desfășurat în timpul regimului comunist, care introdusese cenzura, iar libertatea de exprimare fusese drastic redusă. Keith Hitchins subliniază că în cursul eliminării vechilor elite interbelice, comuniștii au creat în 1948 Direcția Generală a Securității Poporului ce viza protejarea noului regim de dușmanii interni și externi. Au fost strămutați zeci de mii de țărani din localitățile lor pentru a înfrânge rezistența față de structurile comuniste și alte zeci de mii de persoane din cele mai variate categorii sociale ce erau suspectate de acte de disidență[4].

     La nivel cultural, afirma același istoric, Partidul Comunist a încercat atragerea intelectualilor prin îndoctrinarea ideologică, iar cei care acceptau noul regim primeau recompense financiare și accesul la serviciile medicale și magazinele partidului.  Implicarea brutală în activitatea literară s-a diminuat după 1959, moment ce semnifică numărul scăzut al activității coercitive asupra scriitorilor mai puțin conformiști regimului comunist[5].

Grație numeroaselor premii și distincții interne și internaționale, a contribuției la dezvoltarea patrimoniului literar românesc, Al. Florin Țene a fost ales în 2011 membru corespondent al Academiei Româno-Americane, fapt ce încununează prodigioasa sa operă. Recunoașterea internațională a operei sale vine într-un moment istoric când România și-a realizat cele două mari obiective ale politicii externe: integrarea în structurile militare NATO și admiterea în Uniunea Europeană, aspect care-i dezvăluie incomensurabila sa bogăție sufletească în raport cu programul elitei politice și culturale românești post-decembriste. Acest context favorabil unei opere solide se resimte de acum înainte în toate creațiile sale și în fibra sensibilă și rafinată a scriitorului.

Predispus la un travaliu de mare amplitudine științifică, Al. Florin Țene înființează Liga Scriitorilor Români în anul 2006, devine membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și participă la diverse concursuri, obținând numeroase premii și distincții. Am accentuat acest aspect al fondatorului de instituții culturale și de protector al tinerilor literați pentru a-i argumenta stilul modern, rafinat și elegant de leadership autentic în domeniul cultural.

Ancorat realității culturale, Al. Florin Țene este și autorul unui vast proiect ce vizează restituirea biografiei unor mari poeți, prozatori, precum: Gib Mihăescu, Ion Minulescu, Traian Dorz, Valeriu Gafencu și Petre Țuțea, demers care-i argumentează și mai mult rolul de mentor al tinerei generații de literați și pe acela de reper esențial al culturii românești contemporane. Aceste enunțuri se inserează în mod ascendent unor realizări anterioare de mare notorietate literară, iar în ipostaza de lector simți strădania autorului de a evidenția contextul istoric al existenței acestor personalități și relația dintre viața personală și gloria literară a acestora.

 Născut și eu în apropierea localității Drăgășani, la interferența dintre județele Vâlcea și Olt,  am citit cu admirație volumul autorului despre Gib. Mihăescu. Mărturisesc că am avut trăirea unei sărbători literare, zile de bucurie intensă a sufletului căci regăseam o reconstituire fidelă, multidisciplinară a zonei, cu bogate tradiții folclorice, istorice și geografice. Așadar, m-am conectat din nou la o evocare a parfumului vieții urbei de acum un secol, cu întinsele podgorii, cu lumea provincială și prozaică a orașului. Volumul, La braț cu Andromeda. Viața scriitorului Gib I. Mihăescu, între realitate și poveste, Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2016, este o descriere balzaciană a celor mai importante momente din viața acestuia, și care-i relevă lui Al. Florin Țene calitățile de excelent narator al primei jumătăți a secolului al XX-lea.

 Așa cum afirmă Keith Hitchins, literatura română din perioada interbelică reflecta modificările care se derulau încă de la începutul secolului al XX-lea. Scriitori români erau integrați mișcărilor literare ale timpului și experimentau diverse forme de exprimare literară. Devotamentul lor față de fenomenul literar au produs capodopere artistice, idee ce semnifică integrarea în mișcarea culturală europeană, dar și al creativității individuale[6].

  Inserat acestui fapt, Al. Florin Țene reliefează importantele mutații care au loc în cultura română după realizarea Marii Uniri de la 1918, și-i prezintă bogăția expresivității literare. Astfel, autorul investighează lumea localității Drăgășani, a saloanelor literare unde este invitat Gib Mihăescu în țară, utilizând instrumentarul antropologiei culturale, al sociologiei și demografiei istorice.

              În concluzie, scriitorul, publicistul, jurnalistul, Al. Florin Țene este o personalitate remarcabilă a culturii române contemporane, inițiator de instituții culturale, model de urmat pentru tânăra generație și un publicist efervescent a cărui existență se confundă până la contopirea desăvârșită cu  propria sa operă.                                                 

                                 Prof. dr. Din Petre

---

[1] Filosofie, Manual pentru clasa a XII-a, Ioan N. Roşca (coordonator), Codruţa Sorin Missbach, Gabriel Ion, Editura Corint, 2008, Bucureşti, p. 16.

[2] www.radar.ro

[3] Vasile Boari, Filosofia și condiția morală a cetății. O cercetare a problematicii cetății în filosofia antică și modernă, Editura Dacia, Cluj, 1991, p. 125.

[4] Keith Hitchins, Scurtă istorie a României, traducere de Lucia Popovici, Editura Polirom, 2015, pp. 258-259.

[5]Ibidem, p. 275-283.

[6] Ibidem, p. 210.

Mărturii de lumină din care sorbim, târziu

 

A scrie despre un Om care și-a pus în slujba cuvântului toată priceperea și forța creatoare este un ” canon ” și dulce și greu. Nu sunt critic literar dar ca iubitor și consumator de cultură, de literatură, de frumos, de vers, de poezie, pot spune că l-am întâlnit pe AL.Florin Țene mai întâi în scrierile domniei sale, care ating toate genurile literare, de la eseu până la cărți de documentare și cercetare, apoi a fost…Ziua Limbii Române, 31 august 2018, care a adus în Horezu și localitățile din jur oameni de valoare, scriitori consacrați, oameni minunați, din țară dar mai ales din diasporă. Parafrazându-l pe Nichita Stănescu, care spunea că scriitorul este un cititor care îi citește pe cititori, putem afirma că cititorul este la rândul său un scriitor. Fiecare truditor al condeiului, are personalitatea lui de a scrie și de a ajunge la inima și în sufletul cititorului, fiecare scriitor are o anume sursă de informație, o muză , o temă, asta în funcție de stil, de dorința și de putința de a realiza o carte bună, o carte care să fie căutată de cititori. Adesea auzim în jurul nostru, este o carte bună , este un scriitor bun. Despre Al. Florin Țene și scrierile sale, s-a scris mult și se va mai scrie multă vreme de acum încolo. Hărăzit de Bunul Dumnezeul cu darul cititului, al scrisului, al creatorului de frumos, domnul Țene este un scriitor polivalent, ctitor de cenacluri și președintele Ligii Scriitorilor Români, organizație profesională înființată în urmă cu mulți ani . Gânditorul Al. Florin Țene, scriitorul din Oltenia de sub munte cum este cunoscută zona Vâlcii și a Drăgășaniului de unde își trage seva, a dăruit cititorilor de toate vârstele mii de articole, reportaje, eseuri, critică literară, nuvele, romane și poezii, numele său îl găsim pe zeci de volume.Tânăr și neliniștit în ciuda vârstei din buletin, olteanul plecat din Dealul Viilor și ajuns în inima țării, la Clujul cel vestit pentru viața culturală bogată și oamenii de valoare care s-au stabilit aici, a deveni unul dintre cei mai prolifici scriitori contemporani.Opera sa vastă a devenit subiect de cercetare pentru mai tineri iubitori de cuvânt, pentru viitorii scriitori. Dincolo de talent, domnul Al.Florin Țene se dovedește a fi foarte harnic, a fi apărătorul și păstrătorul valorilor tradiționale românești, iubitorul de neam și țară. O preocupare aparte și constantă este aceea de a de a readuce în actualitate viața și opera unor scriitori marcanți ai Istoriei Literaturii Române. În scrierile sale, povestea lui Radu Gyr – poetul „temnițelor comuniste”  ajunge mai ușor la inima cititorului. Remarcabilă este de asemenea descrierea poetului Vasilé Militaru unul dintre „sfinţii închisorilor”, care în finalul romanului ”În poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul”, viața poetului Vasile Militaru între realitate și poveste, îl are prieten doar pe câinele Patrocle, cel care-i linge rănile şi ni-l aminteşte, prin comparaţie, cu un alt sfânt,  pe credinciosul Iov: „Câinele, singurul prieten care-i mai rămăsese, îl lingea pe față cu devotament rar întâlnit. Nenea Vasile, așa cum îl strigau mai toți copiii din cartier, se ghemuise sub un teanc de cartoane acoperite cu o folie din plastic în ghena de gunoi care răspândea un miros pătrunzător de varză acră. << Ce miros plăcut de sarmale >> își zise în gând, trăgând peste cap cartonul să nu-l ningă. Patrocle se întinse lângă el, băgându-și botul sub labele din față, veghind cu ochii întredeschiși”… De asemenea, domnul Al.Florin Țene păstrează în inima sa o mare și nemărginită dragoste  pentru locurile natale, locuri sfinte pentru fiecare dintre noi, nostalgia poznele şi şotiile pe care le făcea în timpul şcolii împreună cu alţi colegi, ajunşi personalităţi în diferite domenii, cum ar fi: guvernatorul Mugur Isărescu, prim-ministrul Radu Vasile, istoricul Ilie Vulpe.  Distanța mare dintre Cluj și Drăgășani nu-l împiedică să se implice în viața culturală din localitatea natală. Participă la manifestările organizate de Biblioteca Municiplă, este membru în comisiile diferitelor concursuri pe teme istorice și literare, vine și revine în orașul viilor ori de câte ori este invitat la evenimentele dedicate marilor personalități locale, este alături de tinerii scriitori olteni care îi solicită sprijinul. Încercând să cunosc Omul, scriitorul, soțul, tatăl Florin, am găsit acest material – Mariana Cristescu: „Interviu cu scriitorul Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români“, ni-l prezintă astfel …<< – Sunteţi scriitor, aţi debutat cu poezie din fragedă tinereţe (la 18 ani!), aţi scris dramă istorică şi romane, sunteţi critic literar, aveţi o familie în care toată lumea scrie – soţia şi cei doi fii, şi, culmea!,  se manifestă ca atare, fie între coperţi de carte, fie pe ecran, şi nu de colo… Cum vă simţiţi sub presiunea permanentă a meseriei? Uneori e greu să nu te poţi dezlipi de cerneala tipografică nici măcar la desert…

-Îmi aduc aminte că prima tipografie pe care am vizitat-o a fost cea din cartierul Găvana din Piteşti, pe la vârsta de 16 ani.Atunci am descoperit mirosul de cerneală tipografică, care mi-a plăcut.A fost ca un vaccin ce m-a făcu dependent de acest iz aducător de lumină. Lumina tiparului. De atunci am început să scriu la ziarul regional „ Secera şi Ciocanul“.Iar când am înfiinţat cenaclul literar din cadrul Casei de Cultură din Drăgăşani, eram în clasa 10 la Liceul Teoretic din localitate, am publicat lunar croinica cenaclului, pe care-l frecventa Virgil Mazilescu, Dumitru Velea, Nicolae Cochinescu, viitorul procurer de la Curtea Supremă, Ion C.Vasile, tata lui Radu Vasile, viitorul prim-ministru, şi mulţi, mulţi alţii.

  Am dorit să “botez” cenaclu cu numele lui Gib I.Mihăescu, căruia îi citisem romanele împrumutate de la fiica acestuia Ionica, dar Comitetul Raional de Partid mi-a interzis să-i spun astfel.Abia după 1966 am reuşit să-l denumesc cu numele autorului ”Rusoaicei “.Mai târziu, la Baia Mare, pe când eram student am înfiinţat cu regretatul poet Vasile Ghenceanu şi cu pictorul Mihai Oros, cenaclul ”Nord”.

  Din perioada aceea mirosul de cerneală tipografică m-a urmărit.În acest context am încercat să fiu obiectiv cu realităţile vremurilor şi datorită acestui fapt am avut şi de suferit.Dacă ar exista numai  ziarişti şi obiective individuale, ziaristica n-ar mai exista ca disciplină aparte.S-ar confunda cu morala…

 În cadrul interviului domnul Țene ne-a mai lămurit o dilemă.. Prin înfiinţarea Ligii Scriitorilor Români am urmărit să promovez scriitorii din România profundă şi tainică, cei care în tăcere lucrează fără să iasă în faţă pe primele pagini ale publicaţiilor, sau pe ecranele televizoarelor.Am urmărit să existe între noi o armonie colegială., dar de competiţie, fiindcă, dând din coate cum mai fac unii scriitori din US, înlăturând un coleg, crezând că v-a înainta astfel pe scara valorilor, se înşeală.Numai Dumnezeu, timpul şi istoria ne v-a judeca. Există o mişcare secretă a cărţilor pe rafturile bibliotecilor. Majoritatea din ele, cu trecerea anilor, trec pe rafturile din spate, acoperite de colbul uitării, chiar dacă autorii lor au dat din coate, lovind colegul pentru a ieşii în faţă. Unii din ei colaborând cu Securitatea au schimbat destine, au ruinat familii, beneficiind de avantaje.S-au vândut pe doi arginţi.Nicolae Iorga avea o vorbă:”Prostia e ca noroiul; cu cât se zbate cineva mai mult, cu atât se afundă mai adânc>>…    Părintele Calistrat ne spune  că ”În spatele unui bărbat de succes se află o femeie puternică. ” Alături la bine ca și la greu, doamna Titina este farul călăuzitor, este soție devotată, o mamă dedicată copiilor și nepoților. Despre familie aflăm din interviul oferit domnului George Roca… <<Nu eu am reușit să-i fac literați pe membrii familiei mele. Dumnezeu le-a transmis harul acesta, sau poate l-am moștenit (cu toții) de la mama mea. Soția are în proză și poezie o spontaneitate jucăușe și optimistă, care deseori se evidențiează chiar și în poeziile cu iz puțin dramatic. Ionuț este un ambițios, un căutător de noutate și formator de opinie, pe când Florin este un bun practician. Se zice ca în mâna lui… orice lucru se transformă… în „aur”! >>. Multe și frumoase sunt poemele domnului Florin Al.Țene, și se mărturisește adesea…

AMINTIRI DIN MIEZUL UNUI POEM

Ideile acestui poem sunt un cer spuzit de stele

Numai când ultimul luceafăr cade-n rouă;

Aşa cum renaşte din tăcere tăcerile mele

In suflet când începe o zi nouă.

Ideile acestui poem se strecoara în metaforă

In propriul subînţeles atât de viu,

Stelare insule culeg dimineţi în anforă,

Mărturii de lumină  din care sorbim,târziu.

Privind retrospectiv viața și opera domnului Al.Fl. Țene putem spune că a fost un Om norocos, că Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu un talent aparte, că a avut șansa de a îmbina armonios creația literar artistică cu viața personală, că este o personalitate marcantă a literaturii contemporane . Maestru al scrisului, mare promotor cultural, Al. Florin Țene este olteanul din Dealul Viilor cu cea mai prodigioasă operă și activitate literară pe ” Ogorul scrisului ”. Întru mulți și binecuvântați ani !

 

Zenovia Zamfir

Scriitorul Al. Florin Ţene ne uimeşte cu o altă carte-document!

 

Scriitorul Al. Florin Ţene ne poartă într-o lume a secolului XIX, o lume patriarhală, cu greutăţi de toate felurile, dar aşezată şi fericită prin credinţa acestora în Dumnezeu. O altă remarcă de început, personajele sunt bine conturate, cu un dialog credibil, chiar dacă autorul îşi permite să-şi imagineze dialoguri şi fapte, reale sau închipuite, o lume cu asupriţi şi asupritori, o lume în plină schimbare, o frescă a unui secol XIX cu de toate, pregătit să treacă în secolul vitezei, iar pe tine cititorule, cel trecut de 50 de ani, te duce cu gândul la copilărie, te face să-ţi aminteşti cu drag şi dor de părinţii şi bunicii tăi.

Altă calitate a romanului eruditului Alexandru Florin Ţene „În poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul. Viaţa poetului VASILE MILITARU între realitate şi poveste” constă în subiectul ales, o poveste tragică despre un personaj real, un poet atât de puţin cunoscut de generaţiile actuale, aceasta şi prin prisma faptului că în cărţile de limba română se studiază mai mult scriitori străini, de dragul globalizării literaturii. În fapt autorul clujean s-a specializat, dacă mi se permite să spun aşa, în punerea în lumină a unor poeţi martiri pentru credinţa lor în Dumnezeu şi pentru că n-au făcut compromisuri cu regimul comunist, mă refer la „sfinţii închisorilor” Radu Gyr şi Traian Dorz, iar de data aceasta Vasile Militaru.

Şi cum „aşchia nu sare departe de trunchi” istoricul literar dr. Ionuţ Ţene în prefaţa romanului,  ne prezintă viaţa impresionantă şi tragică în acelaşi timp trăită de poetul-martir Vasile Militaru: „În timpul celui de-al război mondial se implică în propaganda regimului antonescian de a mobiliza soldaţii români pe frontul împotriva URSS. A scris cunoscuta poezie „Eroii de la Stalingrad” în care percepea pe militarii români ca urmaşii cruciaţilor: „Sub vifor de stepă urlându-şi mânia, e luptă grozavă şi crâncenă foarte./ E luptă cumplită, pe viaţă şi moarte:/ De-o parte, nebune, sălbatice hoarde, barbarii ce vin ca năucii,/ De alta, o mână de oaste vitează, - năprasniciArhangheli ai Crucii./ Din toată cetatea spre care puhoiul orbeşte-acum vine,/ Mai sunt în picioare doar nişte ruine:/ Doar ziduri crăpate, pe care stă cerul,/ Şi-n mijlocul căror îşi ţipă urgia, zăpada şi gheaţa, şi gerul.../Aici îşi găsi-vor mormântul oştiri înfrăţite-a trei naţii/Românii, Germanii, Croaţii...”

Revenind la autor, te impresionează cariera scriitoricească, are în mapa personală un număr de peste 80 de cărţi editate şi sute de articole din varii domenii scrise în ţară şi străinătate, cum ar fi: sociologia, istoria, literatura, fiind şi un ctitor de cenacluri şi reviste literare. Având harul scrierii, Al. Florin Ţene este conştient de misiunea scriitorului pe pământ şi nu precupeţeşte, la o vârstă înaintată, să ne dăruiască nestemate literare, asemeni acestui roman, care ne aduce în prim-plan un poet care a bătut temniţele româneşti pentru că n-a pactizat cu comuniştii, pentru că a respectat valorile creştine şi singurul lui stăpân a fost Creatorul! Din romanul lui Al. Florin Ţene tragem concluzia că poetul Vasile Militaru a fost închis peste 20 de ani de temniţă grea pentru crimă de uneltire contra orânduirii sociale, dar el, în fapt, în tot acest timp a fost un om liber! Mai liber ca mulţi dintre noi!

Remarcabilă secvenţa  din finalul romanului când Vasile Militaru îl are prieten doar pe câinele Patrocle, cel care-i linge rănile şi ni-l aminteşte, prin comparaţie, cu un alt sfânt,  pe credinciosul Iov: „Câinele, singurul prieten care-i mai rămăsese, îl lingea pe față cu devotament rar întâlnit. Nenea Vasile, așa cum îl strigau mai toți copiii din cartier, se ghemuise sub un teanc de cartoane acoperite cu o folie din plastic în ghena de gunoi care răspândea un miros pătrunzător de varză acră.

„– Ce miros plăcut de sarmale”, își zise în gând, trăgând peste cap cartonul să nu-l ningă. Patrocle se întinse lângă el, băgându-și botul sub labele din față, veghind cu ochii întredeschiși”.

Epilogul romanului este mărturisirea sau mai bine zis confesiunea lui Dumitru Radu Udar, în braţele căruia a decedat acest sfânt al închisorilor româneşti şi este o altă idee a lui Al. Florin Ţene de a emoţiona cititorul prin mărturisirea cutremurătoare a acestuia, din care spicuiesc: „Gardianul tiran ni s-a adresat cu ura care îl caracteriza și pentru care era apreciat de conducere.

– Banditul ăsta trage să moară, ridicați-l în pat mai repede. L-am întors cu fața în sus pe muribund și l-am așezat în pat. Acest om era Vasile Militaru. Cu ochii dați peste cap și cu fața brăzdată de chinurile morții. Nimic nu mai era viu în el, doar ochii, parcă năluci nepământene, vegheau așteptând de undeva o mână de ajutor care nu mai venea. Am trecut la picioare, făcând semn preotului să treacă la cap.  Din privirea și din mișcarea buzelor (gardianul stătea în ușă) m-am înțeles cu preotul să-i spună rugăciunea din urmă, pentru dezlegare. Când preotul a început, prin mișcarea buzelor, să-i facă rugăciunea de dezlegare, pleoapele muribundului s-au deschis, apoi iarăși s-au închis și, parcă mulțumit, s-a înseninat la față și şi-a dat duhul.”

Consider, în calitate de dascăl, că romanul „În poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul – Viața poetului Vasile Militaru între realitate și poveste” de Al. Florin Ţene ar trebui studiat de ciclul gimnazial şi liceal la orele de literatură română sau istorie, fiind o dovadă fie că avem martiri ce trebuie cunoscuţi, apreciaţi şi comemoraţi pentru crezul lor, pentru opera lor şi să tragem învăţămintele necesare ca să nu se mai întâmple niciodată asemenea atrocităţi. O altă carte-document avem în acest sens, semnată Al. Florin Ţene. Restul depinde de noi...

                                                                                  Gelu DRAGOŞ, U.Z.P.R.

 

 

Poemul zilei: Înălţare în Cuvântul Iisus

Azi l-am văzut înălţându-se pe Iisus
Urca cu cântecul mierlei spre nori,
Era în stropul de lumină tot mai sus
Şi-n aerul mângâiat de cocori.

Azi l-am văzut înălţându-se pe Iisus
Când zborul ieşise din cântec
Şi viers în ouă cinteza a pus
Iar mielul paşte iarba în pântec.

Pieptănul pădurii cerul îl perie
Este o lună stranie în apus,
Pe nimeni în suflet nu-l sperie
Când înălţându-se l-am văzut pe Iisus.

Al. Florin ŢENE

Al. Florin ŢENE: ,,Memoria Inimii-30 ani de la miracolul Revoluției Române la Cluj“

 Deșirând timpul de pe mosorul vremii îmi aduc aminte secvențe din perioada premergătoare evenimentelor din 19-29 decembrie 1989, dar și din participarea mea la Revoluția din Cluj-Napoca.

            Despre aceste evenimente am scris o carte “Memoria Inimii- 15 ani de la miracolul Revoluției Române la Cluj “ apărută la Editura  Etno-Graph, 2004. Acest volum conține fotografii făcute de mine din timpul evenimentelor, dar și manuscrisul meu pe care l-am răspândit în cutiile poștele de pe strada Horea, unde locuiau cei mai mulți milițieni și securiști, în luna octombrie premergătoare congresului al XIV –lea PCR din noiembrie.

            În cadrul serviciului meu, a trebuit să mă deplasez cu ARO, proprietatea întreprinderii la care lucram, până la Dej să ducem câteva piese la IAS Dej, având ca șofer pe Ion Fărcaș. La întoarcere se făcuse întuneric. Nici stele nu erau pe cer. Norii întunecați învăluiau pământul ca o tristețe. La jumătatea drumului dintre Dej și Gherla mi-a venit ideea să scriu pe asfalt un manifest împotriva lui Ceaușescu.

            „-Ioane, ai o vopsea albă? Sau de orice culoare?

            -Nu am tovarășe șef! Am o cutie cu aracet rămasă de la CAP Mociu de ieri. Am uitat s-o predau.

            -Oprește mașina !Ai să vezi ce fac…”

            Era întuneric de-ți băgai degetele în ochi. Pe drum nu trecea nimeni. Câmpul se întindea cât vedeai cu ochii pierzându-se în întuneric. Undeva departe se vedeau câteva luminițe. “Probabil era un pâlc de case”. Mi-am zis în gând. Am luat cutia cu aracet, șoferul a avut o pensulă, spre norocul meu, nouă. Cu acest instrument, înmuind pensula în cutia cu aracet, am scris pe asfalt fraza: JOS CEAUȘESCU ! În câteva minute am terminat, și urgent ne-am urcat în mașină, demarând.

 După câteva zile un șofer venind de la Dej la întreprinderea la care lucram, ne-a spus că miliția și securitatea caută disperați pe cel care a scris un manifest pe asfalt. După evenimentele din decembrie 1989, prin anul 2000,  pictorul de biserici Gâtu, din Dej, mi-a spus că l-a chemat securitatea să studieze grafologia scrisului. Au fotografiat din toate direcțiile și au pus soldații să șteargă. Aceștia s-au chinuit mult să îndepărteze scrisul cu șpaclul. Spre norocul meu că nu am fost descoperit. Un colonel de securitate, după revoluție, mi-a spus că dacă eram prins mă împușca  cu mâna lui.

            Ascultând postul de radio Europa Liberă m-am convins că în curând și la noi va cădea comunismul și dictatorul Ceaușescu.

            La Cluj-Napoca revolta “Plutea în aer “încă din vara anului 1989. În perioada aceea am răspândit manifeste în cutiile poștale, aproape în majoritatea cartierelor. Împreună cu soția, poeta Titina Nica Țene am scris la revista “Flacăra “ să nu mai laude pe Ceaușescu care ne înfometează. Scrisoarea a ajuns la Securitate și am fost anchetați de colonelul Velea, care după revoluție, în anul 1992, și-a cerut scuze, spunând că așa îi era serviciul. Tot atunci am răspândit afișe în cartierul Mănăștur, în care rugam persoanele să-și manifeste solidaritatea cu protestele doamnei Doina Cornea, aprinzând lumânări la balcoane și în ferestre. Manifestele le-am scris la mașina de scris Optima, fiindcă cealaltă mașină de scris Kappet era înscrisă la Securitate în urma scrisorii către revista “Flacăra”.

            În ziua de 21 decembrie, la servici și pe străzi oamenii vorbeau în șoaptă despre cele întâmplate la Timișoara., știri aflate de la Europa Liberă. Chiar în ziua aceea, am plecat de la service, având treburi de serviciu la Bancă și întâmplător m-am întâlnit cu scriitorul Constantin Zărnescu, redactor la revista “Tribuna “, unde lucra și soția mea. Simțind că ceva se va întâmpla, aveam asupra mea aparatul de fotografiat marca Pussed M-1000 cu care am făcut fotografii pe care le-am publicat în cartea publicată în anul 2004. În fața restaurantului “Ursus” am discutat despre ce s-a întâmplat la Timișoara. I-am povestit că în urmă cu o noapte am fost de serviciu, împreună cu paznicul, să păzim întreprinderea BATMA 12 Cluj. În timpul nopții, la o mașină de scris a întreprinderii am scris 20 de manifeste pe care le-am distribuit paznicilor și ofițerilor de serviciu la întreprinderile de lângă instituția noastră:  CUG, Sinterom, Unirea 2 și Politehnica. În manifest rugam sindicaliștii ca a doua zi să iasă la miting în centrul orașului. Probabil,  și urmare a demersului meu, a doua zi pe 21 decembrie coloanele de muncitori de la CUG, Sinterom, Tehnofrig, Metalul Roșu, IMMR, Fabrica de Mașini de Rectificat, și din alte unități industriale și economice, studenții din Centrul Universitar Cluj au ieșit neînarmați, pentru a-și revendica dreptul la demnitate umană, pentru care mulți au plătit cu viața în Piața Unirii. În ziua de 22 decembrie, jertfa lor de sânge a fost răscumpărată prin triumful libertății.

            Pe la ora 15, pe când eu eram în cafeneaua Arizona, așteptând soția să iasă de la redacție, am văzut pe Călin Nemeș că făcea propagandă la trecători să stea pe loc, să participe la miting.

            „-Vin și muncitorii de la GUG și alte întreprinderi!” striga Nemeș.

            Un milițian a venit la noi și ne-a spus să circulăm.

            „-Suntem împotriva circulației!”, a strigat Călin Nemeș.

            Ne strânsesem, cincisprezece persoane. Am început să cântăm “Deșteaptă-te române “. Încet, încet grupul nostru a crescut. Eram, aproximativ, 50 de persoane. În Piață ajunseseră și soldații conduși de căpitanul Dando. Văzând că forțele de ordine nu vin spre noi, ne-am dus noi către ei. Eram, totuși, o mână de oameni. Soția văzându-mă de sus, de la “Tribuna” a strigat la mine.

            „-Florin, Florin, vedeți că mai vin soldați ! Ne-a telefonat de la Comitetul Județean de Partid.” În momentul acela pe lângă umărul soției a zburat pe fereastră un portret al lui Ceaușescu.

            „-Bravo! Bravo! Tribuniștilor!”, am strigat cu toții.

            În acel timp, Călin Nemeș care avea un fular alb ce simboliza libertatea s-a dus în fața soldaților la intersecția străzilor Napoca și Universității. Soldații, în grupuri de câte zece, se postaseră la fiecare intersecție, interzicând accesul la fiecare intrare în piață. Călin Nemeș s-a urcat pe o mașină și a început să strige.

            „-Oameni buni, am o fetiță de doi ani și nu mi-e frică, de ce nu vreți să mă ajutați?”

            În fața trupelor înarmate, s-a deschis la cămașă și a zis:

            „-Trageți în mine!”

            Totul se petrecea în fața Librăriei Universității. Călin Nemeș era însoțit de prietenul său Lucian Matiș-artist plastic. În momentul acela Călin Nemeș a îngenuncheat în mijlocul străzii rugând trecătorii să participe la proteste. Am îngenuncheat și eu cu palmele împreunate a rugăciune. O parte din soldați s-au repliat în fața Agenției de voiaj. Soarele își arunca razele pieziș.

            În momentul acela s-a tras asupra lui Călin Nemeș. Nu îmi venea să cred că armata populară, a neamului nostru, trage asupra poporului. Tânărul actor a căzut. Am crezut că este mort. Nu se mișca. Oamenii de pe trotuar au început să urle. Să strige.

            „-Salvarea! Salvarea!”

            După un timp a venit Salvarea de pe strada Horea și l-a luat. Atunci mi-am dat seama că prietenul trăiește, fiindcă mișca. Prietenul actor era cel care mi-a recitat poezia „Vocea pământului” în timp ce protesta:

                                                „Ecoul, ecoul sunteți voi,

                                                și vă întoarceți la mine eroi

                                                rămânând undeva

                                                între ce sunteți și veșnicia mea.”

            Ca niște fluvii ce se revărsau în mare, veneau spre Piața Unirii muncitorii din toate fabricile Clujului.

            Se auzeau dinspre Hotelul Astoria împușcături, dinspre Fabrica de Bere rafale de arme automate.

            Soția a coborât de la redacție și am plecat pe jos spre cartierul Mănăștur, unde locuim. Se înserase. Mergeam pe străzi lăturalnice, fiindcă ne așteptau acasă doi copii care veniseră de la școală.

            A doua zi, pe 22 decembrie, n-am mai fost la servici, pe străzile Clujului  se striga “Jos Ceaușescu “, “Ceaușesc cine ești? Criminal de Scornicești! “ Mergând pe strada Moților, fiindcă nu circulau troleele, am văzut în două curți cadavrele a doi eroi împușcați de soldații de la cazarmele din Florești. Oamenii, revoltați, și înmărmuriți de ce vedeau mergeau spre centrul orașului. Ajuns în fața Bibliotecii Universitare m-am alăturat celor care strigau “ Jos criminalul!“

            Întâlnindu-mă cu un prieten am aflat  de la el că generalul Milea s-a împușcat. Mi-am zis în gând: “S-o creadă mutu! “

            Ajuns în fața Județenei de Partid am văzut tancurile armatei împodobite cu tricolorul. Armata trecuse de partea noastră.

            În sfârșit, vocea Doinei Cornea se auzea la microfonul scos din Catedrală.

            „-Trageți clopotele să sune eliberarea noastră!”

            …Și clopotele au răsunat cu bronzul lor galben peste burgul ce începea să se elibereze. Era sunetul acela înălțător care a sunat în istorie, fie la urgie sau la îndemnul pentru a se descătușa energiile comunității românești.

            Așa a răsunat și atunci, în 22 decembrie, clopotele Catedralei Ortodoxe Române din Cluj-Napoca, semn de izbândă și început de drum, drumul spre democrație, spre Europa civilizată.

            O parte din prietenii cu care am fost la Revoluția clujeană nu ne-am făcut dosar de Revoluționar, considerând că am luptat atunci pentru libertatea poporului și nu pentru recompense.

            După ce a ieșit din spital Călin Nemeș, s-a întâlnit cu soția mea pe strada Universității, mergând spre redacția Tribuna, unde lucra.

            „-Felicitări dragă Căline! Ești un erou!”

            -Vorba soțului dumneavoastră, Al. Florin Țene într-o poezie pe care am recitat-o la Teatrul Național:

              “Timpul își tocește coatele pe noi

Dintr-un gest aiurea

Devenim eroi… “

            După ce evenimentele au mers spre un făgaș normal, am scris la mașina de scris Kappet, martoră a multor scrieri ale mele împotriva regimului criminal-comunist, poezia “Veșnicia ca dor definitiv “,  pe care am compus-o ascultând tăcerea lângă  monumental de la kilometrul 0 “Stâlpii împușcați. “

                                    „Doamne, când a trecut atâta vreme

      Din clipele, acelea, eroice și grele?

      Eroii noștri ajunși standard și steme,

      Veghează astăzi din lumina unei stele.

      Doamne, când a trecut atâta timp?

      Ca arborii retezați în două

      Eroii noștri poartă pe umeri noul Olimp

      Și cerul libertății cu sclipiri de rouă.

      Ninge arhaic peste Cluj, peste morminte,

      “Stâlpii împușcați” vibrează a dor,

      Tinerii noștri rămân în cuvinte

      Ne pun aripi de vise pentru zbor.

      Ninge ca în balade peste burgul tăcut

      Peste monumentele de bronz și plânge

      Frigul iernii ce-i este armă și scut

      Când zăpada păstrează amintirea sclipirilor de sânge.

      Faptele eroilor prin timp se-ntemeiază

      Cum înțelepciunea în taina lui Iisus

      În acest mileniu, rotund, în amiază

      Crucea noastră, prin ei, urcă mai sus.

      În drumul meu de faptă pe poteci de gând

      Mă întorc la voi, cuvânt fără hotar,

      Cum se întoarce roua în iarbă lăcrimând

      Și-n dorul ei de casă, corabia de far.

      Vă plâng mamele, logodnicele și frații,

      Sevele toamnei în lut pe dedesubt,

      Și ochii ațintiți în viitor ai unei nații

      Lanțurile dictaturii cu voi le-au rupt.

      Ninge peste Cluj cu ambiguă lumină,

      Noi vărsăm ochii înapoi,

      Închiși în sine ca seva în tulpină

      Cum moartea naște dintre noi eroi.

      Din eroismul vostru, vecin cu învierea,

      Ne bucurăm de libertate și selectiv

      Lăsăm mileniu să ne lumineze tăcerea

      Când veșnicia voastră e-un dor definitiv.

      Se aude timpul cum dreptate cată

      În lumina bronzului ce tot suie,

      Eroii cu dalta dragostei de țară, dintr-odată,

      Se cioplesc în noi veșnică statuie.”

Al.Florin ŢENE

Al. Florin ŢENE: Lumină din cuvinte pentru jurnaliști – Decalogul trei

 1. Consecinționalismul și deontologia sunt o cale de a sublinia diferența dintre scopuri și mijloace. Un  consecinționalism propune judecarea caracterului moral  sau imoral, bun sau rău, pe baza consecințelor; o acțiune este văzută mai degrabă ca mijloc pentru realizarea anumitor scopuri dezirabile și este bună sau rea în funcție de cât de eficientă se dovedește în raport cu atingerea scopului.

           2. „Scopul justifică mijloacele atâta vreme cât el însuși este justificat”.Scria Lev Troski în 1936. Scopul este, la rândul lui, o anumită stare a lucrurilor, precum starea de fericire, ce rezultă sau este consecinţa diferitelor acţiuni care duc la realizarea ei. Când aleg între diferitele acţiuni disponibile, ziariştii, comentatorii radio şi tv, cântăresc binele şi răul rezultate şi decid pe această bază.

          3. “ Între durere și nimic aleg durerea,“ spunea William Faulkner, dar a fi de ales între o viață de plăceri simulate, în care fiecare dorință ne este împlinită, și o viață reală, marcată de frustrările și de dezamăgirile firești, de familiare combinații dintre succese parțiale și visuri neîmplinite, ziaristul și scriitorul trebuie să le cunoască pe toate.

            4. Teza principală a utilitarismului este aceea că acțiunile trebuie văzute ca bune sau rele, după cum sporesc sau inhibă starea de bine a individului- adică după utilitatea lor. De la Bentham până acum au fost propuse mai multe sensuri ale utilității, dar, pentru el, aceasta rezidă într-o viață plăcută sau fericită și, de aceea, concepția lui este adeseori numită doctrina “celei mai mari fericiri pentru cei mai mulți “. În concluzie:”Natura l-a pus pe om sub stăpânirea a doi suverani, plăcerea și durerea, doar ei ne pot spune ce e de făcut “. Scria Ieremy Bentham în anul 1785.

            5. “Acțiunile sunt bune în măsura în care promovează fericirea și rele în măsura în care promovează opusul ei. “scria Î.S.Mill în 1859. Dacă altceva, în afară de plăcere, este parte consistentă a calcului utilitarist, atunci argumentele lui s-ar putea să reziste obiecțiilor lui Nozick, dar se pune întrebarea dacă filosofia lui mai este utilitaristă sau nu. Ideea de bază este întrebarea pentru ziariști: este fericirea de-ajuns?

         6. Un jurnalist cu aptitudini de scriitor trebuie să aprecieze condițiile obiective ce determină acțiunea, conștiința fiind într-o măsură mai mare sau mai mică un “vehicul “ al acestei determinări.

            7. Pentru a explica ce este imperativ categoric, Kant ne spune, mai întâi, ce este, prin contrast cu imperativul ipotetic.Să presupunem că eu îți dau un ordin, spundu-ți ce să faci:”Nu mai bea când vi la redacâie! “ În mod explicit, acest ordin îi pot fi anexate mai multe condiții, exemplu, dacă nu vrei să-ți strici sănătatea și să nu greșești când îți compui articolul. Desigue, dacă nu îți pasă de sănătate sau de banii tăi, dar nu uita că scrii pentru cititorii tăi.Ordinul, în mod sigur nu are valoare pentru tine. În cazul imperativului categoric, nu există nici un dacă, fie el implicit sau explicit. Nu minți! Sau Nu ucide! Sunt ordine care nu sunt condiționate de nici un scop sau dorință pe care e posibil sau nu să le ai. Ele trebuie urmate asemenea unor comandamente ale datoriei, în mod absolut și necondiționat.Imperativul categoric, spre deosebire de cel ipotetic, constituie o lege morală.Un imperativ al lui Kant este:”Acționează în așa fel încât maxima acțiunii tale să poată devein oricând un principiu al unei legislații universale. “

            8. “Două lucruri îmi mișcă inima, cu admirație și uimire, cu cât reflectez la ele mai des și mai temeinic: cerul înstelat de deasupra mea și legea morală din mine “. Scria la 1788 Immanuel Kant.

            Eu zic că este bine să acționăm în așa fel încât să tratezi umanitatea, atât în ceea ce te privește pe tine, cât și pe ceilalți, întotdeauna ca pe un scop și niciodată ca pe simplu mijloc.

            9. Ziaristul nu este mare decât în genunchi înaintea cititorului său. Cine stă în genunchi înaintea conștiinței sale nu îi vor tremura picioarele înaintea omului. Ideea de bază este: datoria mai presus de toate.

            10. “Nu răni pe nimeni, ca nimeni să nu te poată răni.” Spunea Mahomed pe la 630. La care adaug, să ne purtăm cu ceilalți așa cum am dori să se poarte ei cu noi.Aceasta este regula de aur! Frumusețea creației jurnalistice și literară este autograful talentului dat de Dumnezeu.

                                                     Al. Florin Țene, UZPR

Primele busturi şi statui ale lui Eminescu consemnate de ziarişti în presa vremii

Imediat după trecerea la cele veşnice a poetului Mihai Eminescu, iubitorii operei lui s-au gândit să-i înveşnicească memoria în busturi şi statui.

Până în anul 1909 existau următoarele busturi: unul din gips şi trei busturi din bronz: cel din Botoşani confecţionat în anul 1890, urmat de cel din Dumbrăveni, în anul 1902 şi cel din Bucureşti, montat pe un piedestal de marmură, în grădina din faţa Ateneului Român. Acesta fiind executat de sculptorul I.Georgescu în timpul primarului Pake Protopopescu şi cu îngăduinţa directorului poliţiei Capitalei Scarlat Orăscu. Bustul lui Eminescu a fost amplasat într-o noapte de către un grup de iubitori ai poeziei eminesciene. Din acest grup au făcut parte şi poetul Traian Demetrescu. Acelaşi sculptor a executat şi bustul din Botoşani.

Al patrulea bust, cel din gips, aflat la Ateneu, în sala de la parter a fost executat în anul 1889 de sculptorul Filip Marinescu din iniţiativa lui Corneliu Botez, pe când era student la drept, bustul fiind predat preşedintelui, de atunci, al Ateneului Român C.Exarcu.

Bustul lui Eminescu din Botoşani, turnat în bronz, ridicat din iniţiativa studenţilor din Bucureşti şi Iaşi, a fost dezvelit la 11 septembrie 1880 cu prilejul congresului al XI al studenţilor universitari. Bustul a fost amplasat în piaţa Markian.La manifestarea dezvelirii au participat următorii reprezentanţi ai presei: N. Ţine de la „Revista Literară”, Rădulescu Niger de la „revista Tinerimea „, D.Teleor de la „Constituţionalul „, S.Petreanu de la „Românul „, I.Th. Florescu de la „Naţionalul „, N.A. Bogdan de la „Era Nouă” din Iaşi. Cu această ocazie, la care au participat toate oficialităţile botoşenene, studentul la medicină V.Lateş a ţinut un discurs impresionant, spunând că studenţimea donează comunei Botoşani acest bust. Ajutorul de primar A.Carp a mulţumit pentru donaţie, iar studenţii C. Vasiliu şi Teodor au recitat poeziile „Glossa” şi „Împărat şi Proletar”. Pe soclu sunt inscripţionate opt versuri din „Glossa”. Tot aici este inscripţionat numele celui care a turnat în bronz bustul, L.Martin fondeur-Paris. Totatinci a fost îngropat în temelia piedestalului un pergament cu numele comitetului de iniţiativă, cu data inaugurării. Ziariştii prezenţi la inaugurare au editat un număr festiv “Eminescu, ziar comemorativ, Septembrie 1890 “. Acest număr a cuprins “Glossa “, Necrolugul lui Eminescu de B.P.Haşdeu, “Lui Eminescu “poezie de A.Vlahuţă, “Geniu şi nefericire “poezie de N.Beldiceanu, “Eminescu “, critică de T. Maiorescu, “Lui… X “poezie de Veronica Micle, “În Nirvana “de I.L.Caragiale, poezii de Mihai Eminescu, şi un articol de critică de I.Gherea. Aşa cum ne informează într-un articol Grigore Gollav, a mai apărut o publicaţie de mulţumire a botoşenenilor, intitulată “Gazeta gazetarilor “la care au colaborat: Gr. Ventura, Eug. Vaian, D.Teleor, D.Adamescu, Jiquidi şi alţii.

Dezvelirea bustului lui Eminescu de la Dumbrăveni, aşa cum ne informează “Conservatorul “din data de marţi, 16 Iulie 1902, a avut loc duminică 14 iulie. Bustul a fost ridicat de Leon Ghika, propietarul domeniului din această localitate, fost deputat, poet apreciat în cercurile literare din Franţa. Bustul a fost făcut de sculptorul Oscar Spathe, având o înălţime de 2, 50 m., fiind din bronz, aşezat pe un soclu din piatră. Pe soclu sunt inscripţionate primele patru versuri din poezia “Valurile! Vânturile! “

Cu această ocazie Şt.O.Iosif a compus o poezie care a fost pusă pe note de L.Tempea de prin zona Sibiului. Aceast cântec a fost interpretat de băieţii din cele două şcoli din Dumbrăveni. Tot atunci a mai fost cântat un marș al poetului Eminescu, o marsilieză întitulată La arme! Pusă pe note de un compozitor francez. Cântec, spunea Leon Ghika în presa vremii, că ar fi bine ca acest cântec să devină Imnul naţional al României.

Redăm mai jos câteva versuri din poezia lui St.O.Iosif:” Auzi! Departe strigă slabii, /Şi asupriţii către noi, /E glasul blândei Basarabii, /Ajunsă-n ziua de apoi. //La arme dar arme dar Români! Fraţi Români! La arme! La arme dar Români! “Cântarea acestui cântec a stârnit furtunoase aplauze, notează presa vremii. Tot cu această ocazie poetul Cincinat Pavelescu a scris poezia “La bustul lui Eminescu. Din parcul Dumbrăveni. “

Al. Florin Ţene / UZPR

  

“Aventura ideilor“

Scriitor şi jurnalist consacrat, cu peste 75 de volume tipărite în mai bine de patru decenii de activitate literară, dar şi aproape 6.000 de articole risipite în presa locală, naţională, dar şi de peste hotare, prezent deopotrivă în Dicţionarul General al Literaturii Române (coordonator, acad. Eugen Simion, 2009) şi Dicţionarul Scriitorilor Români (coordonator Aurel Sasu, 2006), ca şi în Dicţionarul scriitorilor Români de Azi (ediţie de Boris şi Daniela Costin-Crăciun, 2011), ori O altfel de istorie a literaturii române (autori, Doru Ştefan Dâncuş, George Coandă şi Vali Niţu, 2013), mentor de şcoală literară şi lider al Ligii Scriitorilor Români, jurnalist profesionist, premiat de U.Z.P.R., în 2015, la Concursul naţional de Presă Scrisă, Al. Florin Ţene (n. la Drăgăşani, jud. Vâlcea, 13 iunie 1942) revine, odată cu Aventura ideilor, la preocupările sale perene, filosofia ştiinţelor literare, dovedind astfel că deţine vocaţia distanţei şi a perspectivei.

Nostalgic şi sentimental, Al. Florin Ţene nu-şi uită niciodată originile şi, scormonind prin „lada cu amintiri”, se întoarce mereu la „anii fragezi”, când alături de foştii săi colegi de clasă, Radu Vasile, fostul prim-ministru, Mugur Isărescu, Virgil Mazilescu, ori istoricul Ilie Vulpe, punea la cale şotii sancţionate prompt de profesorul Muşulescu, care îi punea pe recalcitranţi „la colţ, pe coji de nucă”, aşa că, „de teamă, iar nu din conştiinţă, învăţam!”.

Parcurgând suita de eseuri şi comentarii critice pe teme diverse, şi deopotrivă de incitante, de la Heidegger, la Nietzsche, şi de la Socrate la … Patapievici (văzut ca model invers !) regăsim un amestec suav de idealism liric, altoit pe un solid fundament cărturăresc.

Aventura ideilor rămâne, în structura academică a demonstraţiilor sale, o carte puternic polemică, croită după chipul şi personalitatea vulcanică a autorului ei.

Doru Dinu Glăvan, UZPR