Moniqa Pan sau dovada că polaritatea vieţii există

 
Pentru început, pentru că acest gând l-am avut demult, aş dori să apreciez munca editurii „eCreator” Baia Mare care promovează tineri condeieri, numai anul acesta peste 20! Este un risc pe care editorul Ioan Romeo Roşiianu şi l-a asumat cu bună ştiinţă şi dacă dintre toţi pe cei care i-a publicat o „mână” de tinere vlăstare se vor impune în literatura românească este un câştig incomensurabil!

Poeta Pan Moniqa ne propune volumul său de debut „Polaritate şi viaţă”, eCreator, Colecţia „Debut”, 2020, o carte împărţită în patru secţiuni: „Nou şi de la capăt”, „Polaritate”, „Simplitate” şi „Gânduri scrise din frământări trăite”.

Citindu-i cu atenţie poeziile am observat o poetă preocupată de propriul destin, de propriul interior, de sensul vieţii, de rolul iubirii în destinul  nostru efemer, o poetă care-şi pune întrebări şi dă răspunsuri, unele categorice, de tip sentinţe judecătoreşti.

 În poeziile ei se remarcă un limbaj al secolului pe care-l trăim, un limbaj de tip facebook, dar asta nu ştirbeşte din frumuseţea poemelor, dimpotrivă, prin modalităţile ingenioase de a transpune ideea poetică, ele sunt actuale, neplictisitoare şi vor place cititorilor.

Moniqa Pan este categorică în ceea ce priveşte iubirea: „Eu aleg să trăiesc!/Respir şi Inspir iubire!/Iubirea este un dar ce puţin îl înţeleg/Flămânzi acceptând suferinţa pe de-a-ntreg,/Face din dinte de departe un straniu suflet/Zâmbet şi lacrimă, le trăieşti pe amândouă/Haiducie în propria viaţă,/Nu de dragoste trebuie să te vindeci, ci de tristeţe,/Eu aleg să respir/Tu alegi să mori/Una pe alta le desparte/Singura contopire rămâne în cuvinte/Singura bogăţie se exprimă în sentimente/Fiecare alege ce vrea,/Fiecare are ce vrea!” (Iubeşti sau mori).

Pentru persoana iubită Moniqa Pan face concesii, îi tresare sufletul, îi bate inima mai puternic: „Ştii cum eşti Tu?/Eşti acea senzaţie, când mergi seara pe drumul tău spre/casă şi vezi în vitrină o haină perfectă. Şi-ţi vine perfect. Şi/trăieşti acel moment preţios de fericire, când totul e aşa/cum ai visat. Perfect.” (Să-ţi zic cum eşti?).

Moniqa Pan se confesează cititorului, îşi spune propria filosofie despre viaţă ca în poezia „Nimicul vieţii, măreţia sufletului!”: „ Viaţa nu-ţi oferă răgazul să te întrebi dacă poţi fi fericit sau/nu. Tu trăieşti, respiri, exişti.../De sub zăpezi grele, va ieşi într-o zi fragedă, răsfăţată şi/delicată primăvara, iar dacă va găsi uşile deschise, va intra/în viaţa ta./Perspectiva ţine de imaginaţie. Ce ne ţine în balanţă este/doar ce ne echilibrează spiritual şi uman./Cum sunt eu în schimb?/Eu sunt atât cât am fost lăsată să fiu într-un moment numit/naştere, dar sunt mai mult decât am crezut că pot fi şi voi/deveni ce poate nu mă aştept nici eu”.

Viaţa privită prin filtrul unei femei sau mai bine zis bărbatul în viziunea autoarei o întâlnim în poezia „Chip după suflet”: „...Doar sufletul nu are formă şi nu poate fi cântărit./Vorbind de bărbat, compus din acele linii trasate uneori/dur sau neînţeles, acea fiinţă mai târziu slefuit sau nu de/mâna femeii este forma cugetării.//După cum gândeşte bărbatul, acţionează femeia./Fiecare este după forma chipului şi asemănarea celuilalt./Fiecare bărbat devine un talisman norocos pentru o/femeie, el poate nici nu ştie./Fiecare este frumos şi nu conştientizează.//Dar în mod clar are ceva special dacă gândul unei femei se/îndreaptă spre el când se aşteaptă mai puţin./Au şi farmecul lor în povestea noastră./Au formă, au definiţia sufletului nostru”.

Pentru Moniqa Pan  viaţa este un dar de la Dumnezeu, are lumini şi umbre, viaţa reprezintă experienţele ei intense, este un exerciţiu de voinţă şi curaj: „Viaţa are un înţeles./noi îi dăm un sens/Într-un întreg univers/Şi un mare interes/Cele mai multe argumente/Însetate de viaţă/Stringente şi abundente/În cunoaştere deplină/Dar fără o armonie.//Azi un prezent/Mâine în viitor/În fiecare zi îţi este dor/de ce a fost sau/Ar fi trebuit să fie.//Acum şi aici/Autenticul peste sub semnul întrebării/Falsul la o răscruce veşnică/Cu ce ar putea fi plauzibil şi nu ar stârni/Veşnica oboseală între/Ce putea fi bun sau rău.//Aici şi acum/Dar nici aşa omul nu este mulţumit/Trăieşte mereu îmbătrânit/Nu înţelege nicidecum/A fi bun sau rău/Ce-ar mai fi de spus/Mai târziu/Acum sau/Când?” (Înţeles).

Conform DEX, polaritatea este „proprietatea unui sistem fizic de a avea, în două puncte ale sale, caracteristici de aceeași natură, dar opuse una celeilalte” şi o altă semnificaţie „proprietate a unui organism vegetal sau a unei părți din el de a forma două puncte de creștere cu proprietăți diferite” şi o a treia, filosofică: „Specie a contradicției constând în relația dintre doi termeni care prezintă cel mai mare grad de opoziție posibil și totodată se presupun reciproc, ca polii unui magnet” iar dorinţa poetei Moniqa Pan este prin această polaritate să schimbe nici mai mult, nici mai puţin decât destinul ei: „Din când în când, fă o excepţie, inversează polaritatea, zi cu/noapte, tristeţe cu bucurie îndeplineşte-ţi cele mai/excentrice vise.//O singură dată trăieşti!/Când îţi pierzi timpul încercând să-ţi dai seama ce este/viaţa ca realizare./Îţi pierzi doar timpul, memorând etape trecute, uitând să-ţi/accesezi viitorul şi omiţând clipa prezentă./Cât consum de energie pentru nimic./Uită ce nu au fost alţii în stare să ofere, gândindu-te nu la/faptul că te-au dezamăgit, din contră la aspectul că nu au/fost suficienţi de puternici pe cât au vrut să pară” (Polaritate).

Poeta crede în „Karma” dar crede şi în Creator iar simplitatea şi sinceritatea din aceste versuri mi-au plăcut: „Am învăţat că dacă deschizi larg inima,/Dumnezeu intră şi face minuni,minuni pe care/ nu le poţi face de unul singur./Între sute de petale numărate ca fiind zile, e o/minune să te bucuri de fiecare armonie a/clipei.” sau „M-am născut când trebuia, nu când şi-au dorit alţii./Şi astfel spus Dumnezeu şi-a însuşit rolul de dascăl asupra/vieţii mele. S-a uitat la mine, şi-a adus contribuţia, prin/trimişii săi spunându-le: eu i-am dat viaţă, voi, restul/sunteţi călăuze” (Eu pe scurt, Viaţa pe lung).

Petronela Apopei spune în postfaţa cărţii de debut a poetei Moniqa Pan: „Aflată la debut, Moniqa Pan păşeşte într-o lume nouă, un nou care va face parte din viaţa ei. Charles Caleb Colton susţinea că speranţa vede invizibilul, simte intangibilul şi împlineşte imposibilul. Cititorului nu-i rămâne decât să vadă posibilul descoperirii unui om (autoarea), dar şi a propriului suflet, cu dorinţele aferente”.

Concluzia finală îi aparţine lui Ioan Romeo Roşiianu: „Într-o lume clar aservită banului şi improprie visului şi poeziei, Pan Moniqa pariază pe destăinuire, sufletul şi emoţiile acestuia fiind firul roşu care-i străbate scriitura, introspecţia la care provoacă dând prilejul  explorării unor lumi interioare altfel uitate, reveria fiind starea dominantă”.

Felicitări! Succes în continuare pe tărâm literar Moniqa Pan!

                                                                                                                  Gelu Dragoş