de Gheorghe Pârja
La sfârșitul săptămânii trecute (15-16 octombrie), dimpreună cu poetul Nicolae Scheianu, am răspuns invitației confratelui Alexandru Câțcăuan, directorul Casei de cultură a sindicatelor Bistrița, de a participa la cea de-a 37 ediție a Colocviilor „George Coșbuc” și la Festivalul Național de Poezie. În drum, am făcut un popas la Beclean, la prozatorul Cornel Cotuțiu, care se recomandă a fi locuitor al județului Coșbuc-Rebreanu. La Bistrița, pentru împlinirea unui act complex de spirit, și-au dat mâna mai multe instituții de cultură din județ, dar și Ministerul Culturii și Uniunea Scriitorilor din România. Un program dens, de luat în seamă. De la vernisajul Salonului Internațional de Grafică Satirică, cu participări din multe țări ale lumii, la spectacolul aniversar al Ansamblului Folcloric „Codrișorul”, cu o viață continuă de 52 de ani. Am remarcat lansarea monografiei Casa de suflete, un tom masiv, scris de Alexandru Câțcăuan.
Pe noi, cei din Maramureș, ne-au interesat în special momentele referitoare la activitatea literară. Pentru asta am fost invitați. Am fost martori la festivitatea de înmânare a diplomelor de excelență membrilor Cenaclului „George Coșbuc”, cu prilejul aniversării a 50 de ani de activitate. Aici s-au lustruit tineri aspiranți la gloria literară, unii dintre ei devenind nume sonore ale literaturii contemporane. Speranțele de atunci sunt certitudini astăzi. Conduc instituții de cultură, reviste literare, sunt autori ai unor cărți de referință, care au marcat istoria literaturii române de astăzi. Scriitorii bistrițeni sunt receptivi la mersul lumii literare de la noi și din alte părți. Nu uit a spune că sunt printre ei și redutabili traducători.
Pentru mine, atmosfera culturală a Bistriței lasă să se întrevadă o așezare a valorilor, dar și o provocare a celor care bat la porțile artei. Așa am avut bucuria să ascult poezii ale tinerilor de la Cenaclul de la Palatul Copiilor Bistrița, condus de profesoara Ionela Nușfelean. În Complexul Muzeal Bistița-Năsăud, Sala „Grigore Bradea”, un renumit sculptor bistrițean, bun prieten al tinereților mele, a fost și la festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului Național de Poezie „George Coșbuc”. Marele Premiu pentru Poezie, Opera Omnia, i-a fost acordat actorului de zile mari, Dorel Vișan, acum autor de poeme. Prezența lui la aceste manifestări culturale bistrițene s-a remarcat printr-un discurs incitant despre lumea în care trăim, dar și printr-un recital pe măsura gloriei sale.
Actorul-poet a atras atenția asupra neglijării culturii și educației, coloane vertebrale ale destinului poporului român. Ne-a delectat și cu mici aluzii la vremea de astăzi. Care este diferența dintre pomicultură și agricultură? Răspuns: pomicultura este în pom, iar agricultura la pământ! Poetul Ioan Pintea consideră poezia lui Dorel Vișan o poezie a mărturisirii, una misionară. S-a dat citire de către Alexandru Câțcăuan, energia acestor manifestări, numelor câștigătorilor Concursului Național de Poezie „George Coșbuc,” ediția a 37-a. Președintele juriului a fost scriitorul ieșean Valeriu Stancu, iar directorul Festivalului, Alexandru Câțcăuan. Laureații au fost din mai multe centre culturale ale țării. Din Maramureș au obținut Premiul Colocviilor „George Coșbuc-2021” scriitorii: Adela Naghiu, Nicolae Scheianu, Dorel Macarie și, cu voia dumneavoastră, cel care scrie aceste rânduri. Adică Gheorghe Pârja.
Premiile s-au acordat pentru cărțile apărute în ultimii doi ani. Mulțam frumos! Nu mă pot despărți de Bistrița fără a vă spune că am fost fascinat de Festivalul Internațional „Mărul de aur”, la care, la secțiunea caricatură, participă concurenți din cel puțin 70 de țări ale lumii, ceea ce este o recunoaștere a festivalului bistrițean și a calității simezelor sale, puse în slujba satirei sociale. Cornel Udrea crede că românii sunt singurii care mai cultivă epigrama, românii sunt cei care-i acordă atenția necesară. Și la această ediție, calitatea epigramei a primat. Condițiile au fost speciale, de pandemie, nu a existat acea posibilitate de reuniune, de întâlnire colocvială a câștigătorilor, a invitaților.
Și, totuși, a avut loc Festivalul, cu rigoare și înțelegere din partea tuturor. Pe partea mea literară m-am bucurat de reîntâlnirea cu bravi confrați ai condeiului: Andrea H. Hedeș, Ioan Pintea, Olimpiu Nușfelean, Daniel Săuca, Virgil Rațiu, Alexandru Câțcăuan, Menuț Maximinian și nu în ultimul rând cu marele actor Dorel Vișan. Ne-am înțeles că atunci când ceața pandemică se va risipi, să ne vedem în Maramureș. Am mai remarcat implicarea cotidianului “Răsunetul”, condus de Menuț Maximinian, cu ediții speciale dedicate evenimentului. Eu am prezentat revista Nord Literar și Antologia Cuvintele Nordului. Și am mai constatat că Bistrița este un oraș al culturii, primarul ne-a fost multă vreme în preajmă, de aceea Festivalul își merită numele și renumele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu