În format de cinci reprezentanţi, partidele parlamentare sunt invitate să se prezinte luni la Cotroceni. Preşedintele va asculta fiecare delegaţie, va nota propunerea fiecărui partid pentru ieşirea din criză şi, la sfârşit, va trage concluziile.
Înainte de a trece la subiectul propriu-zis, la
intenţiile exprimate public de liderii partidelor, trebuie să remarcăm, nu fără
suprindere, că fiecare preşedinte al României de până acum la sfârşitul
mandatului a provocat dezintegrarea partidului al cărui candidat a fost.
După Emil Constantinescu s-a ales praful şi pulberea
de PNŢCD.
Odată cu cele două mandate prezidenţiale ale lui
Traian Băsescu, PDL, pentru a supravieţui politic, s-a văzut obligat să
fuzioneze prin absorbţie cu PNL.
Candidat susţinut de PNL, Klaus Iohannis nu-i
pregăteşte partidului al cărui candidat a fost, un viitor prea strălucit. În
urma congresului din 25 septembrie, datorită inabilităţii preşedintelui
Iohannis, va fi o mare minune să nu asistăm la o divizare a PNL.
Ion Iliescu pare să fie o excepţie, dar să ne
amintim că, după ce şi-a terminat mandatul, în 2004, Ion Iliescu a pierdut
alegerile interne din PSD. Dacă ar fi câştigat în faţa lui Mircea Geoană, cu
siguranţă azi PSD nu ar fi acum un partid mare. Mai exact, un partid mare, dar
cu multe defecte.
O concluzie fugară ar fi că România nu este o ţară
care are nevoie de un preşedinte ales prin vot direct. Dacă tot nu am revenit
la un regim monarhic, o republică parlamentară ar fi mai pe măsura partidelor
politice. Adică s-ar certa fără să aibă un supra-arbitru, care nu are cum să
fie echidistant.
După această paranteză să ne întoarcem la actuala
criză guvernamentală. În primul rând preşedintele Iohannis nu acceptă că USR a
ieşit de la guvernare din cauza demiterii celor doi miniştri, Vlad Voiculescu
de la Sănătate şi Stelian Ion de la Justiţie de premierul Cîţu fără să se
consulte cu partidul din care făceau parte cei doi demişi.
Nu ştia de demitere nici preşedintele PNL, Ludovic
Orban. Singurul care ştia a fost preşedintele Iohannis. Cu siguranţă Florin
Cîţu s-a consultat doar cu preşedintele Iohannis. Deci preşedintele este părtaş
la criză.
Prin urmare,
este de aşteptat ca în urma consultărilor de la Cotroceni PNL să-l propună
pentru formarea guvernului tot pe Florin Cîţu, urmând ca preşedintele să-l
desemneze sau nu cu formarea unui nou
guvern.
Prevăzător, Dacian Cioloş a transmis un mesaj prin
care anunţă că în cazul în care va fi desemnat Florin Cîţu, USR nu va intra la
guvernare. Este posibil ca delegaţia USR, pentru echilibrarea situaţiei, să
aibă propria propunere, evident în
persoana lui Dacian Cioloş.
Propunere inacceptabilă pentru preşedinte. Astfel
devine clar că semnalul de la Cotroceni va fi formarea unui guvern în jurul
PNL, cu Florin Cîţu prim ministru.
AUR şi UDMR contează prea puţin în ecuaţia puterii.
Pe de o parte pentru că UDMR susţine în continuare guvernul.
Cîţu, pe de altă parte pentru că preşedintele
dispreţuieşte o formaţiune politică gen AUR.
În concluzie, după primele consultări, criza
guvernamentală se va adânci. În acelaşi timp, pandemia ia proporţii de
neimaginat. Este foarte clar că guvernul
Cîţu nu a luat în seamă avertismentele că se apropie valul patru. Campania de vaccinare a fost un eşec.
Singurul responsabil se face primul ministru, dar şi preşedintele ţării.
Pe bună dreptate,
adversarii politici ai premierului acuză campania internă din PNL. De
dragul popularităţii, guvernul a luat măsuri de relaxare prea exagerate,
ignorând pericolul valului patru. Fie şi
pentru acest lucru guvernul condus de Florin Cîţu, ar trebui tras la
răspundere.
Pe de altă parte, responsabilitatea este în primul
rând a preşedintelui Iohannis. Pentru că premierul Cîţu a făcut numai ce spunea
preşedintele.
Fiind un executant fidel, din punctul de vedere al
preşedintelui Iohannis, Florin Cîţu este
un prim ministru exemplar.
În acest
context politic încâlcit, nu trebuie ignorată nici poziţia fostului preşedinte
al PNL. Ludovic Orban este încă un personaj de care trebuie ţinut seama. O
fracţionare a PNL poate face imposibilă refacerea coaliţiei PNL-USR-UDMR.
În varianta Florin Cîţu prim ministru, consultările
de la Cotroceni sunt doar de probă.
Invocând, desigur, interesul naţional, făcând
trimitere la pandemie, preşedintele Iohannnis, la primele consultări, măsoară
doar puterea de rezistenţă a liderilor politici în faţa autorităţii sale, până
acum de necontestat. Criza va continua până la a doua tură de consultări.
Autor:
Dumitru Păcuraru
Sursa:
Informația zilei Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu