VIEȚI DUBLE

„A ierta înseamnă a-i oferi celuilalt ocazia de a mai greși o dată.”

 

Johann W. von Goethe

 

 

Cine ar fi bănuit că Stalin și Hitler au întreținut o colaborare

secretă începută cu 6 ani înainte de al Doilea Război Mondial?

 

Singura dată când arhiva prezidențială sovietică a fost deschisă unui

occidental pentru cercetare academică a fost ocazia de care a

beneficiat Stephen Koch, profesor de rusă la Universitatea Columbia

din New York, pentru a prezenta lumii, în cartea „Double lives”,

secrete nebănuite privind sprijinul reciproc acordat de Stalin și

Hitler în anii ’30.

 

Deși s-a publicat enorm pe tema ultimei conflagrații mondiale,

subiectul nu este încă epuizat, dovadă fiind și recentă carte

„Churchill’s Deception – The dark secret that distroyed Nazi Germany”,

scrisă de Leon Kilzernu. Printre aspectele nebănuite deconspirate din

documentele scoase de la secret de cancelariile marilor puteri

beligerante aflăm cum a refuzat Churchill ofertele repetate ale

Germaniei de oprire a războiului, în condiții foarte avantajoase

pentru Anglia, și cum a fost întors cel de-al Doilea război Mondial

către URSS. Iată că, pentru a putea înțelege prezentul trebuie mai

întâi aflat și descifrat trecutul din sumedenia de fapte inedite

insuficient cunoscute sau peste care, din diferite calcule politice

ale vremii, s-a lăsat intenționat să se aștearnă colbul „uitării”.

 

Historia este o revistă vie, inepuizabilă, care din arhive de „circuit

închis” sau eminamente secrete, scoate la iveală documente și

întâmplări care au decis soarta omenirii – conflicte majore pornite

din orgolii mărunte, războaie și lungul alai de catastrofe ce le

incumbă, unele putând fi evitate deși „atârnau de un fir de pă”, sau

împărțirea cinică a zonelor de influența pe glob. Asupra unui astfel

de moment important și pentru români s-a aplecat, cu bine-cunoscuta-i

minuțiozitate, Michael Nicholas Blaga, în recenzia celor două cărți.

(Răzvan Dupleac)

 

Colaborarea dintre Stalin și Hitler există încă din ianuarie 1933

Cartea pe care o prezentăm în această recenzie arată ce surprize

ascunde arhiva prezidențială sovietică, păstrată în secret absolut în

apartamentele personale ale lui Stalin din incinta Kremlinului.

Autorul acestei cărți neobișnuite, Stephen Koch, profesor de rusă la

Universitatea Columbia din New York, a obținut permisiunea

președintelui Rusiei de a pătrunde în scopuri de cercetare academică

în arhiva sovietică, iar cartea sa, „Double lives”, este rezultatul

acestui acces nepermis altcuiva din Occident nici înainte și,

surprinzător, nici după apariția în SUA a acestui volum Să se fi

speriat și conducătorii Rusiei de azi de ecoul produs în lume de

amplitudinea descoperirilor făcute de Dr. Koch în apartamentele

ferecate ale lui Stalin de la Kremlin?

Expun mai jos câteva dintre secretele arzătoare dezvăluite lumii de

profesorul Stephen Koch: Stalin și Hitler au comunicat reciproc prin

intermediul lui Karl Radek încă de la venirea lui Hitler la putere, în

ianuarie 1933. Cei doi dictatori s-au ajutat reciproc în exterminarea

dușmanilor lor interni: Stalin, primind ajutorul Gestapo-ului în

discreditarea și uciderea mareșalului sovietic Tuhacevski, în timp ce

Hitler primea ajutorul Comintern-ului pentru compromiterea și

asasinarea lui Ernst Röhm comandantul trupelor S.A. (cămășile brune).

Incendierea Parlamentului Federal German, Reichstagul, a fost făcută

nemijlocit de oamenii Cominternului, după ce Stalin a obținut

promisiunea lui Hitler ca autorii incendiului să fie returnați

Moscovei, fără a fi pedepsiți de justiția germană. Operațiunea aceasta

a fost condusă de bulgarul Gheorghi Dimitrov, returnat Moscovei după

un proces răsunător în care apărarea lui a fost făcută de avocatul

român Petre Pandrea, aflat la doctorat în Berlinul acelor ani.

Mișcarea antifascistă și toți cei angajați în Occident în lupta

antifascistă au fost trădați de Stalin lui Hitler pentru scopuri

politice criminale, care vor duce în final la cel de-Al Doilea Război

Mondial. Pentru cine a murit Ernst Thaelmann și atâția ca el din

mișcarea antifascistă?

 

Comunicarea dintre cei doi: fără cusur

Războiul Civil din Spania este un alt exemplu concret al comunicării

constante dintre Stalin și Hitler: nimic nu s-a făcut pe pământul

Spaniei fără acordul reciproc al dictatorilor. Mai mult chiar, Stalin

a încetat toate furnizările de război către republicanii spanioli

atunci când Hitler i-a cerut asta (pag. 314).

Au existat bănuieli privind această colaborare secretă după semnarea

Pactului Molotov-Ribbentrop. Dar nu au existat probe documentare și

nici faptul că Hitler a fost sprijinit de URSS încă de la venirea sa

la putere, în ianuarie 1933. Karl Radek ar fi putut da multe alte

detalii despre ce au convenit împreună cei doi dictatori, dar a fost

suprimat de Stalin în 1937, ca măsură de prevedere. Locul lui Radek

drept curier între Hitler și Stalin a fost luat de Wilhelm Pieck,

comunistul German ajuns ulterior în fruntea Republicii Democrate

Germane. Și despre acest curierat, arhiva prezidențială sovietică

furnizează probe documentare neașteptate ca importanță (pag. 460).

În anul 1935, toate funcțiile Cominternului au fost preluate de către

Serviciul secret al Armatei Roșii (GRU), iar intelectualii din

Occident au fost luați în primire de ofițeri de informații educați în

manipularea occidentalilor pentru interesele URSS, devenind unelte ale

represiunii sovietice (pag. 461).

Documentele mai arată că și primul congres de constituire al

Cominternului, în anul 1919, a fost o farsă prezidată de Lenin și de

dobrogeanul Cristian Racovschi, întrucât în sala cu cei 35 de

participanți erau niște străini aflați întâmplător la Moscova și care

nu reprezentau niciun partid de stânga din Occident. A doua zi de la

deschiderea așa-zisului congres, Lenin declară într-un articol semnat

de el în „Pravda” ca „sovietele se întind în întreaga lume”. În

spatele acestui Comintern fictiv, Lenin avea un corp de revoluționari

de profesie, foarte disciplinați, însărcinați cu consolidarea

hegemoniei lui Lenin asupra mișcării socialiste mondiale (pag. 30).

După venirea lui Hitler la putere, serviciile de informații sovietice

și poliția sovietică au uzurpat în tăcere și au pus mâna pe diversele

activități ale Cominternului. Aceste servicii înființează un front

nou, cunoscut sub numele de „Rassemblement Universel Populaire” (RUP),

organism condus de un star în ascensiune al serviciilor secrete, un

tânăr din România cu numele conspirativ de Louis Dolivet (pagina 369).

Conducătorii din umbră ai acestui nou front erau Andrei Jdanov, bruta

cea mai infamă a culturii staliniste, și Mihail Trilliser,

directorul-fondator al secțiunii externe a NKVD-ului (numele său

secret fiind „tovarășul Moskfin”).

 

Șeful gărzii lui Stalin: un bărbier ungur

Un alt cetățean al României, Valeriu Marcu, emigrant bogat în Franța,

este menționat în documentele acestor arhive secrete sovietice ca

fiind deținătorul unei sume enorme de devize destinate lui Willi

Muenzenberg, liderul secret al sovieticilor din Occident, precum și

documentele necesare scoaterii lui Muezenberg din Franța, pentru a

deveni un om liber (pag. 429).

N-a apucat însă să fugă în lumea largă: a fost asasinat în iunie 1940

într-o pădure de lângă Marsilia de agenți rămași necunoscuți care nu

s-au ostenit să-i ia și banii din portofel sau ceasul din aur de la

mână. Odată cu el au intrat în mormânt o serie de secrete ale

activității Cominternului în Occident, până la începerea războiului

contra URSS. De menționat faptul că Muezenberg a făcut parte din

cercul apropiat al lui Lenin din exil și a fost unul dintre cei care

l-au însoțit pe Lenin în vagonul sigilat în care a călătorit

clandestin din Elveția până la granița Rusiei aflate în război cu

Germania.

Agenții trimiși de Comintern la Paris au fost indivizi cosmopoliți

ne-ruși, dintre care cei mai remarcabili au fost ungurii. „Mafia

ungurească constituia nucleul fondator al serviciilor secrete

sovietice” (pagina 98). Chiar și șeful gărzii personale a lui Stalin

de la Kremlin dinainte de război era un bărbier ungur din Budapesta,

pe nume Karl Pauker (confundat de unii cu soțul Anei Pauker,

socialistul Marcel Pauker, inginer cu studii în Elveția, împușcat de

Stalin în timpul Marii Terori).

Romain Rolland, Henri Barbusse, André Malraux, Lincoln Stevens,

Heinrich Mann sunt nume de intelectuali care figurează în documentele

de la Kremlin ca agenți de influență ai URSS din Occident (pagina 34).

Despre Malraux este surprinzător să aflăm că a scris cartea „Condiția

umană” înainte de a călători în Asia. De unde avea atunci detaliile

inedite despre China din acea carte? Soția acestuia, Clara Goldsmith,

era o evreică din Germania. Prințesa Maria Pavlovna Kudaciova a fost

introdusă de sovietici în cercul lui Romain Rolland mai întâi ca

secretară și amantă, pentru a deveni ulterior soția acestui scriitor

francez (pag. 36).

„Doamnele secrete ale Kremlinului” mai includeau pe Moura Budberg,

amanta lui Maxim Gorki și a scriitorului H.G. Welles, cartea lui

Stephen Koch aducând și probe fotografice în acest sens. Uluitor este

și faptul că Hollywoodul, cetatea cinematografiei americane, a trimis

pe ascuns sume imense de dolari pentru finanțarea acțiunilor sovietice

în Cehoslovacia eliberată de sub germani (pagina 116). Aceste

documente recent descoperite la Kremlin implică nume diverse ale lumii

cinematografice americane (Sinclair Lewis, Ella Winter etc.).

În plină teroare sovietică, Bertold Brecht este citat de documente ca

având această convingere: „Cu cât sunt mai inocenți, cu atât merită

mai mult să fie împușcați” (pag. 113). Această frază capătă altă

rezonanță dacă mai adăugăm printre numele celor asasinați și pe cel al

lui Maxim Gorki, despre care s-a știut anterior că ar fi murit de

inimă. De uciderea lui s-a ocupat Henrich Iagoda, șeful de pe atunci

al NKVD-ului, care l-a ucis mai întâi pe fiul scriitorului Maxim

Gorki.

Arhiva prezidențială sovietică dezvăluie peste generații apuse,

adevăruri de-a dreptul nedorite pentru unii. Mai este surprinzător

faptul că după publicarea acestei cărți în America, accesul la

arhivele prezidențiale de la Kremlin a fost din nou închis

cercetătorilor?

 

Cum a fost întors cel de-Al Doilea Război Mondial către URSS

După atâtea cărți, studii și monografii despre Al Doilea Război

Mondial, am putea trage concluzia pripită că s-a epuizat domeniul de

cercetare și că puține surprize mai pot fi dezvăluite publicului

privind ultima conflagrație mondială. Cartea care face obiectul

acestei recenzii (Leon Kilzer: CHURCHILL’s DECEPTION – The dark secret

that distroyed Nazi Germany) demonstrează contrariul, respectiv că

putem descoperi încă, aspecte nebănuite în munții de documente scoase

de la secret de către cancelariile marilor puteri beligerante.

 

Manevrele lui Churchill

În general termenul de păstrare la secret practicat de cancelariile

occidentale este de treizeci de ani de la data întocmirii documentelor

respective. Unele țări au ținut secrete anumite documente chiar 35-40

de ani de la emiterea lor. De aceea a provocat curiozitatea

istoricilor, scoaterea de la secret de către britanici a unor

documente strict secrete, păstrate de ei la Londra timp de o jumătate

de secol de la emiterea lor. Cartea de față este rezultatul studierii

acestor documente pe care englezii le-au considerat jenante pentru ei:

stenogramele dezbaterilor guvernului britanic sub conducerea lui

Winston Churchill. Cartea descrie cu rigoare academică modul în care

Churchill a reușit să-l determine pe Hitler să invadeze nu Anglia, ci

URSS.

Jurnalistul Louis C. Kilzer, laureat al premiului Pullitzer, aduce la

lumina tiparului documente britanice care demonstrează documentar

aceste manevre necunoscute până acum și care-i pătează memoria lui

Churchill în ochii opiniei publice. Cartea descrie cum în calitate de

prim-ministru, Churchill și-a convins miniștrii din guvern să respingă

ofertele multiple propuse de generalii germani pentru oprirea

războiului prin asasinarea lui Hitler de către nemți. Stenogramele

ședințelor guvernului britanic redau modul cinic în care Churchill

supune spre aprobarea guvernului său respingerea propunerilor germane:

„Hitler este doar un om care va deceda mai curând sau mai târziu.

Pentru Imperiul Britanic pericolul nu este Hitler, ci Germania. Noi

trebuie să-l convingem pe Hitler să atace URSS pentru că acolo va fi

sfârșitul lui, iar noi vom dezmembra Germania”.

 

 

Falsul Hess

Generalii germani erau deciși să-l suprime pe Hitler în anul 1939 și

1940 cu condiția prealabilă ca Anglia să accepte în scris, neamestecul

ei în războiul civil care ar fi izbucnit între germani ca urmare a

asasinării dictatorului. După ce i-a refuzat pe generalii germani,

Churchill a avut surpriza să primească o ofertă uluitoare chiar de la

Hitler: încheierea unui pact cu Anglia prin care Germania retroceda

teritoriile cucerite de nemți în vestul Europei, în schimbul

garantării intereselor germane în răsăritul Europei subjugate de

Hitler. Nici această ofertă germană n-a fost acceptată de Churchill

care a notat însă dorința obsesivă a lui Hitler de a încheia pacea cu

Anglia. El a cultivat cu abilitate iluziile lui Hitler că și Anglia

dorește pacea (cu scopul inițial de a câștiga timp, pentru înarmarea

englezilor). Ulterior, când trupele germane cuceriseră Franța și

ajunseseră la Canalul Mânecii, Churchill a lansat înșelătoria menită

să-l oprească pe Hitler: englezii l-au invitat pe adjunctul lui

Hitler, Rudolf Hess, să vină în Anglia la o așa zisă „conferință de

pace” la care nemții să negocieze cu Partidul Păcii din Marea Britanie

invazia URSS.

Spionii lui Stalin din guvernul britanic (Philby, Blunt, Cairncross),

au telegrafiat Moscovei conținutul fiecărei întrevederi avute de Hess

în Anglia, după celebrul său zbor acolo, la manșa unui avion special

echipat cu rezervoare suplimentare de benzină, pentru acel voiaj

ultra-secret. Pentru evitarea demascării acestei manevre, Churchill va

reține prizonier pe Hess în Anglia pe toată durata războiului, iar la

Tribunalul de la Nürenberg va fi adusă o sosie a lui Rudolf Hess care

nu întâmplător a refuzat timp de 28 de ani de închisoare la Spandau,

să primească vizita vreunui membru al familiei sale. Mai apar și probe

medicale aduse din arhive care atestă că omul închis la Spandau sub

numele de Rudolf Hess, nu purta pe toracele său urmele permanente

lăsate de o intervenție chirurgicală din timpul primului război

mondial. Acea cicatrice chirurgicală este înregistrată radiologic în

dosarul medical al lui Hess, anterior plecării sale în Anglia și nu

poate justifica nimeni absența ei la deținutul nr. 7 de la Spandau.

 

Întrebări și răspunsuri

În final se pune o întrebare mai importantă decât identitatea

prizonierului nr. 7 de la închisoarea Spandau și anume: la ce a

folosit înșelătoria cu Hess? A salvat Anglia de la înfrângere,

deturnarea războiului spre URSS?

– Da, dar a salvat-o de un dictator care nu urmărea înfrângerea

Angliei. Hitler a salvat Anglia tot atât cât Churchill, concluzionează

autorul cărții.

– A progresat Imperiul Britanic de pe urma încăpățânării lui Churchill

de a lupta contra Germaniei, așa cum susținea Churchill că era scopul

războiului? Nu, Imperiul Britanic s-a dezintegrat după război, iar

Anglia a ieșit slăbită ca țară.

– A reușit Germania nazistă să stopeze extinderea comunismului în

lume? Din nou, nu. A reușit exact contrariul, să extindă comunismul de

la Berlin până la Pekin. Războiul a transformat URSS dintr-o putere

europeană într-o supraputere mondială, care urmărea un scop pe care

Hitler nu l-a avut: dobândirea hegemoniei universale. Este adevărat că

Churchill a oprit existența unuia dintre cei mai răi conducători care

au existat. Problema este că totuși l-a oprit prea târziu, după ce

genocidul fusese comis.

Și acum faptele concrete evidențiate de autor prin documente secrete de arhivă:

– după victoriile sale în vestul Europei, Hitler a hotărât să se

oprească pe motivul declarat că are nevoie de 100 de ani pentru

consolidarea victoriilor;

– a propus în scris eliberarea țărilor cucerite de el în vestul Europei;

– a ordonat demobilizarea a 30 de divizii și tot ce a întreprins din

septembrie 1939 până în ajunul invadării URSS la 22 iunie 1941 a fost

făcut cu scopul încheierii războiului, nu al ducerii lui. Dacă Anglia

ar fi acceptat pacea, Hitler ar fi încheiat-o în condiții favorabile

Imperiului Britanic. Documentele nu lasă dubii aici. În loc de asta,

Anglia respinge oficial pacea, dar o acceptă pe ascuns, și procedând

astfel Anglia conduce la cel mai cumplit deznodământ din toate

rezultantele posibile: dă mâna liberă lui Hitler în estul Europei fără

să fi rezolvat nimic în Vest.

Fără îndoială, o pace încheiată în vara anului 1940 ar fi avut un preț

ridicat: Polonia ar fi încetat să existe, Cehoslovacia ar fi rămas un

protectorat german și multe din țările ne sovietice ale Europei

răsăritene ar fi fost incluse în sfera de influență germană cel puțin

la fel de strâns controlate ca emisfera occidentală sub Doctrina

Monroe. Evreii ar fi fost excluși din Europa Centrală.

A meritat oprirea acestora prin sacrificiul suprem a 52 de milioane de

oameni? Greu de răspuns afirmativ, în condițiile în care Europa care a

rezultat din ruine, a găsit Polonia, Cehoslovacia și restul Europei

răsăritene într-o sclavie mai cumplită decât își imaginase Hitler în

1940.

În încheiere supun spre examinare cititorului următoarea chestiune:

este oare posibil de imaginat că datorită petrolului ei, România ar fi

avut sub germani un nivel de viață apropiat Austriei sau Elveției? La

moartea regelui Carol I în 1914, documentele vremii arată că rata de

schimb monetar între francul elvețian și leul românesc era aproape

1:1.

Sursa: INTERNET