Gabriel Zetea: ”Dorim
să construim în Cavnic parcări în zona schiabilă, pentru a rezolva o problemă
veche de zeci de ani”
”Ne-am angajat să
rezolvăm, în Cavnic, o problemă care a rămas nerezolvată de-a lungul timpului.
Din nefericire, în fiecare iarnă este o aglomerație
de nedescris în zona pârtiilor de schi, fapt ce creează disconfort atât pentru
turiști, cât și pentru cei care doresc să tranziteze Cavnicul. Tocmai de
aceea am transmis orașului Cavnic
solicitarea de a ne pune la dispoziție
terenurile pe care urmează să construim aceste parcări atât de necesare”, a
precizat șeful administrației județene,
Gabriel Zetea. Acesta a dat exemplul orașului
Borșa, acolo unde administrația locală a reușit să obțină un proiect
extrem de important pe domeniul schiabil, proiect cuprins în master planul de
investiții al Ministerului Turismului și pentru a cărui finanțare s-au depus mii de pagini la Guvern. Mai
mult, a arătat faptul că și orașul Cavnic a fost prins în acest program,
însă administrația locală nu a făcut
nimic în acest sens și nici nu a cerut
sprijin secretarului de stat în Ministerul Turismului, maramureșeanul Bogdan Tomoiagă.
”Astăzi nu există nici un contract de finanțare pentru domeniul schiabil din Cavnic și nu există nici potențial în a rezolva problema în viitorul apropiat,
deoarece nu sunt depuse documentațiile
la Minister. Știu că în vechiul proiect
pe care Cavnicul urma să îl depună la finanțare
sunt cuprinse parcări. Tot ce au de făcut, atunci când vor actualiza
documentele, este să scoată parcările, acestea urmând să fie realizate de
Consiliul Județean Maramureș, în cazul în care primim terenurile
solicitate”, a precizat președintele
Gabriel Zetea.
La ședința plenului a participat și primarul orașului
Cavnic, Vladimir Petruț, care nu a înțeles cât reprezintă 20.000 de metri pătrați, fapt pentru care a precizat că ”ar trebui
mutat Cavnicul mai la stânga sau mai la dreapta, pentru a putea ceda
Consiliului Județean suprafața de teren solicitată”. Edilul de Cavnic a
subliniat și faptul că terenul aflat în
zona schiabilă aparține fondului
forestier și nu administrației locale, însă a propus să fie luată în
calcul varianta construirii unor parcări mai mici.
În replică, șeful
administrației județene i-a reamintit că s-au transmis adrese
către Cavnic, din partea Consiliului Județean,
care nu au primit nici un răspuns, după care a clarificat faptul că 20.000 de
metri pătrați reprezintă două hectare,
suprafață care nu afectează cu nimic
orașul Cavnic, însă terenul care se
cedează Consiliul Județean poate fi mai
mic, iar în funcție de suprafața primită, vor fi construite viitoarele
parcări. La finalul discuțiilor,
proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 30 de voturi pentru.
Discuții
aplicate cu viceprimarul de Cavnic, Bela Slezinger, despre domeniul schiabil
În cursul zilei de miercuri, 13 martie 2019, președintele Consiliului Județean Maramureș,
Gabriel Zetea a primit vizita viceprimarului orașului
Cavnic, Bela Slezinger. Acesta a prezentat o dispoziție semnată de primarul Vladimir Petruț, privind exercitarea tuturor atribuțiilor legale pentru reluarea proiectului și a documentației
pentru domeniul schiabil din Cavnic, actualizarea documentației în vederea autorizării și identificarea sursei de finanțare.
Șeful administrației județene
a subliniat faptul că, acest document validează acuzațiile publice aduse primarului Petruț, cu privire la incapacitatea sa de a gestiona proiectul. ”L-am
acuzat public pe primarul din Cavnic de incompetență în gestionarea proiectului domeniului schiabil din Cavnic și acest document îmi dă dreptate. Am spus că
documentația proiectului nu este
pregătită și că, în ultimii trei ani nu
s-a mișcat niciun deget pentru acest
proiect vital al Cavnicului. Am afirmat că acest proiect nu are finanțare, iar dispoziția primarului Petruț
confirmă acest lucru, deși în urmă cu
câteva săptămâni susținea contrariul.
Este remarcabil că edilul își recunoaște, în sfârșit,
propria incompetență și cred că este primul lucru bun pe care îl
face pentru oraș în ultimii doi ani.
Concluzia este că minciuna are mereu picioare scurte, iar anul viitor,
căvnicarii se vor trezi din visul administrativ urât în care se află azi. Mă
bucur, în schimb, că avem la Cavnic un partener serios în persoana
viceprimarului Bela Slezinger, cu care am avut o discuție aplicată despre posibilitățile
viitoare de colaborare pe acest proiect. Sper ca săptămâna viitoare să discutam
concret la Ministerul Turismului, cu ministrul Bogdan Trif și secretarul de stat Bogdan Tomoaiagă,
despre un viitor mai luminos al turismului la Cavnic”, a conchis președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu