Golurile victoriei

          de Gheorghe Pârja

A venit vremea să scriu despre un subiect care nu îmi este la îndemână: fotbalul românesc! O fac din respect pentru cititori, cărora le-am promis comentarea Ediţiei „Ziarele României Mari”, care a ajuns la numărul 15, ocupându-se de România la primul Campionat Mondial de Fotbal, iulie 1930. Adus în țară de petroliştii străini, fotbalul i-a cucerit repede pe români şi ne-a dus peste Atlantic, la prima Cupă Mondială din istorie, în aventura de la Montevideo. Dincolo de mândria de a fi fost prima ţară europeană care s-a înscris la turneul final (sistemul preliminariilor a apărut la ediţia următoare), campionatul a creat legenda selecţionării echipei române de către suveranul Carol al II lea. Regele ar fi fost protectorul şi susţinătorul acestei aventuri cu balonul rotund.

Participarea României a fost primită cu destul de multă reţinere. Echipa nu avea multă experienţă internațională, selecţia jucătorilor nu avea la bază criterii limpezi, iar costurile deplasării, foarte ridicate. Am putea spune că marea problemă nu era calificarea, ci călătoria. Uruguay, ţara gazdă a campionatului, era la câteva săptămâni distanţă de Bucureşti. Fotbaliştii români au parcurs 11.000 de kilometri în 65 de zile. De la Bucureşti, echipa a plecat cu trenul prin Timişoara până la Trieste, în Italia. De aici s-au îmbarcat pe vaporul Conte Verde. Jucătorii au stat câte patru în cabină. Primul meci a reprezentat o surpriză chiar şi pentru cei mai înfocaţi suporteri români: victorie cu Peru la debut! „Gazeta Sporturilor”, din 17 iulie 1930, scria pe prima pagină despre un strălucit succes românesc.

Şi ziariştii cotidianului par surprinşi de victoria românească, cu 3-1 în fața sud-americanilor, favoriţi prin prisma istoriei şi a geografiei. Am în faţă ziarul din epocă. Prima pagină titrează: ”Un strălucit succes românesc!” Campionatul Mondial de la Montevideo a prilejuit României o mare victorie internaţională. Propaganda pentru ţara noastră a fost imensă. Ziarele din întreaga lume au comentat nesperat de favorabil performanţa României. Mai ales că echipa învinsă ocupa un loc de frunte în fotbalul sud-american. Ziarul redă, pe scurt, filmul meciului. Veteranul Wetzer a condus jocul cu măiestrie. A pasat scurt şi rapid şi a reuşit deschiderea scorului. A doua repriză aparţine integral României, care domină şi înscrie alte două goluri, prin Covaci şi Stanciu, în pofida jocului dur al adversarilor.

O notă proastă primeşte publicul, care a dovedit o parţialitate cu totul nesportivă. Un ziarist afirmă că participarea la Cupa Mondială adusese mai multă vizibilitate României în America de Sud decât întreaga activitate a diplomaţilor acreditaţi pe continent. Pe lângă golurile victoriei, pentru echipa noastră au venit şi golurile înfrângerii. În meciul cu Uruguay, ţara gazdă, România a primit patru goluri. Cu toate acestea, la întoarcerea echipei în ţară, jucătorii au fost primiţi cu manifestaţii de simpatie organizate în gările importante, pe ruta Jimbolia-Bucureşti. Călătoria, care a dus echipa României la primul Campionat Mondial de Fotbal, s-a făcut pe baza unui paşaport colectiv, pe care erau lipite fotografiile, semnate, ale celor 15 jucători şi ale oficialilor lor.

Lotul României avea o absenţă regretabilă, cea a tunarului Ştefan Dobay, unul dintre cei mai buni atacanţi ai României. Lotul avea în componenţă jucători de origine română, germană, maghiară, evreiască. Acolo, măsura patriotismului nu era dată de originea etnică, ci de talentul fotbalistic. Din păcate, după pierderea Ardealului, această armonie a fost spulberată. Aceasta a fost scurta poveste a începuturilor fotbalului în România.

Următorul număr al Ediţiei apare mâine. Se ocupă de greva de la Griviţa.