LA FILARMONICĂ

Merg încet, ca primăvara,

Poate-mi trebuia şi fâşul,

Ascultăm cum cântă seara,

Tu, vioara, eu, arcuşul.

Urechile sunt atente,

Domnişoare, cam puţine,

De atâtea instrumente,

Nici nu ştiu ce mai îmi vine!

Să sărut ce-am lângă mine,

Muzica îşi schimbă genul,

Doamne, cât îmi e de bine,

Când mă-nţepi cu sutienul!

În orchestră-i o păpuşă,

Din balcon inima-mi pleacă,

Am să o aştept la uşă

Şi de mine n-o să treacă.

Aşa îmi găsesc folosul

Şi se bucură privirea,

Muzica e cu frumosul

Şi eu mi-am găsit iubirea.

Vom cânta şi-n drum spre casă,

Ca o singură vioară,

Că de lume nu ne pasă

Şi iubirea ne-nfioară.

Dacă vrei să iubeşti iară,

Filarmonica te-aşteaptă,

E-nceput de primăvară

Şi iubirea mea nu iartă!

                CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ