Mânia şi furia

                  de Nicolae Goja

         

Protestatarii „rezist” afişează sloganuri radicale, dar efectele politicii pe care o critică au cauze și condiționalități ce nu pot fi înlăturate printr-un simplu miting. Dacă liderii ideologici ai rezistenței civice nu vor direcționa mișcarea spre idei nonviolente, vor cădea în poncifuri și amenințări securiste. Esența democrației este votul popular, nu protestul general!

Ca idee de bază, lupta anticorupție pare să fie justificată, dar nu înseamnă că este și practică, de vreme ce idealul „fără corupție” nu are susținere majoritară și nu poate fi justificat financiar. Putem inventa zilnic un alt țel, la fel de valabil: fără evaziune fiscală, fără leneși, fără distrugerea bunului public… Comportamentul în mulțime diferă de cel individual. La adăpostul anonimatului, omul face fapte pe care singur nu le-ar face niciodată. Sub influența grupului, omul altfel rațional devine adesea lipsit de minte și psihologic nu este de recunoscut. Cultura sub presiunea turmei ideologice devine incultură.

Protestele sînt permise doar pînă la limita acceptării pluralismului politic, dar acest prag este trecut. Dacă alegătorii votează un partid, nu există nici o cale de anulare a voinței lor, balanța puterii poate fi schimbată o dată la patru ani. Revolta civică are accente autoritariste, ceea ce se vede în sloganurile și semnalele de negare politică, prin ritualurile de esență violentă. Revoltele trebuie să aibă și o justificare practică, altfel se diluează nepermis de mult și devin focare de dezordine socială pentru revoluționarii de bulevard.

Fenomenul seamănă cu o epidemie, izbucnește periodic și statul nu găsește căi de contracarare. Situația este similară cu cea din Franța și din alte țări consolidate democratic, aflate în recesiune și criză economică, de care profită liderii extremiști. Revoltații nu se bazează pe lege, nici pe civism, ci pleacă de la intuiția greșită că ei știu ce e mai bine pentru toți. Politica se face ascultînd toate părțile interesate, voința de putere fiind limitată de compromis.

Protestele sînt îndreptate împotriva legilor din justiție, opoziția nu acceptă modificarea Codului penal, pe motivul că relaxarea anticorupției ar favoriza gulerele albe și mai ales guvernanții. Îngrijorarea are un sfîrșit previzibil, mitul că starea de protest continuu va aduce ordinea în societatea românească se va dărîma.

Protestatarii întrețin climatul de nesiguranță, lasă impresia că dețin adevărul și cunosc cine-i vinovatul. Condamnarea unor oameni înainte de a fi judecați este lipsită de umanism, a fost practicată pe scară mare în secolul XX, în statele conduse de partide totalitare. Vezi închisorile politice secrete, precum cea de la Sighet.

Susținătorii ideilor de justiție cu orice preț dau exceselor o aparență de democrație. De fapt, au un comportament antiumanitar, dușmănesc drepturile și libertățile oamenilor și sînt pe cale să se abrutizeze, de vreme ce nu respectă demnitatea și valoarea ființei. De la tragerea evreilor de perciuni, făcînd haz de asta, și aruncarea cu pietre în ferestrele caselor evreiești (în noaptea Învierii lui Isus), pînă la deportarea evreilor în lagăre, fără reacția societății civile, n-a fost decît un pas. Nu ne dorim o justiție prin dreptul forței!

Dacă ținem sus garda, avem șanse să tindem spre desărvîrșire socială. Este o iluzie că noi sîntem perfecți, iar ceilalți din afara grupului nostru merită să fie disprețuiți. Tipul acesta de activism politic ni se pare abrutizant, minoritarii ajung să creadă că au dreptul să moralizeze majoritatea nu doar prin cuvinte, că pot înlocui acțiunea cu reacțiunea. Noi credem că nu poți convinge poporul prin proteste intolerante, naive și lipsite de realism, nici nu poți face ordine prin venerarea autoritarismului, confundînd oamenii liberi cu condamnații!