Poporul ales

            de Nicolae Goja

   

 Istoria ne învaţă că umilirea oamenilor a fost urmată întotdeauna de acte violente – ne gîndim la perioada 1930-1940, cînd evreii au fost persecutaţi sistematic. Fenomenul de discriminare etnică a pornit de la insultarea celor vizaţi şi s-a ajuns la uciderea lor. Să nu uităm lecţia aceasta! Tolerată, lipsa de respect va fi urmată de fapte penale tot mai grave, căci oamenii fără minte şi în gaşcă sînt mai sîngeroşi decît lupii. Lupta politică de azi este încărcată de cuvinte de dispreţ la adresa altor categorii de oameni, căci jidani nu mai avem, supravieţuitorii întorşi din lagăre au emigrat în Israel. Am dori ca măcar politicienii să se comporte civilizat (chiar dacă nu sînt de acord unii cu alţii), să fie exemplu de urmat pentru militanţii din piaţă!

În perioada legionară, nu exista comună fără zece-douăzeci de familii de evrei, iar în oraşe, erau cu miile. Din memoria colectivă s-au şters multe date, dar a rămas esenţa. Citim în cărţile de istorie despre acele timpuri. Bătrînii îşi aduc aminte că evreii erau speculanţi de mărfuri, cumpărau ieftin şi vindeau scump, profitînd de crizele de pe piaţă. Alţii însă îi apreciau pe evrei, dădeau mărfuri pe cont, tranzacţionau viţei, lînă, lemn, au fost printre primii capitalişti de la noi. Din felul lor pragmatic de a face comerţ, am învăţat ce înseamnă piaţa liberă.

Comunităţile evreieşti s-au destrămat imediat după ce au apărut legionarii, mişcare politică de extremă dreapta, pentru puţină vreme ajunsă la guvernare. Şi în Maramureş, sentimentele antievreieşti erau puternice. Aflăm din mărturiile de istorie orală ale unor supravieţuitori ai Holocaustului şi ale unor români care au trăit în acele vremuri, că mişcarea legionară era prezentă peste tot şi discriminarea a început cu fapte nu prea grave. Evreii erau ponegriţi în presă, marii intelectuali ai acelei perioade scriau în ziare că jidanii nu fac bine ţării, iar mai apoi s-a ajuns la violenţe fizice.

În criză economică, cel mai uşor pentru a aplana nemulţumirea populaţiei era să arunci vina pe străini. Ei bine, atunci îi aveam pe evrei şi s-a creat un curent de opinie publică împotriva lor. În şcoli, elevii români îi trăgeau de perciuni pe elevii evrei, iar învăţătorii nu reacţionau. Studenţii şi feciorii legionari îi alungau pe jidani din tren, nu înainte de a-i trage de barbă şi a le fura pălăriile de fetru. La prima vedere, nu era ceva prea grav.

Ceilalţi călători acceptau umilirea unui om, nu sărea nici unul să-l apere pe ovreiul azvîrlit din tren. Oare ce puteau face oamenii simpli contra acelui curent naţionalist extremist atît de puternic, ce vedea răul în forma unui evreu cu barbă?!… Am acceptat ca jidovii să fie insultaţi pentru vina de a fi de altă etnie/religie/cultură decît noi. Şi intelectualii ţării au închis ochii la acele orori, antisemiţi „moderaţi” ale căror nume se află în manuale.

Etnia de religie mozaică a suferit apoi drama Holocaustului, iar românii, maghiarii, ucrainenii, secuii, saşii nu i-au apărat – ba dimpotrivă, au furat tot ce-au găsit în casele părăsite. Memoria colectivă reţine aceste momente de laşitate. Mari intelectuali ai ţării, dar şi ai Maramureşului, justificau antisemitismul în texte „frumos” scrise.

Nu mai avem evrei, nu mai avem pe cine trage de barbă şi de perciuni. În noaptea de Înviere, nu mai aruncăm pietre pe acoperiş, pentru a le reaminti că l-au ucis pe Isus Cristos. Aşa că azi organizaţiile de tip extremist ies în stradă şi-i umilesc pe … politicienii nealiniaţi, aruncă ouă şi bulion, scriu mesaje politice vulgare pe ziduri (vezi drumul Baia Sprie – Mara). Grupurile de protestatari se înşiră pe bulevard şi aşteaptă în zadar să fie respectaţi de cei pe care nu-i respectă.

Domnilor politicieni, nu umiliţi oamenii, căci românii sînt un popor ales, adică un popor care alege!