Un muzeu al caramitrilor

Propun să facem un muzeu. Un muzeu al caramitrilor. Statistic vorbind, caramitrii reprezintă cam 1% din populație, dar cu puțin efort putem deschide câte un muzeu în fiecare reședință de județ. Să vină restul de 99% să facă disecția sociologică a acestor exponate rarisime ale post-comunsimului românesc.

Să inteleagă vizitatorii muzeului cum se făcea că în 1994, când inflația era de 300% și cea mai mare parte a românilor nu aveau bani să urmeze nici măcar un liceu, caramitrii plecau la studii în țări ca Elveția. Cum se face că în 1994, când 5 milioane de români trăiau cu mai puțin de 3 dolari pe zi, specia caramitrilor își permitea să studieze și trăiască într-o țară în care 3 dolari era costul unei cafele.

Să li se explice apoi vizitatorilor cât de ușor ți se deschid toate ușile când ești la o facultate în care te învârți printre bancheri de la UBS sau alte super bănci elvețiene. Și că e suficient să nu fii un idiot total, dar în nici un caz nu trebuie să fii un geniu, pentru ca o dată ajuns pe băncile acelei facultăți cariera ta sa devina rapid „o poveste fabuloasa”. Și să li se mai spună vizitatorilor că motivul pentru care bogații își trimit odraslele la facultăți de prestigiu nu e caltatea învățămânului, că produc și facultățile alea mediocritati cu diplome, cum e Bush jr sau fosta noastră ministră de finanțe de pe vremea lui Ponta, ci pentru că aceste facultăți îți pavează drumul în viață…Si că oricât de talentați sau inteligenți ar fi restul celor 99%, never ever nu vor avea oportunitățile profesionale ale unui caramitru.

Să înțeleagă vizitatorii muzeului cum în timp ce caramitrii vorbesc despre merite, despre anti-corupție și antreprenoriat, firmele lor de familie sunt suspecte de căpușeala unor instituții publice și ca se îmbogățesc pe căi dubioase. Si că specia lor nu se mulțumeste doar sa aiba – ei vor ca restul să creadă că ce au, au pentru că sunt buni, cei mai buni. A avea nu e suficient dacă nu pot ține lecții altora.

Iar la final, la ieșirea din muzeu, să li se amintească vizitatorilor că specia caramitrilor, desi e diferita de specia mazăre, ghiță et all, e nocivă, dar în alt mod, mai subtil. Și că între un lup în blană de oaie și un lup care nu se preface a fi altceva, e mai greu să te aperi de primul.

Și că dacă nu o să învățam să ne apărăm de ei, dacă le dăm cale liberă, o să ajungem un muzeu al democrației.

Autor: Victoria Stoiciu

Sursa: România curată