139 de ani de la naștere și 58 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Mihai Sadoveanu

Pe 5 noiembrie se împlinesc 139 de ani de la naștere și pe  19 octombrie  58 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Mihai Sadoveanu- “Ștefan cel Mare al literaturi române”

 În Pașcani, județul Iași, la 5 noiembrie, 1880, s-a născut Mihail Sadoveanu, după mama având numele Mihail Ursachi. A fost un romancier, nuvelist, ziarist, eseist, poet, traducător, activist, funcționar public, politician român, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii române din primii 50 de ani ai secolului douăzeci. Secol sângeros cu două războaie mondiale.Iar pentru țara noastră acest secol ne-a adus regimul criminal-comunist, impus de ruși, care timp de 50 de ani ne-a exploatat luându-ne toate drepturile omului.

Tatăl său Alexandru Sadoveanu a fost  avocat de profesie, iar mama  Profira Ursachi, țărancă din satul răzeș moldovenesc Verseni. Părinții săi nu erau căsătoriți și au avut împreună patru copii: Mihail, Dimitrie, Alexandru și Vasile. Paternitatea primilor doi a fost confirmată de tată abia în anul 1891.

Între anii 1892-1897 a urmat școala primară la Pașcani, unde l-a avut ca învățător pe Mihai Busuioc, cel pe care l-a transpus în povestirea „Domnul Trandafir”. A continuat gimnaziul „Alecu Donici” din Fălticeni. Impreuna cu un coleg, în timpul gimnaziului a încercat, fără succes, elaborarea unei monografii a lui Ștefan cel Mare. Au abandonat lucrarea din lipsă de bibliografie.

In 1897 își semnează debutul cu pseudonimul Mihai din Pascani, la varsta de 16 ani, în revista bucureșteană „Dracu” cu schița „Domnișoara M din Fălticeni”.

Între 1897-1900 și-a continuat pregătirea la Liceul Național din Iași și apoi, după absolvirea liceului  urmează Facultatea de Drept a Universității din București, însă cursurile au fost întrerupte la sfârșitul aceluiași an, întorcându-se la Fălticeni. Talentul și iubirea de literatură îl impinge să colaboreze la foaia „Viața nouă” alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi s.a., semnând cu numele său, dar și cu pseudonimul M.S. Cobuz.

Din dorința de afirmare, în 1904, Sadoveanu se stabilește la București, se căsătorește, din dragoste, și va avea unsprezece copii. „Soția lui Sadoveanu era femeie destoinică și aprigă. Lui Sadoveanu i se mai aprindeau călcâiele după doamnele vremii. Una dintre ele, Natalia Negru, prietenă de familie care se credea poetă, sub pretextul aducerii maestrului la corectat niște versuri, își îndesise vizitele în casa din Copou. Calitatea versurilor lăsa de dorit, dar vizitele doamnei continuau, determinându-i soției o reacție neașteptată, odată, după plecarea vizitatoarei. Așa micuță cum era ea, i-ar fi tras un pumn peste nas, zicându-i prozatorului: «Auzi, eu n-am casă de stricat! Mojicule! ». El n-a reacționat în nici un fel, poate și pentru că apăruse fetița lor Profirița viitoarea scriitoare Profira Sadoveanu, care firesc, a întrebat: «Ce-ai pățit la nas, tăticuțule?». Răspunsul a fost tot amuzant: «M-am pălit la bărbierit, Prostirițo»”, scrie Mihai Știrbu în revista „Luceafărul”. După moartea Ecaterinei, Natalia Negru plănuia să se căsătorească cu Mihail Sadoveanu, însă el n-a vrut să păteze memoria mamei copiilor lui. S-a îndrăgostit însă iremediabil de o femeie cu 40 de ani mai tânără decât el, Valeria Mitru. Îi era secretară pe vremea când Sadoveanu era director al ziarului „Adevărul“. S-au căsătorit în 1941, iar Valeria i-a rămas alături marelui scriitor până în ultimele zile de viață, când a decedat la 19 octombrie 1961. Sadoveanu a fost legat de o iubire fără margini de Valeria. I-a dedicat chiar și un volum de poezii intitulat „DAIM” – „Domniței alese a inimii mele”, ce a fost publicat abia în 1980, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea marelui scriitor.

In 1910 este numit director al Teatrului Național din Iași. Publică volumele „Povestiri de seară” (la Editura Minerva), „Genoveva de Brabant”, broșura „Cum putem scăpa de nevoi si cum putem dobândi pământ” s.a. Colaborează la revista „Sămănătorul”, dar se va simți mai apropiat spiritual de revista de la Iași, „Viața Românească”.

Editează în 1919, împreună cu George Topîrceanu, la Iași, revista „Însemnări literare”. In decembrie, revista își anunța încetarea apariției. „Viața românească”, își pornește iar munca pentru cultură și literature originală. In editura revistei ieșene publică volumul de nuvele „Umbre” și brosura „In amintirea lui Creangă”, iar la „Editura Luceafărul”, volumul „Priveghiuri”.

In 1921 Mihail Sadoveanu, devine membru al Academiei Romane. In 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români, împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin.

In 1928 apare povestirea „Hanul Ancuței”, aparținând perioadei de maturitate a scriitorului, fiind un volum cu 9 povestiri, o imbinare ideală a genului epic și liric.

Incepând cu 1947, scrisul său acceptă ideologia noului regim comunist, probabil, pentru a-și proteja opera și averea, publicând opere afiliate curentului sovietic, al realismului socialist, celebre fiind romanul „Mitrea Cocor” sau cartea de reportaje din URSS, „Lumina vine de la Răsărit”. Nu a fost sincer ca Panait Istrati care după vizita în URSS s-a convins de regimul criminal, abandonând doctrina acestui regim.Ca recompensă pentru această orientare, devine președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, funcție politică maximă ocupată de un scriitor român în timpul regimului communist-criminal și se bucură de toate privilegiile ce decurgeau din aceasta. Pe când a fost președintele MAN a condamnat la moarte un țăran, a cărei soție  venise să-i ceară grațierea.Acest țăran nu a dorit să se înscrie în CAP.

In 1949 este ales președinte al Uniunii Scriitorilor. Apar operele „Păuna Mică” (1948), capodopera „Nicoară Potcoavă” (1952), „Aventură în lunca Dunării”, în anul 1954.

In 1955 scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste. Șase ani mai târziu, în anul morții  din 1961, i se acordă Premiul Lenin pentru Pace. Tot în 1961 suferă un infarct care îi afectează vorbirea și vederea.

La 19 octombrie, 1961, scriitorul Mihail Sadoveanu s-a stins din viață, în localitatea Vânători-Neamț, județul Neamț, la vârsta de 80 de ani. Este înmormântat la 21 octombrie în cimitirul Bellu din București, alături de Mihai Eminescu.

În cercetările pe care le-am făcut prin multe cimitire din țară am observant că foarte mulți oameni au decedat în jurul zilei de naștere. Și la Sadoveanu s-a întâmplat acest fenomen.

Opera lui Sadoveanu s-a încadrat în mai multe curente literare: sămănătorism, realism, naturalism, fantastic, realism socialist, în care a tratat mai multe subiecte: roman istoric, roman de aventuri, roman biografic, roman politic, nuvelă psihologică, ficțiune polițistă, memorii, literatură de călătorie, roman despre natură, roman fantastic, reportaj, biografie, schiță, literatură pentru copii, genul liric. De asemenea opera sa a fost influențată de scriitori precum Honoré de Balzac, Ion Luca Caragiale, Miron Costin, Mihai Eminescu, Gustave Flaubert, Nicolae Gane, Nikolai Gogol, Wilhelm von Kotzebue, Ion Neculce, Anton Pann, N. D. Popescu-Popnedea, Émile Zola, Barbu S. Delavrancea, dar la rândul său a influențat scriitori precum Jean Bart, Nicolae N. Beldiceanu, Al. Lascarov-Moldovanu, Dan Lungu, Dumitru D. Pătrășcanu, Cezar Petrescu, Damian Stănoiu.

Sadoveanu, mort acasă sau într-un vagon de tren? Mihail Sadoveanu a murit în dimineaţa zilei de 19 octombrie 1961, fiind înmormântat două zile mai târziu în Cimitirul Bellu. Potrivit surselor oficiale, scriitorul a murit în urma unui infarct, acesta având unele probleme cardiace mai vechi, însă există şi alte versiuni cu privire la sfârşitul lui Sadoveanu. Astfel, acesta ar fi murit într-un vagon de tren, şi nu în locuinţa sa. Una dintre variante arată că ar fi fost asasinat de un mason care l-ar fi lovit în cap cu un obiect dur. Despre scriitor se vorbea că ar fi fost liderul francmasonilor din România, pe care i-ar fi trădat în favoarea regimului comunist. Scriitorul a fost chiar Mare Maestru al Masoneriei Române.      O altă versiune care circulă cu privire la moartea scriitorul se referă la decesul lui după ce ar fi ingerat o substanţă misterioasă, decesul având loc tot într-un vagon de tren. Se spune că această substanţă ar fi fost un afrodiziac, pentru Sadoveanu, în ciuda vârstei, avea un apetit sexual crescut.

După moartea soțului ei, Valeria Sadoveanu s-a stabilit în apropierea Mănăstirii Văratec, unde a organizat un cerc literar informal și un grup ortodox de rugăciune, la care au luat parte istoricul literar Zoe Dumitrescu-Bușulenga și poeta Ștefana Velisar Teodoreanu, dedicându-și viața apărării comunității de călugărițe. Ea a mai trăit timp de 30 de ani după moartea soțului ei. In același an are loc debutul editorial cu patru volume deodată: „Povestiri”, „Dureri inabusite”, „Crasma lui Mos Precu”, „Soimii”, fapt pentru care Nicolae Iorga numește aceasta perioada „anul Sadoveanu”. Publica aproape 100 de volume, printre care: „Floare ofilita”, „Apa mortilor”, „Neamul Soimarestilor”, „Tara de dincolo de negura”, „Hanu-Ancutei”, „Imparatia apelor”, „Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda”, „Baltagul”, „Creanga de aur”, „Locul unde nu s-a intamplat nimic”, „Fratii Jderi”, „Nada Florilor”. Mihail Sadoveanu, a fost numit de către Geo Bogza ”Ceahlăul literaturii române”, iar de către George Călinescu, „Ștefan cel Mare al literaturii române” datorită operei monumentală a cărei măreție consta în densitatea epică și grandoarea compozițională.           

            Ștefana Velisar Teodoreanu , care a trait între anii 1897-1995, pe adevăratul ei nume Marie Ștefana (Lily) Teodoreanu, reprezintă efectiv unul din cele mai stranii destine ale literaturii române a secolului trecut. În primul rând, firește, prin durata cu totul excepțională a unei vieți acoperind un secol de istorie. (Și ce fel de secol!…) În al doilea rând ‒ prin structura particulară a psihologiei sale, o extraordinară  reușită sinteză între spiritul măsurii și armoniei latine, moștenit de la mama sa de origine franceză, și spiritul moldovenesc al nostalgiei, visării și duioșiei, rezultat al anilor de formare la umbra celebrității soțului ei Ionel Teodoreanu și în preajma celorlalți apropiați ai lui Ibrăileanu și ai Vieții Românești.                

                                                                                                Al.Florin Țene / UZPR

Preluare 139 de ani de la naștere și 58 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Mihai Sadoveanu | Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România