Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor)
Matei 14, 14-22
În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni şi
I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară,
ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a
trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare.
Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar
ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi pești. Şi El a zis: Aduceți-Mi-le
aici. Şi poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi
cei doi pești şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor
pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Şi au mâncat toți şi s-au săturat şi au
strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce
mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei şi de copii. Şi
îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui
pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.
Prezentarea minunii înmulțirii pâinilor și peștilor,
săvârșită de Mântuitorul Hristos pe țărmul pustiu al mării Galileei, aproape de
Capernaum, ne cheamă să înțelegem nu numai grija (în cele mai mici amănunte) și
iubirea Domnului pentru oameni, ci și faptul că darurile dumnezeiești se
înmulțesc prin rugăciune, binecuvântare și împărțire darnică între noi.
Istorisirile paralele din Evangheliile după Matei
(cap. 14), Marcu (cap. 6) și Luca (cap. 9) ne arată că Domnul Hristos mai întâi
a vorbit oamenilor despre Împărăția lui Dumnezeu, vindecându-i pe cei bolnavi
și apoi le-a oferit tuturor hrană pentru trup. Este importantă ordinea sau
prioritatea acestor lucrări, întrucât și astăzi Mântuitorul săvârșește
binefacerile Sale (luminarea, tămăduirea și hrănirea) credincioșilor prin
lucrările învățătorești, sfințitoare și filantropice ale Bisericii Sale
dreptmăritoare.
Mântuitorul Hristos plecase din Capernaum mâhnit că,
din cauza necredinței lor, oamenii nu conlucrau cu El la săvârşirea unor minuni
care nu aveau rostul să-i sperie, ci să-i hrănească pe ei sufletește (mai
întâi) şi trupeşte, ca să înţeleagă rostul lor pe pământ. Minunile
Mântuitorului nu erau făcute la întâmplare sau ca paradă a puterii lui, ci
aduceau vindecare, restaurare sufletului şi trupului oamenilor şi le
descopereau sensurile adânci și veșnice ale vieţii lor. Tocmai fusese ucis
Sfântul Ioan Botezătorul de către Irod, şi Mântuitorul S-a retras în linişte,
rugându-Se pentru mântuirea lumii întregi şi, totodată, pentru luminarea
oamenilor, ca să-L cunoască pe El, Fiul lui Dumnezeu Întrupat.
Auzind că este în acel loc, oamenii necăjiți din
ţinuturile vecine au venit după El în pustie şi i-au adus şi pe cei bolnavi ai
lor. Privindu-i cu milă și propovăduindu-le cele despre Împărăţia cerurilor,
Iisus i-a vindecat de toate bolile lor sufletești şi trupești. O zi întreagă a
stat Domnul cu ei şi, în timp ce le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu,
despre nemurirea sufletului şi despre dobândirea vieţii veşnice, despre calea
dobândirii acestei vieţi duhovnicești, îi vindeca pe cei bolnavi, pe cei care
stăteau şi-L ascultau uimiţi de puterea, de iubirea, de înțelegerea Lui. S-a
făcut seară, iar ucenicii, dovedindu-şi grija pastorală pentru oameni, I-au zis
Mântuitorului: „Doamne, dă-le drumul ca să meargă în cetăţile lor, să-și ia
de mâncare!”, la finalul unei zile de post, dar pline de hrană duhovnicească.
Mântuitorul, însă, le-a răspuns: „N-au nevoie să se ducă, daţi-le voi să
mănânce”. Şi atunci ucenicii, judecând trupește, au început să (se) întrebe
dacă cineva are ceva mâncare la el. Iar Andrei, cel dintâi chemat, a spus că un
copil are cinci pâini de orz şi doi peşti. Acest copil venise cumva pregătit de
acasă şi pentru o şedere mai îndelungată lângă Mântuitorul, arătând că dorea și
se pregătise să stea mai mult cu Hristos ca să-L asculte. În mod cert,
Mântuitorul a apreciat acest gest al dăruirii copilului, jertfelnicia prin care
el renunţa la ceva ce era al lui şi oferea bucuros celorlalți.
Erau cinci mii de bărbați şi încă multe femei şi
mulţi copii, care puteau fi chemaţi mai târziu martori ai minunii. Domnul le-a
cerut oamenilor să se aşeze pe iarbă în grupuri de câte 50 și 100. După ce S-a
rugat, Iisus a binecuvântat mâncarea şi le-a dăruit-o ucenicilor s-o împartă
oamenilor. Iar ei împărţeau pâinile şi peştii şi, pe măsură ce le împărţeau,
bucățile de pâine și pește se înmulţeau și au săturat pe toți cei prezenți. N-a
făcut de la început munţi de pâine şi dealuri de peşte, ci, iată, Mântuitorul
Hristos a lucrat minunea în cooperare cu oamenii, cu slujitorii Lui, Apostolii,
care împărţeau darurile pe cât se înmulţeau ele. Şi tuturor celor adunaţi,
probabil peste zece mii de bărbaţi, femei și copii, făcându-şi palmele lor
masă, Domnul Hristos le-a împărţit şi cele spre hrana trupului, adunând la
final, după ce s-au săturat, 12 coşuri de firimituri pe care cei 12 Apostoli
le-au adus Mântuitorului.
Departe de a fi o simplă demonstrație
spectaculoasă a iubirii și puterii Sale infinite, Mântuitorul a săturat
mulţimile, arătând, încă o dată, grija Lui față de oameni, care nu se referă
numai la sufletele lor, ci şi la trupurile, la viața și la sănătatea lor. În
final, Domnul i-a învăţat pe oameni să păstreze cu cuviinţă și cinste darurile
primite de la Dumnezeu, punându-i pe ucenici să strângă firimiturile rămase,
lăsând curat locul ospăţului şi, totodată, nebătându-şi joc de harul, de darul
și de binecuvântarea lui Dumnezeu.
Prezentarea Evanghelistului Matei se completează cu
Evanghelia după Ioan (cap. 6), când Mântuitorul, pornind de la această minune
a înmulțirii pâinilor şi a săturării mulţimilor, îi învaţă pe iudei să nu caute
doar mâncarea cea trecătoare, ci să caute Pâinea cea vie, hrana cea
netrecătoare care rodeşte viaţa veşnică şi pe care Fiul Omului o dă tuturor, adică
Trupul și Sângele Lui. Dar Mântuitorul ne învaţă şi pe noi, creștinii
dreptmăritori de pretutindeni, că numai El ne dăruiește Pâinea cea vie şi nu
vreun alt înţelept, filosof, ideolog sau vraci, fiindcă pe El, pe Iisus
Hristos, L-a trimis nouă Dumnezeu-Tatăl. El este Fiul Lui Cel iubit, este
Calea, Adevărul şi Viața noastră. El este Pâinea cea vie care s-a coborât din
cer, şi cine mănâncă din ea are viaţă veşnică.
Sunt multe sensurile cu care ne hrănim sufletește şi
noi, ascultând Sfânta Evanghelie din această zi, în Duminica a 8-a după
Pogorârea Sfântului Duh, şi la aceste merinde înțelegătoare ne cheamă
Biserica, ca la un ospăț duhovnicesc.
Mântuitorul S-a rugat mai întâi şi apoi a
binecuvântat hrana, învăţându-ne ca şi noi, înainte de a mânca cele dobândite
prin sudoarea feţei în timpul zilei, să mulțumim și să cerem binecuvântare de
la Dumnezeu.
Domnul Hristos cere din partea noastră ca tipsie sau
ca masă sau palme ale noastre, pe care să primim Pâinea cea vie, tocmai
credinţa dreaptă în El și dorinţa să ne mântuim şi, totodată, nevoinţa de a
fi în ascultare faţă de El, de a împlini poruncile Lui.
Domnul Hristos ne învaţă apoi să dăruim şi noi din
binecuvântarea primită de la Dumnezeu, bucurându-i pe cei din jurul nostru. Să
nu ţinem adică închise în mâinile noastre darurile Lui Dumnezeu, ci să le
dăruim și altora, pentru că, pe măsură ce le dăruim, le şi înmulţim. Poporul
român, preluând îndemnul Domnului („În dar ați luat, în dar să dați”),
a şi formulat într-un proverb foarte expresiv această
dărnicie iubitoare astfel: „Dar din dar se face rai”. Pentru că atunci când
dăruieşti din darurile primite de la Dumnezeu, extinzi raiul bucuriei şi al
iubirii către cei din jur, îi faci părtaşi şi pe alţii binecuvântării lui
Dumnezeu.
Ne mai arată Mântuitorul Hristos „să căutăm mai
întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga
nouă”. Căci aşa şi El, mai întâi a predicat despre Împărăţia lui Dumnezeu,
învăţându-i pe oameni să-și preţuiască sufletul, să şi-l înfrumuseţeze cu fapte
bune şi să slujească celorlalţi. Apoi a vindecat sufletele şi trupurile
oamenilor şi, în final, i-a hrănit şi trupeşte, încredinţându-i de grija Lui,
Care vede şi cele mai mici nevoi din viaţa lor.
În această ordine ierarhică operează în lume şi
Biserica dreptmăritoare a lui Hristos, săvârşind lucrarea ei de luminare prin
învăţătură, de sfințire sau tămăduire prin Sfintele Taine şi de filantropie. Cu
alte cuvinte, şi noi suntem chemaţi la fel, să căutăm mai întâi să-L cunoaștem
pe Dumnezeu, să ascultăm învățătura Lui şi s-o împlinim în viaţa noastră, în
felul acesta curăţindu-ne, sfinţindu-ne şi vindecându-ne sufletele şi trupurile
de patimi şi de boli. Dar, împreună cu acestea, trebuie să-i ajutăm şi pe cei
necăjiţi, bolnavi și săraci, îngrijindu-ne de nevoile lor ca şi cum ar fi ale
noastre, ştiind că Dumnezeu înmulţeşte darurile în mâna celui care le împarte.
În felul acesta, bogat devine nu cel care are mult, ci cel care dăruieşte mult.
Pentru că Dumnezeu e Cel care înmulţeşte darurile şi talanţii daţi fiecărui om
pe măsură ce ei sunt lucraţi şi apoi împărțiți cu dărnicie mai departe.
La Sfânta Liturghie, după ce ascultăm cuvântul lui
Hristos din Sfânta Evanghelie, participăm împreună cu El la Jertfa Lui şi
învăţăm să ne jertfim şi noi. Şi cu cât ne jertfim sau ne dăruim, învăţând de
la El dăruirea şi jertfa, cu atât ne vindecăm de patimile care ne îngroapă
sufletul în mormântul egoismului. Iar apoi, prin Sfânta Euharistie ne hrănim cu
El, Pâinea cea vie care s-a pogorât din cer, cu Hristos Însuși; primim ceva -
Trupul şi Sângele Lui - sub chipul pâinii şi al vinului sfințite de Duhul Sfânt
și ne unim cu Cineva, cu Iisus Hristos, Dumnezeu-Cuvântul Întrupat, Fiul Cel
iubit din veșnicie al lui Dumnezeu-Tatăl. Apoi aducem mulţumire lui Dumnezeu,
prelungind în viaţa noastră de zi cu zi firimiturile ospățului dumnezeiesc de
la Sfânta Liturghie, dăruind prin fapte bune celor din jurul nostru lumina și
binecuvântarea lui Hristos.
Darurile aduse de credincioși la biserică și
binecuvântate de Dumnezeu prin rugăciune se înmulțesc apoi prin dăruire și
devin o bucurie pentru întreaga comunitate, ca o pârgă a bucuriei din Împărăția
iubirii dumnezeiești. Căreia să ne învrednicească Domnul nostru Iisus Hristos
pe toți. Amin.
Arhim.
Mihail Stanciu - 02 Aug, 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu