Pe undeva e bine că măcar încă îi alegem noi… Pentru că așa nu forțăm Europa să (inter)vină să ne inventeze vreo reglementare privind impunerea în legislația electorală a unei cote obligatorii de reprezentare a străinilor în funcții publice… Precum reprezentarea pentru minoritățile defavorizate, pe asta am avut-o, de gen, asta este încă în lucru!, iar pe viitor de expat… Să ne oblige să asigurăm străinilor locuri eligibile într-un anumit procent…
Deocamdată, „detașarea” noastră este suficientă! Că ea ascunde nepăsarea ori frustrarea noastră, nici nu mai contează, important este rezultatul. Îndepărtarea românului, în propria-i conștiință, de alegerea concetățeanului și aplicarea marotei străinului care ne salvează. Chiar dacă străinul ăla, odată ales, vine și ne jignește, ne ia peste picior obiceiurile neaoșe, fie ele și alte tăiatului de frunze, ne ironizează vorbele de duh, apoi se declară nemulțumit și chiar revoltat de marotele noastre, de forma noastră de existență ca neam (și țară, evident, doar că pe ultima nu o spune încă pe șleau)…
Oricum, și de or fi doar câțiva străini aleși acum la nivel local (dar și ei deschid o listă pentru viitoarele parlamentare, nu?!), mult mai puțini decât într-o eventuală cotă obligatorie de reprezentare a expaților, important este rezultatul… Faptul că, ușor-ușor, noi devenim niște expați… Acum ai propriului vot, aproape ai propriului nostru liber arbitru, mâine-poimâine și ai meleagurilor, ai societății (cât mai înstrăinate de noi, doar să fie ca afară, nu?!), și apoi ai țării… Că nu ‘geaba am fost obișnuiți cu acel neacasă de prin străini…
Și atât de bine ne batem cuiele în ceea ce ar putea deveni copârșeul zilei noastre de mâine (vom supraviețui noi cumva, dar depinde și unde…) că în acest moment nici nu e nevoie de o urecheală a Europei. Ba, reglementarea unei cote de reprezentare obligatorie a străinilor în funcțiile publice, doar e și casa marii familii europene aici!, s-ar putea chiar să facă mai mult rău pentru ei, trezindu-ne! Dar așa, ne alegem singuri străinii care ne conduc… Ba suntem și mândri, gata chiar să le apărăm în stradă reprezentarea și onoarea.
Și nu, nu este vina acelor străini că au fost aleși… Că s-au lăsat aleși, vorba aceea, să îi facem neam cu noi în propria mioriță… Și nici măcar a noastră, ca alegători… Este vina noastră ca nedemni cetățeni ai unei societăți, devenită mai mult un status, pe care nu o veghem… Este vina noastră că nu ne întrebăm cum ajunge un străin pe buletinele de vot fără a avea măcar o rezidență de un anumit număr de an… Aici, printre ăștia ai lui acel „las că merge și așa” ce a stârnit indignarea (și pofta) străinului de a ne conduce…. Nu ne-am întrebat nici de ce ong-urile lui pește neales nu au făcut ele demersurile necesare pentru a impune ca un străin, dacă tot vrea să candideze, să prezinte, de exemplu, o listă dublă de semnături de susținere. Or, să poată candida doar ca independent, nu ca reprezentat al unei formațiuni, fie ea și aparent românească…
Ar fi atâtea întrebări! Noi însă tăcem… Și îi privim entuziasmați pe străinii care vin peste noi, dar și pe „ai noștri” (oare?) care dau mesaje de revoltă, dar ca îndemn al plecării noastre de aici. Și este neonorabil felul în care un profesor, formator de opinii, vine și își afișează dezgustul pentru alegerea unor străini, un „fritz” pe colo ori o „clocotildă” pe dincoace, anunțându-și „manifestul” de a se fi săturat de România (altul!) și decizia de pleca definitiv din țară. Că noi suntem niște iobagi și el nu mai vrea să fie… Deși, vorba aceea, dintre iobagi s-au ridicat și dascălii (de neam) și profesorii în a lumina poporul pentru a fi liberi…
Cezar Adonis Mihalache – Natiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu