Zamfir și prietenii

de Gheorghe Pârja

 De Ziua Națională a României, din anul 2020, am stat în casă. Cum somnul nu mă ispitea, m-am emoționat în fața televizorului și în prietenia unei cărți. Dar cum micul ecran este mai atrăgător, am fost mai dedicat lui. Și am fost liniștit că nu au reușit să-mi pună mintea în carantină. Am avut parte de revelații, în universul unei camere, dar și de suficiente intervenții nepotrivite, pentru o zi de cinstire a istoriei noastre. Cei care au stricat atmosfera au fost unii candidați la alegerile parlamentare, dar și moderatori doritori de audiențe.

Așa, unul mai vocal, care-și tutuiește invitații de orice vârstă ar fi, și-a început emisiunea cu părerea proprie că „noi nu suntem un popor ci o populație.” Și a spus inepția asta, de Ziua Națională, de vreo zece ori. Unde pui că personajul a fost și senator în Parlament. A pus în joc tocmai acea atitudine nihilistă care lovește în substanța, în fibra poporului român. Diferența dintre cei doi termeni este mare. Eu socotesc că suntem un popor, deoarece ne leagă limba, tradiții culturale etc. Omul gălăgios, care are și părți bune, nu vedea că avem valori în varii domenii. Mâhnirea mi-a fost mângâiată de un excelent concert care-l avea protagonist pe Gheorghe Zamfir. La care s-au adăugat prietenii lui, ei înșiși mari interpreți. De la Laura Bretan, Petruța Kupper, Radu Nechifor, Valentina Năforniță, Eugen Sârbu, Avi Toledano, Enrico Macias și nu în ultimul rând băimăreanca noastră, Paula Seling.
Fiecare dintre prietenii lui Zamfir, așa era titlul concertului, are o biografie profesională impresionantă. De anvergură internațională. M-am gândit la cei care fac comentarii patetice, fără să stăpânească subiectul și cad în păcatul greșelii. Au orgoliul necugetat, că ei stăpânesc adevărul. De obicei, tot timpul avem ce învăța de la această lume. De pildă, Eugen Sârbu, născut la Pietrari, lângă Târgoviște, este considerat unul dintre cei mai mari violoniști ai lumii, o personalitate muzicală de notorietate pe scena muzicii clasice. A concertat pe șase continente și este singurul muzician român menționat, alături de George Enescu, în celebra publicație „Oxford Dictionary of Music.” Fiecare solist, prezent în concertul lui Zamfir, este o valoare de necontestat.
Cine este Gheorghe Zamfir știe o lume. Este greu să răspundem în câteva rânduri. În acest context îmi aduc aminte de prima întâlnire cu celebrul naist la Sighetul Marmației. Lucram la Muzeul Maramureșului. După un concert în oraș, alături de câțiva interpreți din zonă, Zamfir a dorit să viziteze muzeul. Cum era luni și expoziția pavilionară era închisă, l-am condus prin depozitul instituției. A fost încântat. Seara, la rugămintea mea, a acceptat să concerteze în sala de mese de la internatul Liceului Pedagogic. Știu că am ajuns și la Desești. Atunci, pe fosta cale ferată, în preajma bisericii, a făcut apropieri între Găeștiul natal și satul de pe Mara. Am închegat și un dialog, care constituie și intrarea mea în lumea presei. Era în anul 1973.
Textul l-am cuprins într-o carte de interviuri. Mi-a dăruit atunci o fotografie dintr-un concert în care era și celebrul violonist Efta Botoca. Am păstrat legătura până în anul 1982, când a fost nevoit să plece în Franța, deoarece i-a dedicat lui Dumnezeu câteva concerte. Apoi a cucerit lumea muzicii. L-am urmărit cu prețuire. Muzica lui mi-a însoțit viața. În acel interviu din Maramureș mi-a mărturisit revolta că s-a distrus gama divină. Cele șapte note din gamă sunt ca cele șapte zile ale săptămânii, cei șapte ani de acasă, șapte culori din curcubeu, șapte minuni ale lumii, iar naiul primordial a avut șapte tuburi. A moștenit de la mamă gena țăranului român. Ducea dorul candorii din trecut, al limpezimii minții și noblețea sufletească.
Cu naiul lui a cucerit planeta. Introduce naiul în toate stilurile și genurile muzicale, revoluționând sunetul la scară universală. A fost primul muzician care a cântat în timpul Mesei Private a Papei Ioan Paul al II-lea. A marcat în lumea muzicii atâtea premiere că mulți le-am pierdut șirul. L-am văzut la braț cu Jacques Chirac, fost președinte al Franței, cu celebrul Luciano Pavarotti. Dar și alături de Nichita Stănescu și Dumitru Fărcaș. Are în palmares numeroase premii. De la Medalia Vaticanului, la Meritul Cultural al Franței. A făcut coloana sonoră la vreo zece filme străine. Este compozitor și autor de cărți. Are peste 120 de milioane de discuri vândute. Este ferm în opinii, ceea ce i-a adus suficiente comentarii. Dar nu s-a predat, ci și-a argumentat părerile.
La finalul interviului, de care aminteam, Gheorghe Zamfir mi-a declarat: „Nu m-au impresionat atât de mult sute de artiști din Europa, cât au reușit să mă farmece acești țărani din mândra Țară a Maramureșului.” A spus-o nu o dată, că face parte dintr-un popor genial. Dumnezeu să-i dea fericire și credință! Da, oameni buni, suntem un popor, nu o populație! Iar pe cascada Niagara, de Ziua Națională, a fluturat tricolorul românesc.