luni, 4 ianuarie 2021

Guvern venit cu sania

 

                                                               de Gheorghe PÂRJA

De la început vă spun că titlul acestui text nu are nici o conotație aluzivă. Da, acest guvern a venit pe timp de iarnă, adică cu sania. Deși omăturile sunt la munte, nu la șes. Guvernul premierului Florin Cîțu și-a propus să remedieze ceea ce a stricat vechiul guvern, cu condiția ca toți partenerii de coaliție să-și însușească prioritățile europene și să iasă de sub spectrul dominației baronilor locali. Dar și centrali. Cei de la Bruxelles au fost nemulțumiți că proiectul trimis lui Ludovic Orban, dar și președintelui țării a fost folosit în campania electorală, adică ca promisiuni, nu ca o reformă de fond. Așa scrie în textul european. Am fost avertizați că e nevoie urgentă de digitalizare, să luăm în serios protecția mediului, să nu uităm de creșterea economică și de educație.

De sănătate nu se amintește. Dar de ea trebuie să ținem noi seama. Este un balon de oxigen, intrarea în țară a doctoriei care poate neutraliza virusul. Guvernul va trebui să nu piardă fondurile alocate, să nu privească programul european ca pe un bancomat din care poate lua bani fără număr. Programul european este varianta ideală, adică necesară pentru primenirea țării. Știu, toată lumea este plină de sfaturi. De critici și observații aspre. Opoziția își joacă rolul, că altfel nu ar fi opoziție. Cei aterizați în Parlament, prin vot popular, dar nu și-au dorit guvernarea, deocamdată nu au un vector clar pentru a susține proiecte viabile. Să vedem ce se va alege și din povestea asta pretins aurită.
Dar să mă întorc la coaliția PNL, USR-Plus și UDMR, care a dat guvernul. Marea preocupare a celor care am fost la vot, dar și a celor care au stat acasă, este să știm ce hram poartă cei care au scaune în guvern. Întrebări firești: sunt capabili, sunt pricepuți, au averi, doresc să facă bine țării? Se vor descurca în această pandemie, care nu ne mai slăbește? M-am uitat și eu pe declarațiile cu pricina și am constatat că, pentru vârsta lor, nu trăiesc din retribuțiile ministeriale. Au adunat de pe unde au putut. Ba moșteniri, ba afaceri, inclusiv cu statul, ba venituri din consilii de administrație. Premierul are păduri prin Vâlcea și obține ceva bani din vânzarea lemnului. Cred că tăiat legal. Dan Barna ar fi cel mai bogat dintre guvernanți. Are bani de dat împrumut. Deține o valoroasă colecție de tablouri. Unul a fost cumpărat recent de la un mare pictor român. Domnul Kelemen are terenuri în Harghita și multe tablouri, fiind un iubitor de artă contemporană. Ministrul Virgil Popescu, de la Energie, are vreo șase terenuri. Ministrul Culturii are bijuterii și ceasuri.
Doamna Raluca de la Muncă, evident, sensibilă cum o știm, a investit agoniseala în bijuterii. Ministrul Sănătății dă bani cu împrumut chiar la taximetriști. Cei care l-au ajutat la firma cu medicamente. Am întâlnit și un nostalgic după tinerețe. Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, are doar o mașină Dacia din anul 1980. Credeți? Așa scrie la declarație. Cei douăzeci de bărbați și o femeie, care compun Guvernul României, venit la cârmă iarna, pe vremea datului cu sania, nu sunt foarte avuți. Să vedem cu ce averi vor ieși de la guvernare. Adică cât de strângători sunt pentru țară și apoi pentru ei. Dar importante sunt ideile reformatoare. Cum programul de guvernare are un limbaj destul de criptic pentru cei mulți, am fost atent ce idei a livrat pe piață, în puținele zile de când este în viață.
Imediat după jurământ, ministrul justiției, Stelian Ion, a promis desființarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, operativă de acum trei ani. Propunerea a produs multă vâlvă printre cei pricepuți și vizați. A fost reluată problema națională, cea a pensiilor, dureros de mult purtată pe la televiziuni. Este cea mai cumplită metodă de amăgire a oamenilor. Titularii de portofolii de la Muncă își lasă moștenire o cretă. Televiziunile, mai ales una, le oferă tabla. Și tot fac socoteli în văzul națiunii, comentate de personaje care au îmbătrânit pe micul ecran. Apoi mi-a atras atenția actualul ministru al Mediului, Tanczos Barna, care a propus împușcarea a 4000 de urși din pădurile României. Din cei aproximativ 7000 câți sunt în munții noștri. Sper să fie un glonte rătăcit.
Credeam că este preocupat de proiectul de lege depus la Senat, de fostul senator Mihai Goțiu, cu privire la interzicerea tăierilor de păduri în parcurile naționale. Și desfășurarea altor activități care ar afecta calitatea acestora. Mă preocupă și tensiunile generate de luptele interne din PNL și viziunile diferite asupra priorităților guvernamentale. Dar nici coaliția nu este în deplină armonie. Ca orice coaliție. Așteptăm bugetul! Urmează un an dificil. Vom fi atenți, să vedem încotro ne duceți. Ați venit cu sania, să nu plecați cu carul. Deocamdată vă spunem: AN NOU, CU BINE!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu