de Gheorghe Pârja
A scris despre rolul așezării natale, Cuhea, în
istoria și cultura Maramureșului (în colaborare cu Ioana Mariș-Dăncuș și
Elisabeta Faiciuc). A elaborat o istorie a Maramureșului, în două volume, a
scris despre Muzeul de Etnografie și Istorie din Vișeul de Sus. Împreună cu
prietenul și împătimitul de istorie, profesorul Aurel Ghilezan, au elaborat o
istorie în imagini a orașului Vișeul de Sus. Și pentru a-mi contrazice titlul
acestui text, profesorul Țelman scrie despre valori culturale europene. Recenta
dumisale carte, „Amintiri și confesiuni” (Vișeul de Sus, 2020), este mai mult
decât o carte de memorii, de aduceri aminte, de ilustrare a biografiei.
Evocarea celebrului sat natal, Cuhea, este doar un pretext pentru amintiri,
deoarece îl încadrează în icoana istoriei care a făcut istorie.
Fiorul descălecatului de țară este o sobră analiză a
unui eveniment de răscruce al trecutului nostru. Face și o aplicată narațiune
despre tradiții și obiceiuri. Pe acest ecran sunt proiectate familia, copilăria
și școala din Cuhea. Aici m-am regăsit într-un destin asemănător, după cum am
descoperit profesori comuni din Sighetul Marmației: Gheorghe Chivu, Grigore
Balea, Eracle Titircă, ori domnișoara Chindriș. Extrem de relevante sunt
interpretările date vremii de atunci, făcute cu maturitatea istoricului de astăzi.
Apoi studenția de la Iași, la Facultatea de Filologie-Istorie, cu atmosfera
vieții de student, dar și conexiunile cu viața culturală a vestitului oraș. Nu
uită nici armata și peripețiile repartiției. Soarta și dorința au lucrat pentru
o adresă: profesor la Vișeul de Sus.
Locul care l-a consacrat și pe care l-a făcut
cunoscut în țară. Dar și în lume. Am citit cu mare atenție capitolul despre
istorie din această carte, un adevărat studiu despre timpul contemporan, fiind
convocată și felia de istorie pe care suntem așezați. Semnalează episoade
nefericite de denigrare a culturii române – Eminescu – și răstălmăcirea
istoriei naționale, Lucian Boia. Nu face afirmații, ci aduce argumente
istorice. Profesorul observă deformări ale istoriei naționale și în manualele
alternative. Vine cu multe exemple. Scrie despre credință, ca formă morală și
apartenență la istorie, a poporului român. Un capitol, aparent de divertisment,
– excursiile – îi prilejuiesc profesorului Ion Țelman mici eseuri de descriere
istorică pe unde a poposit. Fiecare țară care l-a găzduit a fost răsplătită cu
aura descrierii locurilor cu fascinație istorică. Din Grecia în Italia, din
Franța în Marea Britanie.
Admirabilă este descrierea la întâlnirea cu Țara
Sfântă. Profesorul avea bunul obicei de a face excursii cu elevii, cu lecții de
istorie la fața locului. Cum a fost la Grivița și la Plevna, din Bulgaria. Cu
iz de document istoric sunt călătoriile în fostul spațiu sovietic, prin anii
1980. Sunt consemnate trăirile încercate în teritoriile românești, răpite de
colosul de la răsărit. Sunt reînviate exprimările de genul proverbelor,
zicătorilor, vorbelor de duh care reflectă înțelepciunea oamenilor de pe aceste
locuri.
Cartea, la care mă refer în aceste rânduri, este
studiu de istorie pe înțelesul tuturor. Este extrem de utilă pentru generația
amenințată cu izgonirea istoriei din școli, ca obiect de studiu independent. Am
citit că este un proiect pentru realizarea unui manual, facultativ, de istorie
a Maramureșului. Profesorul Țelman este un priceput și bun cunoscător al
trecutului, dar și al prezentului apropiat, al Maramureșului Voievodal. Este un
dascăl care a întemeiat generații și un istoric al locului, validat de
propriile cărți.
Mulțumim, domnule profesor! Pentru tot ce faceți ca
demnitatea Maramureșului să rămână scrisă. Cum ați dovedit în această carte
admirabilă. Să o cunoască, cât mai multă lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu