Putem învinge întunericul acestui veac?

 

Venim pe lume de nicăieri, intrăm prin porțile timpului pentru a ne desăvârși în veșnicie, trăim într-o lume efemeră pentru a deveni cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu. Prin venirea lui Hristos, veșnicia a intrat în limitele înguste ale timpului pentru a-i da sens. El care este nelimitat a devenit limitat de spațiu, deplinătatea dumnezeirii locuiește în trup omenesc. Întruparea devine actul suprem de gingășie și iubire pentru noi, este actul prin care Fiul lui Dumnezeu se preda pe sine Însuși ca un prunc, care intră fără apărare în istorie. Mântuitorul vine într-o lume a păcatului pentru a-l birui, a acceptat suferința firii umane nu pentru a ne scăpa de ea, ci pentru a fi împreună cu noi și a ne descoperii puterea mântuitoare a acesteia.

Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în momentul în care era cea mai mare nevoie de El, când mesajul lui Dumnezeu nu mai putea fi transmis prin proroci sau îngeri. S-a împlinit, cu alte cuvinte, vechea făgăduință de a lua trup omenesc, dar nu triumfător, ci într-o deplină discreție. Așa a fost momentul nașterii Sale, Domnul este întrupează, însă o face aproape în taină, arătându-se doar Preasfintei Fecioare Maria, dreptului Iosif, păstorilor și magilor veniți de departe, în mod discret, aproape tăinuit.

Discret și ascultător s-a îndreptat spre apa Iordanului unde va fi întâmpinat de Ioan Botezătorul, înger în trup, cel care va netezi „calea” într-o lume debusolată și plină de fărădelegi. Sfântul Ioan este cel care va trezi din adormire un popor ce se îmbătase într-o superficialitate a așteptării și care nu mai trăia întruparea lui Mesia ca o realitate a Împărăției, ci ca pe un salvator înspre o viață mai bună, mai confortabilă, de ce nu mai profitabilă. Cam ceea ce trăim noi astăzi.

Hristos a venit la Iordan fără păcat, la maturitatea firii Sale omenești pentru a-și începe activitatea Sa izbăvitoare. Mulțime de oameni intrau în apa Iordanului și veneau la Ioan pentru a-și elibera sufletul de povara păcatelor, iar această apă devine una „încărcată de păcate”. Hristos împlinește legea, vine la Ioan, dar nu avea ce să mărturisească, fiindcă nu avea păcate. Pășește în apele învolburate ale Iordanului pentru a le limpezi de fărădelegi. Va ieși din apa Iordanului încărcat de povara păcatelor întregii umanități, în acest context își începe Domnul Mântuitor urcușul spre Cruce și Înviere .

Sărbătoarea Botezului Domnului trebuie să producă în sufletul nostru o deplină emoție și venerație întrucât constituie momentul arătării depline a Sfintei Treimi, iar descoperire mai mare decât aceasta nu există. În apa Iordanului Mântuitorul a pecetluit taina cea mai înaltă din cer și de pe pământ. Botezul Domnului trebuie să trezească în noi aducerea aminte de propriul botez când ființa noastră s-a reînnoit, am devenit purtători de har și locașuri ale Sfintei Treimi. Ori de câte ori sărbătorim Botezul Domnului, să medităm la propriul nostru botez şi să facem o reevaluare obiectivă, la rece, a vieţii noastre duhovniceşti şi să vedem cam unde ne situăm. Iar dacă am pierdut darurile primite la Botez, să știm că le putem restaura prin Taina Spovedaniei, numită și al doilea botez. Suntem chemați la o luptă duhovnicească cu toate pornirile cele rele, cu toate patimile care subzistă în noi. În acest asalt asupra răului nu suntem singuri, Dumnezeu prin harul Său, prin energiile Sale necreate și nelimitate, ne este alături, este Partenerul nostru de nădejde. Nimic nu este pierdut, să fim optimiști. Să privim noaptea pe cer și ziua în jurul nostru și să avem credință în Dumnezeu.

Prin Treime putem învinge întunericul acestui veac: „Treimea este cea care aprinde apa care vine să stingă focul patimilor noastre și să ne curețe, să ne spele, să ne limpezească veșmântul nostru ca să-l întindem ca o hlămidă peste făptura zidită de Dumnezeu, pentru ca și ea, înveșmântată fiind împreună cu noi, să înțeleagă să intre în Împărăția lui Dumnezeu”(I. Chirilă, Ipostazieri ale cuvântului, p. 91).

Să ne străduim ca prin credință tare, fapte bune, cu dragoste frățească ce se bucură și se întristează cu cei de aproape, cu smerenie și ascultare de Tatăl cel Ceresc, să ne întoarcem la starea de curăție cu care am fost îmbrăcați prin Taina Botezului. Să ne străduim să privim cu alți ochi lumea și creația, pentru a pătrunde tot mai adânc în înțelegerea profunzimii acestor taine.

Pr. prof. Silviu Rad