de GHEORGHE PÂRJA
Astăzi este 15 ianuarie, ziua de naștere a lui Mihai Eminescu. În urmă cu 171 de ani, venea pe lume la Ipotești cel care va deveni omul deplin al culturii românești. Cel care a pus limba română în drepturile duratei. Biblioteca Eminescu a literaturii române este impresionantă. Opera lui este fântâna adâncă și nesecată a culturii române. Fiecare generație a avut parte de revelații, de noi interpretări, de fericite descoperiri de înțelepciune care să o reprezinte. Dumnezeu a avut grijă să ne trimită un mesager care să ne întruchipeze durata. Cum s-a întâmplat în marile culturi. Eminescu ne apără de multe rele, el ne ridică în rang spiritual, hyperionic. Cu el nu suntem singuri printre stele.
A văzut spiritul acestui neam la timpul potrivit. Zadarnic mai vor unii să-l ascundă prin dulapuri ale indiferenței, el refuză să locuiască în suflete mici. Mă gândesc la șirul de eminescologi care și-au pus crezul în cărți nemuritoare. Cum ziceam, au zidit faimoasa Bibliotecă Eminescu, la îndemâna celor care doresc lumina de la idei și de la Cuvânt. În urmă cu zece ani, minți treze și ocrotitoare au declarat ziua de 15 ianuarie drept Ziua Culturii Naționale, cu scopul de a promova cultura, arta și efortul academic. Astăzi este Ziua Culturii Naționale. În această vreme întoarsă pe dos, și marile sentimente au de suferit. Facem eforturi pentru a nu risipi lumina din oglinzi. Din spiritul eminescian.
Am aflat și lucruri triste, legate de demnitatea devenirii lui Eminescu. Este vorba de celebra revistă “Familia” de la Oradea, pe care noile autorități ale județului au lipsit-o de personalitate juridică, agățând-o, ca un simplu departament, de Biblioteca județeană. Măsura a fost decisă, în ciuda protestelor numeroșilor intelectuali români, semnatari ai unei petiții către conducerea județului Bihor. Pentru unii poate părea o simplă chestiune administrativă. Nicidecum. Este o lovitură dată demnității culturii române. Dar să mă întorc în timp și să-mi justific indignarea. Revista a apărut în anul 1865, la Pesta, sub conducerea publicistului și scriitorului Iosif Vulcan, din Holodul Bihorului.
Începând cu 27 aprilie 1880, a fost tipărită la Oradea, devenind un important mesager al culturii românești, la care au colaborat mari personalități ale culturii noastre. De la Alecsandri, Bolintineanu, Coșbuc, Hașdeu la Delavrancea, Cipariu ori Vlahuță. În martie 1866, revista publică poezia „De-aș avea..”, scrisă de un debutant. Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat numele din Mihai Eminovici în Mihai Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat. La revista „Familia” s-a întâmplat botezul literar al celui mai mare poet al românilor: Mihai Eminescu! Așa se spune, și așa este. Referitor la îmbrățișarea spirituală dintre un poet și o revistă aduc în atenție cuvintele lui Constantin Mălinaș, un neobosit cercetător orădean, despre această înfrățire: „Eminescu și revista de la Oradea a fost și va rămâne cea mai frumoasă, durabilă și activă trăire literară la marginea de vest a pământului românesc.”
Da, să nu uităm efectul Eminescu asupra acestei părți de țară. Nu uit a aminti că, în ultimele trei decenii, revista a fost exemplar condusă de poetul Ioan Moldovan, cu care am recitit marele poem eminescian „Odă (în metru antic)”, pe strada Transilvaniei din Baia Mare. Revista „România literară,” de sub conducerea criticului literar Nicolae Manolescu, se miră cum într-un oraș de mare valoare culturală, ca Oradea, are loc această nefericită și dăunătoare întâmplare legată de o revistă care trage după ea un veac și jumătate de cultură. În frunte cu Domnul Eminescu.
Mici economii materiale, mari pagube spirituale. Adică s-a sacrificat nonșalant una dintre cele mai vechi reviste de cultură din România. S-a tras pe margine revista debutului și botezului lui Eminescu, adevărat monument cultural al unui oraș, care poate fi considerat el însuși o mândrie a culturii. Eu nu pricep această decizie păguboasă. Dați demnitate revistei FAMILIA! Unde a avut loc botezul literar al Poetului.
Nu-i târziu să se repare templul! În cinstea lui Eminescu și a Culturii Naționale. Așa putem cinsti această avere națională. Cunoscută pe meridianele culturale ale lumii. Că „Nu credeam să-nvăț a muri vrodată/ Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi/ Ochii mei nălțam visători la steaua Singurătății.”
EMINESCU
Atâta să nu uitați:
că el a fost un om viu,
viu
pipăibil cu mâna
Atâta să nu uitați
că el a băut cu gura lui,
că avea piele
îmbrăcată în stofă
Atâta să nu uitați,
Că ar fi putut să stea
la masă cu noi
la masa cinei celei de taină
Atâta să nu uitați! Numai atât,
că El a trăit
înaintea noastră.
Numai atât
în genunchi, vă rog, să nu uitați.
NICHITA STĂNESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu