Străină, străinătate

 
                                                   de Gheorghe Pârja

Acum, când globalizarea se întinde pe meridianele lumii, cuvintele de străin și străinătate au sensuri noi. O știre venită pe canale europene sugera că fostul președinte american, Donald Trump, a fost partizanul consolidării statelor naționale, conceptul de suveranitate fiind sugerat să se impună, sau să rămână, la noul președinte, Biden. Dar tăvălugul globalizării nu poate fi oprit și înstrăinarea continuă. Ce este un străin? Un om, o ființă, care este originar din altă regiune, localitate decât aceea în care se află sau locuiește, sau trăiește, un om din altă țară. De când s-au deschis granițele, dicționarul trebuie să-și revizuiască definițiile. Acum, prin țările Europei nu te mai simți în străinătate. Ci în Italia, Spania, Franța, ca niște provincii istorice ale bătrânului continent.

Comunicarea rapidă, nici de vise visată, nu ne mai inhibă atât de mult, nu te ofensează atâta vreme cât ai aderat la valorile morale și culturale ale locului în care te afli. De obicei, sufletul este cel care îți configurează statutul. Eu, cu o fire conservatoare, cu repere natale, cu limita cunoașterii unor limbi străine, folosesc mai acut cuvintele amintite mai sus. Nu sunt blocat într-o viziune îngustă, dar nicăieri nu mă simt mai bine ca acasă. Da, nu se mai spune cu atâta aplomb: am fost în străinătate! Se folosește o expresie mai relaxată; am fost peste hotare! Deoarece hotarele țărilor se respectă. E adevărat, sunt mult mai permeabile ca îna­inte. Când ieșeai din țară în condiții riguroase.
Veacul înaintează cu repeziciune. Dar și cu multe surprize. Această pandemie a dat o grea lovitură libertății. Și noțiunii de străinătate. Interdicțiile au devenit cercuri de protecție a persoanelor, granițe noi impuse de boli și moarte. Sloganul stați acasă! a devenit un imperativ de care trebuie să ținem seama. Pentru mulți dintre români, acasă nu este locul idilic, unde te plimbi prin grădina copilăriei, vorbești cu vecini despre una, despre alta. Au o casă asumată, departe de locurile natale. Ei trăiesc o străinătate sezonieră. Nu puțini și-au făcut alte rădăcini. Au o străinătate definitivă. În toiul acestor sărbători, am fost martori la multe declarații de dor, venite de departe. Mă gândeam că acest sentiment profund, reprezentat de un cuvânt, dor, aflat doar în limba română, se va subția mult după dispariția generației care îl poartă prin lume. Generația următoare, crescută și educată în alte culturi, nu se va raporta cu intensitate la acasa noastră. Globalizarea aduce cu ea înstrăinarea.
Îmi aduc aminte că, licean fiind, profesorul de vioară mi-a sugerat să scriu un text despre lirica de înstrăinare în Maramureș. Am avut ca teren de cercetare două sate: Desești și Budești. Dacă la mine în sat am descoperit scrisori trimise de pe front, din armată, de la munci în Banat, în satul de pe Cosău am ținut în mână scrisori trimise din America. Unde un budeștean s-a dus să agonisească bani. S-a dus, și s-a întors cu vaporul, a adunat o sumă cu care și-a făcut o casă, și-a cumpărat pământ și o pereche de boi. Și-a măritat fata în rând cu lumea, iar oamenii în sat îi spuneau: americanca! Am cunoscut-o, că era prietenă cu mama. Prin acele scrisori am citit aceste versuri: „Străină, străinătate/ Mult mi-ai fost soră și frate/ Și mi-i fi până la moarte.”
Unora le-a fost așa cum zic versurile. Acum trăim a doua rundă a înstrăinării. Una fără precedent și cu urmări mai greu de calculat pentru țară. Cu toată globalizarea, nu ne-am pierdut ideea de Țară. Și nici nu se va pierde chiar așa ușor. Deocamdată, lumea, în mare parte, operează cu țări. Prozatorul Cornel Cotuțiu îmi spunea cu un prilej: „Acum românii sunt liberi să fie liberi, să umble și să cunoască, să-și caute fericirea unde vor, dar este păcat să-și piardă patria pentru atâta lucru.” Are și el urmași prin Canada, cum noi avem prin America. Eu cred că dacă vrei libertate, mândrește-te cu țara ta! Liderii înțelepți au pus, mereu pe primul loc, poporul și țara. Ne preocupă un gând, despre care se vorbește mai puțin: întoarcerea acasă! După treizeci de ani de străinătate, este mai greu de închipuit. Locul de adopție devine acasa lor. Am vorbit des cu cei plecați din țară. Am decupat două înțelesuri. Aici, adică acolo unde s-au strămutat, și, la noi, adică locul unde s-au născut. Apoi vor spune la voi în România, la voi în Europa! Cu aceste gânduri am însoțit trecutele sărbători pandemice. Dumneavoastră puteți continua povestea mea.