sâmbătă, 19 iunie 2021

Constantin Gheorghe: „Deocamdată PSD există. România începe să nu mai existe.”


 Dacă nu vă este clar: Bruxellesul ne cere să aducem deficitul bugetar, la sfârșitul lui 2024, la 2,9% din PIB. Exact valoarea la care îl lăsase PSD, la momentul loviturii de stat din noiembrie 2019. Anul ăsta trebuie să fie 8% din PIB. Deci cât a fost anul trecut? Nu contează! Vă pupă Cîțu pe portofel!

Ce va urma va fi Iadul! Tot ce înseamnă stat social va fi distrus! Variabilele de ajustare vor fi viața noastră, sănătatea noastră, viitorul nostru! Scăderi dramatice de salarii și pensii, fie direct, prin tăiere, fie prin inflație. Disponibilizări masive la stat. Niciun fel de subvenții pentru producătorii locali. Niciun fel de subvenții pentru bunuri și servicii publice. Niciun fel de investiții din bani publici. Doar cumpărare de armament! Resursele României vor fi date pe nimic! Ne vom pierde și ultimele urme de suveranitate! Reluarea creșterii economice va fi doar în statisticile măsluite de Cîțu. Dezvoltare? Care dezvoltare?

Măcar în parte austeritatea din vremea lui Ceaușescu a avut un sens. Chiar am făcut ceva cu banii împrumutați! Acum nu are niciun sens! Este o crimă împotriva națiunii române! O politică fără exagerare criminală! Întrebarea este: cât va mai funcționa supapa emigrației din motive economice? Pentru că noii emigranți, spre deosebire de cei din primul val, NU au ce oferi economiilor din țările de destinație! Cu rare excepții, NU știu să facă nimic! NU au disciplina muncii, nu au un minim de cultură, necesară pentru a se putea adapta noului context. Iar economiile occidentale se schimbă profund, au alte nevoi. Va fi crâncen!

Și de ce toate astea? Pentru că niște demenți au vrut să distrugă PSD? Pentru că ăsta a fost motorul ”schimbării” în România ultimului deceniu. Deocamdată PSD există. România începe să nu mai existe. Dar a meritat! E sărbătoare! Să fie într-un ceas bun!

Autor: Constantin Gheorghe

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu