sâmbătă, 19 iunie 2021

Ministrul Educaţiei susţine că educaţia sexuală este necesară, alături de cea parentală

Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, afirma ca este nevoie de educatie sexuala, dar si de educatie parentala, mentionand ca o strategie in acest sens a fost lansata in 2018 si nu stie de ce a fost oprita.

Intrebat, joi seara, la B1 Tv, cum ar trebui transata problema privind educatia sexuala, Cimpeanu a replicat: „Se poate transa cu intelepciune si cunoscand mai cu seama realitatile”.

El a mentionat, in acest context, ca o invatatoare din Sibiu i-a relatat ca mai toti elevii pe care ii are dorm in aceeasi camera cu parintii si fratii mai mari „si acolo se intampla toate lucrurile”.

„Acolo avem intr-adevar acele mame extrem de tinere, acolo avem o lipsa de educatie sexuala atat la nivelul elevilor, dar si la nivelul parintilor, pentru ca, am spus, strategia aceea de educatie parentala lansata in anul 2018 era binevenita, nu stiu de ce am oprit-o. Deci e nevoie de educatie sexuala”, a explicat ministrul Educatiei.

Intrebat daca disciplina ar trebui sa se numeasca educatie sexuala, Cimpeanu a afirmat: „Nu numai pe palierul asta, dar pe multiple paliere, n-are rost sa mai incercam sa mai mascam lucruri care sunt evidente. Ca am vazut, a venit pandemia, le-a pus sub lumina reflectoarelor pe toate acele probleme cronice pe care am incercat sa le cosmetizam si am vazut dintr-o data si mai mult decat era cat de grave sunt. N-are rost sa mascam acele probleme”.

El a afirmat ca programa pentru educatie sanitara o cunoaste si „ea are toate acele lucruri necesare”.

„A fost surprinzator chiar si pentru mine, atunci cand am analizat programa si am ajuns la clasa a XI-a, am zis: uau, deci acolo este chiar totul. Doar ca este o disciplina optionala, care se numeste altfel, care este facuta de 3, 4, 5, 6 la suta dintre elevi, opteaza pentru acea disciplina, si care nu sunt absolut sigur ca se face in toate scolile asa cum ar trebui sa se faca”, a adaugat ministrul.

Referitor la faptul ca parintii trebuie sa-si dea acordul pentru ca elevii sa studieze aceasta disciplina, Cimpeanu a aratat: „De asta e nevoie si de educatie parentala”.

Sursa: NapocaNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu