Plătim pe nedrept greșelile istoriei

Să facem încât greșelile istoriei să nu mai fie repetate este o figură de stil. Într-un anume context, greșeli fac oamenii politici, șefii de stat și guverne, nu istoria. Deciziile eronate, devenite evenimente istorice sunt doar preluate și consemnate de istorie. În măsura în care sunt interesați de aflarea adevărului, pe seama lor, istoricii formulează teorii și ipoteze, oferite ulterior opiniei publice. Numai că zicala „cine greșește trebuie să plătească”, la timpul potrivit, pentru istorie nu întotdeauna este valabilă. România anilor 1940-1990 a fost marcată de evenimente istorice cu impact negativ asupra întregii societăți. Ca urmare a unor decizii greșite, milioane de cetățeni au avut de suferit, fără ca vinovații să plătească pentru greșelile făcute. Pentru România, Dictatul de la Viena și pactul Molotov-Ribbentrop în plan politic, economic și administrativ au fost dezastre naționale. Pe lângă pierderea unor teritorii însemnate, România s-a confruntat cu problema refugiaților din Basarabia, ocupată de armata sovietică, respectiv Ardealul de Nord, anexat Ungariei horthyste. La vremea respectivă, Regele Mihai și guvernul României nu aveau cum să se opună celor doi criminali ai Europei, Hitler și Stalin. Este de înțeles că după război, din motive obiective, problema despăgubirii refugiaților, oficial nu se putea pune în discuții și negocieri. Cum să-i ceri lui Stalin, reparații morale pentru masacrele și deportările din Basarabia, când la conferința de pace de la Paris, România a fost socotită țară agresoare și obligată să plătească URSS-ului despăgubiri de război. De dragul traiului liniștit din fostul lagăr socialist, nicio guvernare comunistă nu s-a încumetat să-i amintească Ungariei, că în urma odiosului dictat, față de România ar avea ceva datorii. În democrație, politicienii spun că acest gen de discuții nu-și au rostul. Ambele țări sunt membre NATO și fac parte din marea familie europeană numită U.E. Probabil că așa este, însă, în același context Polonia a reușit să rezolve problema unor datorii cuvenite din partea Germaniei reunificate. După instalarea regimului comunist era normal ca dictatura să intre în conflict cu opozanții, proveniți din toate categoriile sociale. Cei care azi condamnă comunismul, dar au beneficiat din plin de pe urma lui, sunt ridicoli și ipocriți. Nicăieri în lume, dictatura nu negociază și nu face compromisuri. Își pune propria strategie în practică, altfel nu vorbim de dictatură. Deținuții politici, deportații și alte categorii de persecutați ai regimului au fost îndreptățiți să ceară reparații morale și materiale. Dar nu oricui, ci organelor de represiune care, pe nedrept i-au condamnat și trimis la închisoare, sau în lagăre de muncă forțată. În spiritul concilierii cu trecutul, dar și în scopuri electorale, guvernele democrației, față de erorile istoriei au avut o atitudine controversată. Guvernarea CDR-istă, extrem de sentimentală, a făcut reparații materiale tuturor cetățenilor persecutați de regimurile aflate la putere în intervalul menționat. Restituirea integrală a zecilor de imobile, terenuri agricole și păduri cu concursul unor magistrați corupți, rămân de notorietate. Accidente ale istoriei sunt inclusiv revoluționarii de profesie, abonați la drepturi necuvenite și oferite cu generozitate de o democrație săracă. Nu cred că greșelile înaintașilor, aflați vremelnic la putere, și consemnate de istorie trebuie plătite de actualele și probabil următoarele generații. Cei care cu adevărat merită respect și revendicări materiale sunt veteranii de război, indiferent că au luptat pe frontul din Est sau Vest. Să umbli ani întregi, zi și noapte cu moartea în raniță, pentru eroii neamului a fost o supremă provocare. În rest, suferința altor categorii de cetățeni, care au avut de pătimit în anii dictaturilor presupune doar compasiune și consolare. Deși opinia mea rămâne discutabilă cine crede că greșelile istoriei nu se repetă, este naiv și idealist. În toate guvernările democrației, greșelile s-au ținut lanț și cu certitudine vor fi plătite de generațiile viitoare. Care peste ani vor spune același lucru. Greșesc oamenii, nicidecum istoria.

Prof. Vasile ILUȚ