luni, 25 aprilie 2022

Președintele Macron și-a adjudecat al doilea mandat, dar Franța rămâne pe baricade

 

                                                                                      de Ambrus Bela

   Macron, creditat cu o victorie de 58%, a venit în fața unui grup de câteva sute de susținători ținuți într-un țarc lângă Turnul Eiffel, însă a lipsit entuziasmul. Discursul președintelui reales a sunat pierit, neconvingător, woke, „european”.

O PSEUDO-VICTORIE

Numeroase suspiciuni planează asupra corectitudinii alegerilor, dar majoritatea europenilor par să fi înțeles că alegerile sunt doar o formă fără fond și câștigă „cine trebuie”, căci trucurile „sistemului” sunt nelimitate. Dacă ar fi să-ți dai crezare ochilor și celor văzute la televizor, însumarea voturilor celor doi candidați arăta aseară cam așa: Macron: 14.214.825 de voturi – reprezentând 58,5%, Le Pen: 14.432.3967 de voturi – reprezentând 41,5%. Sper că cifrele au fost rectificate între timp!

De la importul de votanți, care s-a văzut cu ochiul liber (mulțimea care striga „Allah Akbar”), la implicarea „europenilor” și a Ambasadei SUA, la buletinele de vot zdrențuite sau rupte ale contracandidatei lui Macron, la presa coruptă și mincinoasă și în cvasi-totalitatea ei pro-prezidențială, s-ar zice că nu a lipsit nimic din obișnuitul arsenal electoral.

Inițial, după primul tur, măsurătorile indicau o cursă umăr la umăr, cu un ușor avantaj pentru Marine Le Pen (Pol Stat: Le Pen – 50,5%, Macron – 49,5%). Cum ar veni, ambii candidați se aflau în zona tenebroasă a sondajelor, atât de îndrăgite de „progresiști”!

Însă, ceea ce era evident pentru oricine a avut de a face cu sondaje, trendul pentru Le Pen era ascendent, în timp ce trendul pentru Macron era descendent! Iar o asemenea tendință e greu de modificat între cele două tururi. Mai ales că Macron, spre deosebire de Le Pen, nu avea în spate un partid.

Nu s-a vorbit în campanie despre tema civilizațională și nici despre cea identitară (subiecte dispărute odată cu Zemmour), nici despre „marea declasare” (industrială, educațională, strategică), toate acestea lăsând loc discuțiilor mai convenabile despre puterea de cumpărare. Nimeni n-a pomenit despre protecționism, controlul imigrației, despre măsurile de securitate sau despre restrângerile de libertăți.

„Tranziția ecologică” a fost și ea ocultată, nu fără motiv, căci așa-zisele „energii verzi” nu au tehnologii viabile care să poată fi implementate, iar următoarele decenii arată înspăimântător în lipsa acestor tehnologii, dar renunțând la combustibilii fosili.

Cum presa nu a făcut altceva decât să-și interpreteze partiturile prestabilite, după 5 ani cu Macron, nimeni nu a văzut un bilanț pus pe masă, nu s-a vorbit despre imensele datorii externe, nici despre deficitul comercial astronomic, scandalurile Mac Kinsey, Alstom etc. sau finanțarea războiului contra Rusiei. Război care are un protagonist „nebun” – Putin, susținut de un politician de „extremă dreapta” – Le Pen. Cum principalele canale media din Franța – TF1, France2, France3, M6 – se adresează unui public de 16 milioane, iar programele sunt exclusiv de orientare woke-istă, e ușor de imaginat efectul!

Potrivit lui Jean-Yves Le Gallou, președintele Polémia, fost europarlamentar, Franța a devenit o post-democrație și o societate a propagandei! Iar acum, se află în pragul unui viitor mandat de 5 ani de coșmar.

AMERICANII, ZELENSKY ȘI SOROS JR., PRIMII CARE L-AU FELICITAT PE MACRON!

Secretarul de Stat Antony Blinken și președintele american Joe Biden l-a felicitat duminică pe Emmanuel Macron pentru realegerea sa, spunând că cele două țări vor continua să coopereze pentru „apărarea democrației”.

În treacăt fie spus, această „apărare a democrației” se află în flagrantă contradicție cu „suveranismul european” atât de pompos enunțat de Macron și de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen! Franța și implicit UE au ajuns cârpa de șters pe jos a americanilor și lacheii de serviciu în confruntările militare dintre SUA și Rusia.

Nici președintele ucrainean nu a ratat să își arate satisfacția față de victoria lui Macron! Normal, vorbind despre „victorii comune”!

Dar, nu putea lipsi nici Alexander Soros (Open Society), care nu a scăpat prilejul de a-l felicita pe fostul bancher de la Rothschild și mare speranță a Davosului, dar și a „Noii Orânduiri Mondiale”. Soros Jr. nu a scăpat ocazia să amintească de faptul că această victorie este deopotrivă și a Ucrainei și, în ultimul rând, al Europei.

CE A GREȘIT LE PEN?

Marine Le Pen a mizat pe imaginea politicianului pragmatic, care-și înțelege votanții, le cunoaște problemele. Așadar, a mers către linia „suveranistă”, pentru Franța, pentru francezi, fără văl islamic, fără împingerea vârstei de pensionare la 65 de ani, fără poveri inutile cauzate de un conflict economic cu Rusia.

Marine Le Pen s-a definit textual ca mergând pe aceeași linie cu Trump și cu Putin. A rostit ambele nume fără pic de teamă! S-a pronunțat pentru ieșirea Franței din comanda militară integrată a NATO. Decizii curajoase, dar prea puțin înțelese de electorat! A vorbit despre o Uniune Europeană în descompunere și nevoia de a reveni la primatul legilor naționale în fața celor comunitare.

Dar, toate acestea nu privesc deloc un anume segment din electorat, obișnuit să trăiască din subsidii oferite de statul francez, un segment dezinteresat de vârsta de pensionare – pentru că nu muncește și nu va munci vreodată, în schimb nu are nimic împotriva vălului islamic, iar problemele legale, economice, educaționale ale Franței, problemele pricinuite din cauza „sancțiunilor” aplicate Rusiei – îl lasă și mai indiferent. Acesta ar fi, mai curând profilul votantului lui Macron.

Esențială pare să fi fost însă implicarea Uniunii Europene în alegerile din Franța! Cel puțin pentru cei naivi sau care nu sunt la curent cu metodele deloc democratice utilizate de capii UE.

Cu doar câteva zile înaintea celui de-al doilea tur, OLAF (organul de pază antifraudă a UE) a revenit cu acuzele demult îngropate privind posibile utilizări abuzive ale fondurilor europene de către Le Pen. Nimic nou, o poveste care moare și revine la viață de câte ori e nevoie, o posibilă investigație, ce ține deja de decenii și care vizează retribirea unui funcționar care a prestat servicii pentru Marine Le Pen, pe vremuri, în Parlamentul European!

Deși nu există dovezi concrete, ancheta în sine fiind doar o aflare în treabă, OLAF își permite astfel de jocuri deoarece nu are de dat socoteală nimănui! Așa-zisa anchetă împotriva candidatei Le Pen este, de altfel, similară cu așa-zisele anchete îndreptate împotriva fostului premier ceh Andrej Babis – și acolo verificându-se zvonuri colportate de o organizație Soros, premierul fiind investigat și exonerat de vină în repetate rânduri.

Acum, însă, după alegeri, francezii vor putea constata că nu există nici o investigație OLAF în curs și că totul a fost, potrivit uzanțelor UE, o cacealma ieftină.

Pe de altă parte, Marine Le Pen, care a strâns în jur de 13-14 milioane de voturi, în noua situație, atacată de cadre ale UE, este posibil să își reamintească planul FREXIT, abandonat recent. Coșmarul UE este că Le Pen continuă să crească în popularitate și că propriul ei partid – ca o reacție la complotul UE – va câștiga și mai multe locuri la alegerile parlamentare ce urmează în luna iunie, dar mai ales în alegerile europene din 2024.

CE A GREȘIT MACRON?

Chiar dacă Macron și-a adjudecat victoria, indiferent de mijloacele utilizate, UE iese în pierdere pe termen mai scurt sau mai lung. Ambițiile lui Macron de a conduce UE mai au de trecut peste un mic obstacol: supraviețuirea construcției europene…

Pe plan intern, Macron are deja mari probleme! După cinci ani de brutalități, în loc să-și sărbătorească victoria, regimul s-a ocupat cu gazarea și zvântarea în bătaie a poporului revoltat ce a umplut străzile. Nu doar la Paris, ci în toate orașele semnificative ale Franței.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu