O lăcustă al cărui bărbat a căzut prizonier modernismului occidental ursulavonderleyen-izdian, s-a refugiat cu copiii orfani într-un ținut cândva demn, populat (cândva) cu oameni demni. Ascunsă sub o foaie mare de vrej, ascultă știrile guriștilor prodezastrului apocalipsian. Ce face cu copiii care sunt recrutați pentru făină alimentară? Nu observă sărmana lăcustă cum alături, la umbra primii flori primăvăratice, pizda țigăncii, un vierme, la fel de trist, se-nchină și se roagă ca măcar câțiva copii să-i rămână în viață din baliga ridicată de „hingherii” moderniști să hrănească mulțimea pământenilor neconvinși (încă forțați prin foame) de hrana științifică ce le este oferită lor, proștilor.
Un greier ce cândva cânta la gleznă de vioară,
tremură de frică la umbra unei trupini al cărei trup s-a urcat în tirul
năstăsian și a plecat în Austria, îi tremură izmanele de frică pentru că, în
urma deciziei stupide europene, va fi și el făcut făină.
Și cu vioara ce fac, bă, românilor? Ne-au injectat
forțat nemernicii să ne pierdem mințile. Au făcut război, odioșii. Au produs
cutremur ucigaș într-o țară imperială ce ne-a furat cândva copiii. Ghicitorii
de cutremure vomită odioșenii din guri băloase. Catastroficii ne omoară
păsările, porcii, vacile, numai și numai să mâncăm lăcuste, doar, doar... ne
vom semna dispariția.
Și președintele și guvernul și parlamentul ne-ar
mânca de vii.
Și cutremurele abia așteaptă să se cutremure.
Și moartea nervoasă, ne-a devenit prietenă.
Și-atunci, ce mai vreți, bă, proștilor, zice și diavolică
nervos!
Și lăcusta plânge... plânge!...
Puiu RĂDUCAN
14022023-B. Olănești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu