miercuri, 24 mai 2023

Administrația Prezidențială trebuie să-i plătească lui Laszlo Tokes suma de 4.725 de lei!

 

Administrația Prezidențială trebuie să-i plătească lui Laszlo Tokes suma de 4.725 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, în dosarul în care pastorul reformat și lider al comunității maghiare din România cere anularea decretului prin care i s-a retras Ordinul „Steaua României”. Din actele dosarului rezultă că pastorul maghiar nu se dezice de afirmațiile pentru care i-a fost retrasă distincția, ba mai mult, face apologia autonomiei Transilvaniei, oferind exemplul „de succes” al Găgăuziei.

Înalta Curte a reținut cauza spre rejudecare pe fond, pe data de 25 mai, iar următorul termen a fost fixat pentru 10 octombrie.

Decorația îi fusese conferită lui Laszlo Tokes în 2009, de către fostul președinte al României Traian Băsescu, pentru rolul pe care pastorul l-a avut în Revoluția din 1989, la Timișoara.

Pe 20 noiembrie 2013, Tokes Laszlo a rămas fără Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, după ce i-ar fi cerut premierului Ungariei, Viktor Orban ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

Hotărârea de retragere fusese luată atunci de Consiliul de Onoare pentru Ordinul Naţional „Steaua României”. Pe data de 20 iunie 2014 Curtea de Apel București a confirmat retragerea distincției, Înalta Curte a menținut hotărârea în 2016.

Pe data de 04.03.2016, președintele Klaus W. Iohannis a emis Decretul de retragere a decorației lui Laszlo Tokes, actul fiind contrasemnat de premierul de atunci, Dacian Cioloș. De data acesta, pastorul reformat s-a îndreptat în instanță împotriva celor doi.

În prezent, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu un recurs al lui Laszlo Tokes declarat împotriva unei soluții pronunțate de Curtea de Apel București pe data de 14.10.2022.

 

Sursa: NapocaNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu