Ionel Bogdan: ”Să îl primim pe Dumnezeu în casă și
în suflet, iar alături de cei dragi să ne bucurăm de această sărbătoare sfântă”
În Maramureș, Sfintele Sărbători ne îndeamnă mereu
să ne întoarcem în copilărie. De la focul mocnind în sobă, la mirosul
cozonacilor rumeniți în cuptor, până la vocile cristaline ale cetelor de
colindători care vestesc Nașterea Mântuitorului.
Universul nostru maramureșean devine o expresie a
creativității divine, iar în detaliile fiecărui aspect al sărbătorilor,
recunoaștem frumusețea cu care Dumnezeu a îmbrăcat plaiurile noastre: munți
falnici, moștenire culturală incontestabilă, oameni generoși care înnobilează
credința și colinde care cu fiecare notă devin o rugăciune.
Dragi
maramureșeni,
Sărbătoarea
Nașterii Mântuitorului este despre iubire necondiționată, despre iertare și
miracole. Să îl primim pe Dumnezeu în casă și în suflet, iar alături de cei dragi
să ne bucurăm de această sărbătoare sfântă.
Miracolul
Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului să vă însoțească pretutindeni.
Crăciun
fericit, dragi maramureșeni, cu lumină în suflet și bucurie alături de cei
dragi!
Ionel Bogdan
Președinte
Consiliul Județean Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu