Citesc pe internet fel de fel de aberații despre războiul ruso-ucrainean, „enormul” potențial militar al muscalilor și alianța pe multiple planuri a acestora cu chinezii (cică Putinosul ar fi prieten la toartă cu Xi Jinping, pesemne cum a fost Stalin cu Hitler), precum și despre forța economico-militară a BRICS-ului (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), care – prin sprijinul acordat rușilor (cu excepția Chinei, de peste doi ani doar unul vag politico-diplomatic!) - va lovi sub centură dolarul și actuala supremație a Statelor Unite și a întregului Occident (Uniunea Europeană, NATO), instaurând o lume multipolară/multicefală, în care vor fi mai mulți lideri și mai multe orientări planetare.
Numai că
pretutindeni în lumea viului, cu atâta mai mult în comunitățile umane (popoare,
națiuni) și în politicile lor internaționale, nu există egalitate și libertate
deplină, întrucât egalizarea impusă sau autoimpusă (să ne-o amintim pe cea
bolșevică) duce fatalmente la sterilizare și staticizare, iar libertatea cu
hurta/cu polonicul generează haos și imbecilizare în masă, bunăoară așa ca în
originala noastră democrație postdecembristă.
Aceasta
fiind nedreapta, dar fireasca stare de lucruri în întreaga istorie umană
(antică, feudală, contemporană, preindustrială, industrială și postindustrială
de tip globalisto-digital), este de râsul curcilor să crezi că cea mai mare
putere economică, politică, militară, științifică, sportivă și culturală a
lumii actuale (am numit Statele Unite, cu toate păcatele lor privind ipocrizia
cârmuitorilor, jafurile întreprinzătorilor și uriașele consumuri ale
cetățenilor, cu neomarxismul, satanismul și sodomismul în floare), ar putea să
fie detronată sau, mă rog, determinată să se retragă (sic!) de pe poziția de
lider planetar, în pofida faptului că are logica susținere a celor mai
industrializate state (Germania, Japonia, Marea Britanie, Canada, Franța,
Italia) și a altor redutabili aliați (Uniunea Europeană, NATO, Australia, Noua
Zeelandă, Coreea de Sud, Singapore, Taiwan etc.), numai pentru că niște mastodonți
într-ale întinderii (Rusia în primul rând) și numărului de locuitori (India,
China, Brazilia) doresc, ba chiar pretind acest lucru în politicile lor
confraterno-periferice, dar fără argumente îndestulătoare la diverse capitole:
dezvoltare economică temeinică (niciuna dintre aceste puteri emergente nu face
parte din selectul „club” al țărilor hiperindustrializate), nivel ridicat de
trai, democrație reală, independență juridică, libertatea gândirii, exprimării,
asocierilor și întrunirilor (cu excepția Indiei, parțial a Braziliei și Africii
de Sud la ultimele trei capitole).
Aminteam
mai sus de „prietenia” dintre Putin și Xi Jinping. Deși amândoi sunt niște
dictatori (cu notabila diferență că liderul chinez nu este multimiliardar și
nu-i susținut de o nesimțită gașcă de oligarhi așa ca muscalul, iar China este
realmente o însemnată putere economico-militară), nici pomeneală de sentimente
sincere și trainice la acest nivel postuman, nivel născut și cerut de/din înalte
și –
deseori – inumane considerente politice. Da, căci jucând constant la
două capete (schimburi comerciale avantajoase atât cu Rusia belicoasă, slăbită
și nerealistă, cât și cu Occidentul inventiv, prudent și putred de bogat),
China promovează o politică asemănătoare cu cea stalinistă din preajma celui
de-al doilea război mondial: chipurile dorește încheierea conflictului
ruso-ucrainean (însă, cum se constată, una spune și cu totul altceva face), de
fapt – prin exponențiala creștere a schimburilor comerciale cu gașca putinistă
– ea îl alimentează și-l prelungește, așteptând ca, după slăbirea
beligeranților direcți și indirecți, să intervină cu forțele ei intacte pentru
a-și impune punctele de vedere – să se întroneze liderul planetei și să-și
redobândească teritoriile siberiene ocupate de muscali.
Fiind
Putinosul un cârmuitor de tip feudal (corupt până în măduva oaselor, neiubit de
apropiați și foarte temut de norodul rusesc, limitat și egocentric, ahtiat după
putere și bani, cu o avere evaluată la mult peste 200 miliarde dolari, nu în
ultimul rând ipocrit, mincinos, crud și răzbunător, adică o sinistră medie
caracterologică între Ivan cel Groaznic, Stalin și Kim Jong-Un), a ordonat pe
24 februarie 2022 atacarea Ucrainei din trei părți nu din dragoste și multă
grijă față de soarta rușilor rămași pe teritoriul Ucrainei după destrămarea
Uniunii Sovietice și, cică (susține propaganda kremlinistă), teribil persecutați
de ucrainenii rusofobi (aceeași retorică a fost întrebuințată de Hitler și
ciracii lui întru justificarea anexiunilor teritoriale, ba chiar a declanșării
celui de-al doilea război mondial), ci din smintitele considerente ale unuia
care crede despre sine că-i providențial, deci care – preocupat până la demență
de măreția extensivă a Rusiei – e convins că are menirea să elimine fatalele
erori politico-militare săvârșite de predecesori, în mod deosebit cele ale
reformistului Mihail Gorbaciov: (a) Refacerea
Uniunii Sovietice, strategie prefațată prin invadarea Ceceniei,
mutilarea teritorială a Georgiei și ocuparea Peninsulei Crimeea în anul 2014
(neriposta categorică a anglo-americanilor în timpul celor trei agresiuni,
adeverește spusa „Dă-i nas lui Ivan și-o să urce pe divan”); (b) Încredințat
după aceste ticăloase demonstrații de forță că occidentalii se tem de Rusia
militarizată și că armata muscălească este invincibilă, criminalul de Putin ( a
nu se da uitării suspectele morți ale multora dintre criticii și adversarii
săi) nu numai că a plănuit cu ani în urmă invadarea și ocuparea Ucrainei
printr-un război-fulger de câteva zile, astfel (la fel ca în situațiile
precedente) punând Occidentul în fața faptului împlinit, dar era atât de sigur de
rapida îngenunchere a Ucrainei, încât le-a sugerat primelor eșaloane îndreptate
spre Kiev să aibă în rucsacuri uniformele de paradă!
Atâta
doar că mai mica, dar mai eficienta armată ucraineană (din 2014 antrenată de
tehnicieni occidentali și bine înarmată de anglo-americani), dă peste bot
invadatorilor (e drept, cu catastrofale pierderi materiale și umane – pe front
și în rândul civililor), așa încât, în cei peste doi ani de lupte crâncene, aceștia
au pierderi umane și în tehnică de luptă de câteva ori mai mari decât ale
sovieticilor în zece ani de război cu afganii (1979-1989): circa 500.000 de
soldați morți, inclusiv vreo 10 generali, zeci de mii de tancuri, blindate și
lansatoare de rachete, peste 10.000 de drone, sute de avioane și elicoptere,
câteva zeci de nave și ambarcațiuni, ba chiar și un submarin.
Dacă la
astea se mai adaugă sancțiunile impuse Rusiei putiniste de cele mai multe țări
ale lumii, inflația, marile probleme cu care se confruntă industria muscălească
din pricina orientării ei spre producția de război, dar mai ales a crizei de
forță de muncă (sute de mii de specialiști au fugit în străinătate, alte sute
de mii de tineri au fost trimiși pe front), precum și schimburile comerciale
extrem de avantajoase pentru chinezi, îndeosebi la petrol și gaze (neavând
conducte ca în Europa și alte posibilități de alimentare a mașinii de război,
rușii s-au împăcat cu condiția economică, în parte și politică, de vasali ai
chinezilor), toți acești factori, vasăzică, plus lipsa componentelor
electronice pentru industria de vârf și de înarmare, importate înainte de
război de la occidentali și japonezi, au generat un nesfârșit lanț de
dificultăți, care în mod necesar se răsfrâng în dramatica scădere a nivelului
de trai pentru cei mulți, extrem de redus și înainte de invazie (potrivit unui
jurnalist independent, veniturile lunare ale majorității siberienilor erau mai
mici de 50 de euro).
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
22 mai 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu