20.05.2024
N. Grigorie Lăcrița
După „Concursul Muzical Eurovision 2024”, câștigat de Nemo Mettler, cunoscut sub numele de Nemo,
despre care s-a precizat că este persoană non-binară,
foarte multă lume (printre care și eu), care nu știe ce este o persoană
non-binară, își pune această întrebare, căutând un răspuns.
Un răspuns lămuritor la întrebarea „ce este o persoană
non-binară? este greu de dat din cauză că nici pe Internet nu se găsesc
informații în acest sens.
Totuși, consider că se impune prezentarea fie și a acelor
elemente (puține și de ordin general) care pot conduce la o minimă înțelegere despre
ceea ce este o persoană non-binară.
Noțiunea de binar are următoarele
sensuri:
1) compus numai din două unități, din două elemente;
2) care se divide numai în câte două elemente;
3) în sistemul (de numerație) binar, folosit de
calculatoare, există doar două cifre posibile, 0 și 1;
4) la oameni, care se compune numai din bărbat și din
femeie, din masculinitate de din feminitate.
Noțiunea de persoane non-binare are sensul, destul de general, de ambiguu și de
controversat, de persoane:
1. Care nu sunt nici de gen feminin, nici de gen masculin.
2. Care sunt în afara categoriilor de bărbat și de femeie.
3. Care își definesc genul în afara a ceea ce se
consideră a fi normal de mii de ani în viața creștină, ca bărbat și ca femeie.
Ca urmare, din cauza neclarităților cu privire la
acestea, se pun următoarele întrebări:
1. Dacă acestea au organe sexuale sau nu.
2. Dacă au organe sexuale, acestea le generează anumite
sentimente, anumite trăiri, iar dacă da, față de cine: de bărbați, de femei, de
alte persoane non-binare, de persoanele LGBT[1]
?
3. Dacă nu au organe sexuale, au sentimente de dragoste,
de iubire, ce trăiri au ?
4. Acestea pot procrea, iar dacă da, cum, în ce condiții,
cu cine?
5. Pot avea familie ? cu cine ? în ce condiții ?
6. Pot avea copii ? cu cine ? în ce condiții ? Dacă da,
cum i se va adresa copilul unui asemenea „părinte”, care nu este nici femeie
(mamă) și nici bărbat (tată) ?
7. Prin lege trebuie reglementate și aspectele privind
starea civilă a acestora, în certificatul de naștere și, în special, în cartea
de identitate, pașaport, certificat de căsătorie etc.
În condițiile în care (a) numărul persoanelor LGBT crește
mult și rapid și (b) tot mai multe dintre acestea ajung „să reprezinte societatea”, prin
alegeri[2]
sau prin numiri[3]
(până la a o domina, nu peste mult timp), clarificarea acestor probleme se
impune ca fiind strict necesară.
Pe zi ce trece, cu toții observăm că lumea devine tot mai
populată, reprezentată, condusă etc. de asemenea persoane, care s-ar putea să
fie „viitorul omenirii”!? .
La o discuție cu un om simplu de la țară, de peste 90 de
ani, care toată viața a trăit cu credință în Dumnezeu, după ce i-am spus despre
ce se spune că sunt persoanele non-binare (și LGBT), acesta, după ce și-a pus mâinile
în cap și s-a tot gândit și s-a tot gândit frecându-și mereu mâinile pe cap,
mi-a zis: ceea ce nu este așa cum a făcut Dumnezeu
omenirea, adică numai bărbat și femeie, atunci aceste creaturi, care nu sunt nici bărbat nici
femeie, care sunt și bărbat și femeie, care sunt cum spui tu LiGiBiTi, sunt de-ale lui Satan, cu
care vrea să cucerească lumea. După aceea a adăugat: văd la
televizor că se spune că aproape 80% dintre europeni se consideră creștini. Cum
creștinii nu pot face asemenea alegeri, ceva este în neregulă cu lumea asta,
cine a ajuns să o conducă, pe mâna cui am ajuns.
Am menționat și acest aspect pentru că e bine să știm și
ce gândesc oamenii simpli, buni creștini, care reprezintă marea majoritate a
populației acestei țări.
*
În anul 2024 au apărut „un
alt fel de persoane non-binare”, în special din rândul elevilor
(deocamdată) care se identifică cu un animal şi care se comportă ca nişte pisici, câini, vulpi,
papagali ori păsări, inclusiv prin a-și pune urechi sau cozi de-ale acestora și
care refuză să mai comunice firesc la ore (spre exemplu, ei vin costumaţi în
animale şi urcă scările în patru labe).
Ceea ce părea mai mult o curiozitate pentru oamenii
obișnuiți, câştigă teren tot mai mult de la un an la altul.
Cei mai mulţi adolescenţi spun că aparţin comunităţii „furry” şi devin „fursona”, adică se comportă şi se îmbracă asemănător
necuvântătoarelor preferate.
Alţii se identifică drept „therieni”, adică persoane care se identifică cu o fiinţă non-umană.
În condițiile în care nu reușim să câștigăm și noi
„Concursul Muzical Eurovision” cu ceea ce este normal și creștinește, sunt voci
care susțin:
1) că avem șanse foarte mari de succes dacă vom participa
cu „ceva inedit”, cu un reprezentant
care aparţin comunităţii „furry”,
devenit „fursona” și
2) astfel
vom reuși să fim și noi apreciați ca fiind parte din „civilizația occidentală”, că avem „o țară ca afară”, „valori euroatlantice”,
„educație
occidentală”, „valori europene”.
[1] LGBT (uneori LGBT+, LGBT,
LGBTIA+, LGBT+ LGBTQ, comunitatea queer, gay sau alte acronime) este un acronim
care se referă la colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală, transsexuală,
transgen, queer, persoanele intersex, persoanele asexuale, aromantice,
demisexuale, autosexuale, abrosexuale, pansexuale, trisexuale, sapiosexuale,
polisexuale, poligame, poliamoroase, persoanele non-binare, persoanele care
practică travesti (în unele situații), persoanele bi-curioase, non-heterosexuale,
persoanelor care practica munca sexuală, omnisexuale, transmasculine, și
transfeminine. Pe scurt, orice persoană care nu corespunde normelor
heteronormative. Contrar unor opinii răspândite, persoanele care suferă de
parafilii nu sunt reprezentate de comunitatea LGBTQIA+ (a se vedea https://ro.wikipedia.org/wiki/LGBTQIA%2B ).
[2] Spre exemplu, chiar și la Eurovision,
sunt tot mai frecvente persoanele din comunitatea LGBT care îl câștigă, precum
și de transsexualul Conchita Wurst
(Austria), poreclit(ă) „femeia cu
barbă”, care l-a câștigat în 2014.
[3] Spre exemplu, Președintele
Emmanuel Macron l-a numit pe 9 ianuarie 2024 pe ministrul Educației, Gabriel
Attal, în vârstă de 34 de ani, declarat deschis homosexual,
în funcția de premier al Franței. Attal este
și acum într-un parteneriat civil cu Sejourne (38 de ani), europarlamentar care
conduce grupul Renew Europe (al treilea grup politic din Parlamentul European
ca mărime) din 2021. (vezi zecile de Site-uri pe acest caz).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu