Un ziar își mută redacția la Cer...

Trăirile mele cele mai frumoase, dincolo de părinți, frați, surori și fiul meu, s-au consumat în drumețiile din munți și în redacția ziarului la care am muncit. Cu respect și dor, azi, o zi îndoliată, mă gândesc la colegii ziariști Al. Poienaru, Emil Covaci, Aurel Peride, Teodor Tohătan, Aurel Palfi, Gheorghe Moldovan, Gheorghe Peter, Vasile Gaftone, Ion P. Pop, Mihai Mureșan, Ion Nan, Ilie Petria, Ioan Topan și Romulus Roman. Dis-de-dimineață, când soseam în redacție, grija fiecăruia era să citească ziarul ce mirosea a cerneală proaspătă. În pasul doi, ne întâlneam pe coridorul lung al redacției, la cafea sau (fumătorii) la o țigară. Colegul care în acel număr al cotidianului avea cel mai bun articol, era felicitat de către toți colegii. Toți îi strângeau mâna. În fiecare zi trăiam un sentiment care ne dădea aripi, să zburăm pe teren, pentru a aduce în redacție subiecte și mai interesante. Redacția era a doua familie pentru fiecare dintre noi, o familie reușită.

Azi este o zi cernită, pentru că l-am mai condus pe drumul fără întoarcere pe un coleg de redacție: pe Emil Danciu. Știu că dacă printr-un telefon imposibil l-aș întreba ce fotografie să atașez la acest text, Emil Danciu mi-ar spune să nu public portretul lui, ci o imagine despre Cavnicul lui natal, pe care l-a iubit atât de mult.

Text și fotografie de Alec PORTASE