Așa cum intuiam încă de acum câteva luni, listarea
companiilor cu capital de stat precede, de fapt, vânzarea acestora.
Acum avem dovada, într-o notă informativă transmisă
de vicepremierul Oana Gheorghiu către Guvernul României.
În cazul Hidroelectrica și Romgaz, scopul nu este
listarea în sine, ci VÂNZAREA ACCELERATĂ DE PARTICIPAȚII!
Termenul tehnic folosit — ABB (Accelerated Book
Building), înseamnă exact asta: statul scoate urgent la vânzare procente din companii
deja listate. În acest moment sunt vizate Hidroelectrica și Romgaz, cu venituri
estimate între 3 și 8 miliarde de lei.
În plină criză energetică, decizia este ca statul să
își reducă participația și, implicit, controlul în două companii strategice:
Romgaz, implicată și în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră și
Hidroelectrica. Și nu oricum: nu printr-o ofertă publică deschisă, în care
prețul se formează prin competiție, ci prin ABB, într-un interval foarte scurt,
oferind pachetele direct către investitori instituționali.
Mai mult, pentru a asigura închiderea rapidă a
tranzacției, de cele mai multe ori vânzarea se face cu un discount față de
prețul pieței.
Suntem conduși de niște asasini economici care
plătesc acum, din avuția statului, tributul pentru toate nefacutele din ultimii
ani.
Autor: Oana Eftimie

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu