POETUL
S-a întors poetul în satul natal
Cu toate păsările lui zburătoare
Acelaşi râu îi aduce la mal
Amintiri din clipe arzătoare.
S-a întors poetul pe strada copilăriei
Şi e o altă adresă pe casa lui
Bronzul toamnei sună în frunza viei
Şi galbrnul scrisorilor a trecut în gutui.
…Ceaţa timpului,val după val,
peste nuci încet se lasă
prin inimile oamenilor din satul natal
trece poetul,amintire,spre casă…
________________
CUVINTE DIN LIVEZI
Când a trecut atâta amar de vreme?
Iubito,peste noi zăpezi s-aştern,
Cât sunt aici cu tine,nu te teme
Chiar dacă în geam ne bate-un frig etern.
De când ţi-a înflorit pe deget iarbă,
-vergheta legământului pe veci-
Lumina din oglinzi se-mpleteşte salbă
Când prin poezia mea tu treci.
Chiar dacă,tu,ascuns,nu mai eşti
Fetiţa din livezi,dar eşti bunică,
Porţi cu tine traista cu poveşti
Pentru nepoţica cea mai mică.
A trecut,când,atât amar de vreme?
Iubito,peste noi se-aştern zăpezi.
Eu sunt aici,alături,nu te teme
Şi-ţi mai culeg cuvinte din livezi.
________________
FARMEC
In gradina mea se aduna
Zanele in nopti cu luna
Si se prind de maini incet
Lin saltand in menuet.
Mai apoi din ferie
Gandul si-ar dori sotie
Insa zanele prind veste
Si se muta in poveste.
__________________
MĂDUVA LIMBII ROMÂNE
Am spart coaja de nucă
a cuvântului şi peste înţelesuri am dat
de bine ,dulci ca mierea,de ducă
şi ură,
avea gust de zgură
dar şi de păcat,
simţeam eminesciană vibraţie,
înţelepciunea lui Pann din gură în gură
era în sămânţa gata de germinaţie.
Am spart coaja seminţei cuvântului
şi-am dat peste altă sămânţă,
un alt înţeles,o altă cărare,
o altă speranţă,
o clanţă
pentru o altă,
o altă…
până rămâne
măduva Limbii Române.
_________________
GERMINAŢIA DE SUB ZĂPADĂ
–––––––––––––––-
Alunecă sănile pe vise de zăpadă-
Sub ea căruţele germinează trudă,
Copii mai vin uneori să vadă
În sat câte-o bătrână rudă.
Umbrele bunicilor privesc peste gard
Cum trec nepoţii în iureş pe cale,
În zborul lor clipele ard
Etapele în graba de a ajunge la vale.
Timpul ascultă cum scârţâie roata
Urechea lui aşterne tăcerea sub nea,
Sănile trag după ele gloata
De constelaţii până apune ultima stea.
Atunci ies din cimitire străbunii
Să mai dea sfaturi celor grăbiţi,
Însă sub privirea de gheaţă a lunii
Rămân în cruci împietriţi.
Alunecă sănile pe vise de zăpadă
Când timpul aşterne tăcerea sub nea,
Doar el a rămas în ogradă
Şi lacrima ce picură din stea.
Undeva în adâncuri decantează vinul via
De culoarea obrazului ruşinatelor fecioare,
Sub zăpezi,încă,mai germinează poezia
Iar rimele sunt însămânţate de soare.
AL. FLORIN ŢENE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu