vineri, 12 iunie 2026

Aniversare AL. FLORIN ŢENE. La mulți ani binecuvântați!


POETUL

S-a întors poetul în satul natal

Cu toate păsările lui zburătoare

Acelaşi râu îi aduce la mal

Amintiri din clipe arzătoare.

S-a întors poetul pe strada copilăriei

Şi e o altă adresă pe casa lui

Bronzul toamnei sună în frunza viei

Şi galbrnul scrisorilor a trecut în gutui.

…Ceaţa timpului,val după val,

peste nuci încet se lasă

prin inimile oamenilor din satul natal

trece poetul,amintire,spre casă…

________________

CUVINTE DIN LIVEZI

Când a trecut atâta amar de vreme?

Iubito,peste noi zăpezi s-aştern,

Cât sunt aici cu tine,nu te teme

Chiar dacă în geam ne bate-un frig etern.

De când ţi-a înflorit pe deget iarbă,

-vergheta legământului pe veci-

Lumina din oglinzi se-mpleteşte salbă

Când prin poezia mea tu treci.

Chiar dacă,tu,ascuns,nu mai eşti

Fetiţa din livezi,dar eşti bunică,

Porţi cu tine traista cu poveşti

Pentru nepoţica cea mai mică.

A trecut,când,atât amar de vreme?

Iubito,peste noi se-aştern zăpezi.

Eu sunt aici,alături,nu te teme

Şi-ţi mai culeg cuvinte din livezi.

________________

FARMEC

In gradina mea se aduna

Zanele in nopti cu luna

Si se prind de maini incet

Lin saltand in menuet.

Mai apoi din ferie

Gandul si-ar dori sotie

Insa zanele prind veste

Si se muta in poveste.

__________________

MĂDUVA LIMBII ROMÂNE
Am spart coaja de nucă

a cuvântului şi peste înţelesuri am dat

de bine ,dulci ca mierea,de ducă

şi ură,

avea gust de zgură

dar şi de păcat,

simţeam eminesciană vibraţie,

înţelepciunea lui Pann din gură în gură

era în sămânţa gata de germinaţie.

Am spart coaja seminţei cuvântului

şi-am dat peste altă sămânţă,

un alt înţeles,o altă cărare,

o altă speranţă,

o clanţă

pentru o altă,

o altă…

până rămâne

măduva Limbii Române.

_________________

GERMINAŢIA DE SUB ZĂPADĂ

–––––––––––––––-

Alunecă sănile pe vise de zăpadă-

Sub ea căruţele germinează trudă,

Copii mai vin uneori să vadă

În sat câte-o bătrână rudă.

Umbrele bunicilor privesc peste gard

Cum trec nepoţii în iureş pe cale,

În zborul lor clipele ard

Etapele în graba de a ajunge la vale.

Timpul ascultă cum scârţâie roata

Urechea lui aşterne tăcerea sub nea,

Sănile trag după ele gloata

De constelaţii până apune ultima stea.

Atunci ies din cimitire străbunii

Să mai dea sfaturi celor grăbiţi,

Însă  sub privirea de gheaţă a lunii

Rămân în cruci împietriţi.

Alunecă sănile pe vise de zăpadă

Când timpul aşterne tăcerea sub nea,

Doar el a rămas în ogradă

Şi lacrima ce picură din stea.

Undeva în adâncuri decantează vinul via

De culoarea obrazului ruşinatelor fecioare,

Sub zăpezi,încă,mai germinează poezia

Iar rimele sunt însămânţate de soare.


AL. FLORIN ŢENE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu