Drobul de sare s-a prăbușit pe un bloc din Galați

La început, dronele cel mai probabil rusești doar au survolat teritoriul României. Apoi au început să mai și cadă pe aici, pe lângă satele izolate și aproape pustii din Delta Dunării. Apoi s-au apropiat de orașe și de sate mai populate.

Pe 25 aprilie, o dronă cu încărcătură explozibilă a căzut pe anexa unei locuințe din Galați, alta s-a prăbușit lângă o fermă din Văcăreni, județul Tulcea. Oare cât mai urma să treacă până când o dronă să lovească și să și explodeze, eventual într-o zonă foarte populată? Răspunsul l-am primit în această noapte: o lună și patru zile.

Atât timp s-a scurs de la anterioara dronă picată în Galați la cea de azi noapte, care, iată, a și explodat pe acoperișul unui bloc.

Pentru că se potrivește perfect, am să redau în continuare istoria drobului de sare, cea pe care o folosește Ion Creangă în începutul povestirii sale „Prostia omenească”:

„Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră.

Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă și-i dete țâță, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă și-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puțin pe gânduri ș-apoi începu a se boci cât îi lua gura: «Aulio! copilașul meu, copilașul meu!»

Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână și furca din brâu cât colo și, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:

— Ce ai, draga mamei, ce-ți este?!

— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!

— Când și cum?

— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?

— Îl văd. Și?

— De s-a sui mâța, are să-l trântească drept în capul copilului și să mi-l omoare!

— Vai de mine și de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârșit mititelului zilele!

Și, cu ochii pironiți în drobul de sare de pe horn și cu mânile încleștate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca niște smintite, de clocotea casa. Pe când se sluțeau ele, cum vă spun, numai iaca și tatăl copilului intră pe ușă, flămând și năcăjit ca vai de el.

— Ce este? Ce v-au găsit, nebunelor?

Atunci ele, viindu-și puțin în sine, începură a-și șterge lacrămile și a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată. Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare:

— Bre! mulți proști am văzut eu în viața mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă… duc în lumea toată! Și de-oiu găsi mai proști decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba.” – Ion Creangă, Prostia omenească, 1874

Am văzut că este privit drept un act de mare eroism faptul că un copil de 11 ani poate citi 27 de cărți într-un an, recunoscând deschis că n-a înțeles absolut nimic din niciuna dintre ele. Sper, totuși, că a  înțeles tâlcul acestei scurte povești este clar chiar și pentru astfel de mici eroi.

Personajul lui Creangă nu-și ia câmpii pentru că este un misogin abuzator, ci pentru că cele două personaje feminine se comportă realmente prostește. Evident, puteau să mute copilul de lângă horn sau puteau să ia drobul de sare de acolo, ca să nu-l dărâme pisica peste copilaș. Ele, însă, privesc totul ca pe o fatalitate, ca pe un lucru ce nu mai poate în niciun chip să fie evitat.

Exact așa se comportă și decidenții români din zonele de apărare și securitate.

În cazul de față copilul, respectiv ditamai Galațiul, nu putea fi mutat.

Dar se puteau face nenumărate lucruri pentru ca drobul de sare să nu ajungă în scăfârlia blocului din Galați.

Bun, nu putem să tragem cu rachetele Patriot (în valoare de 2-3 milioane de euro bucata) după drone de 50.000 de euro. Nu-i vorba doar de costuri, ci și de ineficiență. Nu putem să tragem cu rachetele de pe F-16 în aceleași drone ieftine și mici. Este destul de ineficient, de asemeni, și potențial periculos pentru populație. Dar există sisteme care pot anihila aceste drone, sisteme pe care armata noastră le are în dotare, doar că nu le-a și desfășurat acolo unde trebuie. Stau prin poligoane, ruginesc prin magazii sau sunt scoase doar la expoziții. Aceste sisteme puteau doborî drona rusească mult înainte ca aceasta să ajungă deasupra Galațiului.

Dar…

România deține 36 de sisteme antiaeriene Gepard. Mai vechi, ele, dar foarte potrivite pentru astfel de ținte.

Ei, bine, în noiembrie 2025, când un vas încărcat cu GPL a luat foc, în urma unui atac cu drone, în portul ucrainean Ismail, la 500 de metri de localitatea românească Plauru, a început evacuarea oamenilor din mai multe localități aflate pe imensă suprafață deltaică dintre brațele Sulina și Chilia ale Dunării.

Printre primii care se înghesuiau la bacul din Tudor Vladimirescu, pentru a traversa Dunărea înspre Tulcea, se afla și un Gepard al armatei române. O imagine a prostiei pure: pe lângă femei, bătrâni și copii, unul dintre singurele echipamente militare capabile să doboare facil dronele rusești la mică altitudine fugea de pe linia frontului.

Eu nu știu dacă decidenții români sunt proști sau sunt doar ticăloși.

Cert este că sunt complet ineficienți.

De când a început războiul din Ucraina și de când rușii au început să folosească pe scară mare dronele Geran/Shahed în atacurile lor, România putea să-și blindeze granițele cu sisteme antiaeriene eficiente împotriva acestui tip de armă. N-a făcut-o. Dar stați liniștiți, tocmai în zilele astea, când o dronă în sfârșit a explodat pe un bloc din Galați se semnează cheltuirea a 17 miliarde de euro din care nu vom fi cumpărat nici acum lucrurile de care avem nevoie pentru a ne apăra de drone.

De data asta n-a murit nimeni. Copilul lăsat sub horn a supraviețuit.

Dar câtă vreme o va mai face, dacă noi continuăm să-l lovim cu drobul de sare în cap, în speranța că-l vom lăsa fără suflare?

 

Autor: Patrick Andre de Hillerin

Sursa: Gandul.ro