Expoziția temporară de carte online

“«Sappho» de Alphonse Daudet în Biblioteca lui O. Goga de la Ciucea”

 

Născut într-o familie de țărani francezi (13.05.1840, Nîmes), prozatorul și dramaturgul Alphonse Daudet (tatăl jurnalistului Léon Daudet și al scriitorului Lucien Daudet) încă din copilărie manifestase un interes deosebit pentru literatură, începând să scrie de la vârsta de 15 ani.

Visând la o carieră de jurnalist, în noiembrie 1857 scriitorul se mutase la Paris, la fratele său mai mare, Ernest (un cunoscut jurnalist, romancier și istoric francez).

La doar 2 ani după debutul literar (în 1858 publicase culegerea de versuri “Les Amoureuses” [“Îndrăgostitele”]), a fost numit secretar al ducelui de Morny (președinte al corpului legislativ și personaj important al celui de-al Doilea Imperiu).

În timpul aflării în Algeria (1861), la indicația medicilor care-i suspectase tuberculoză, prima lui piesă de teatru, “La Derniere Idole” (“Ultimul idol”) se bucurase de un mare succes la Paris.

În 1867, se căsătorise cu Julia Allard, o tânără din înalta societate pariziană (care-i va fi, pe lângă soție, și o colaboratoare devotată), anii următori remarcându-se printr-o productivitate extraordinară pentru scriitor.

Din 1880 suferă de primele atacuri ale ataxiei locomotorii progresive (inițial confundate de către medici cu reumatismul), stingându-se din viață în urma unui atac de cord, la 16.12.1897, în capitala Franței.

Realizând, în nuvelele sale, o evocare lirică a mediului provensal, A. Daudet s-a remarcat, în special, prin modul inedit de îmbinare a naturalismului cu o viziune sentimentală romantică.

Descriind atât pasiunea distructivă, cât și deziluzia naivului Jean Gaussin (căzut sub vraja fostei curtezane cu un trecut scandalos), celebrul roman “Sappho” (sau “Sappho: Moravuri pariziene”), publicat în 1884, reprezintă o cufundare fascinantă în moravurile pariziene și viața boemă a sfârșitului sec. al XIX-lea, o analiză psihologică profundă a unei relații amoroase tumultuoase și distructive, desfășurate în lumea excentrică și artistică a Parisului din perioada specificată.

Jean Gaussin (un student tânăr și naiv sosit din provincia Provence la Paris pentru a-și construi o carieră în diplomație) și Fanny Legrand (o femeie matură, model pentru artiști și curtezană experimentată, supranumită “Sapho” după o sculptură celebră pentru care pozase în tinerețe) încep o legătură amoroasă pasională care durează 5 ani.

Devenind rapid dependent emoțional de Fanny, Jean este chinuit constant de gelozie din cauza trecutului ei scandalos și a bărbaților din viața ei. Prins între atracția obsesivă pentru Fanny și dorința de a respecta normele sociale ale epocii (care implicau o căsătorie convențională), Jean, în repetate rânduri, încearcă, fără succes, să rupă legătura.

În această relație, marcată de despărțiri și reconcilieri, Jean suferă controlul fizic și emoțional al lui Fanny, încercând în același timp a menține aspectul burghez al familiei sale.

Încercând, însă, să scape de acest control, întemeindu-și o altă familie, Jean își dă seama că este irevocabil legat de trecutul său. Conștientă de povara pe care o reprezintă și de diferența de vârstă, Fanny îl abandonează, în cele din urmă, în miez de noapte, pentru a-l lăsa viitorului său, sacrificându-și dragostea pentru fericirea iubitului ei.

Astfel, în ciuda dezvăluirii trecutului tulburat al lui Fanny și a numeroșilor iubiți, Jean ajunge prins într-o relație toxică și pasională din care nu poate scăpa.

Contrar stereotipurilor, Fanny Legrand se dovedește a fi un personaj complex, mai puternic moral decât tânărul ei iubit (care se dovedește a fi slab și laș).

Romanul explorează ravagiile geloziei, greutatea conformismului social și deziluzia tineretului provincial în fața viciilor pariziene.

Pe lângă fenomenul trecerii de la o pasiune oarbă la o conviețuire degradantă și sufocantă, romanul (inspirat parțial din propria aventură a lui A. Daudet cu modelul Marie Rieu) abordează următoarele două teme esențiale: conflictul dureros dintre dorința carnală și respectabilitatea cerută de societate și amestecul paradoxal dintre atracția romantică și instinctul matern manifestat uneori de către Fanny față de Jean.

Contrar titlului, romanul nu face referire directă la poeta antică Sappho din Lesbos (cea mai renumită poetă lirică din Grecia Antică, supranumită “a Zecea Muză”, autoarea pasionalelor poezii menite să fie cântate acompaniate de liră, poezii care au consacrat-o ca un simbol al iubirii dintre femei), folosindu-i numele drept metaforă pentru o femeie fatală, dominatoare și devoratoare de bărbați.

O veritabilă frescă a moravurilor pariziene de la sfârșitul sec. al XIX-lea, romanul explorează cu realism și psihologie distrugerea unui tânăr naiv din cauza unei legături amoroase nocive, ilustrând efectele devastatoare ale prejudecăților burgheze în fața realității dure a vieții boeme și a decăderii morale.

Cunoscând un succes uriaș în epocă, opera a fost adaptată ulterior într-o piesă de teatru de succes (scrisă chiar de către A. Daudet alături de Adolphe Belot), piesă în 1900 ajunsă, la New York, în centrul unui celebru proces de indecență, din cauza temelor sale provocatoare legate de sexualitate.

Continuându-ne misiunea de colecționare, cercetare, conservare și restaurare, comunicare și expunere a mărturiilor materiale și spirituale despre viața și activitatea poetului Octavian Goga, în scopul cunoașterii, educării și recreerii publicului vizitator, am inaugurat expoziția inedită de carte online “«Sappho» de Alphonse Daudet în Biblioteca lui O. Goga de la Ciucea”, oferindu-vă spre lectură și vizionare un roman clasic francez de moravuri care explorează conflictul dintre pasiunea distructivă și convențiile sociale printr-o poveste de dragoste intensă plasată în Parisul secolului al XIX-lea.

Vă dorim lectură și vizionare plăcută!

Eduard BOBOC