Astăzi am ieșit în stradă. Cred că avem obligația să spunem adevărul: în mijlocul multor lucruri greșite (n.r. pe vremuri), existau și lucruri bune în educație. Exista disciplină. Exista respect pentru școală, respect pentru profesor și convingerea că învățătura contează. Copiii știau că școala este o prioritate, iar părinții și profesorii trăgeau în aceeași direcție.
Astăzi, după mai bine de trei decenii de libertate, avem drepturi pe care atunci nu le aveam, dar am pierdut multe dintre valorile care susțineau actul educațional. Autoritatea profesorului a fost erodată. Exigența este adesea confundată cu abuzul. Performanța este privită cu suspiciune. Regulile au devenit negociabile, iar responsabilitatea este pasată de la unii la alții.
Nu spun că trecutul a fost mai bun. Spun doar că o societate matură are înțelepciunea să păstreze ceea ce a funcționat și să elimine ceea ce a fost greșit. Nu trebuie să copiem trecutul, ci să învățăm din el.
Ca profesor, mă doare să văd cum educația este împinsă tot mai des la marginea preocupărilor publice. Ne indignăm când vedem lipsa de respect, lipsa de cultură, violența, superficialitatea și dezinteresul tinerilor, dar uităm că toate acestea sunt și rezultatul felului în care am tratat școala în ultimele decenii.
Dacă vrem ca educația copiilor noștri să nu devină o bătaie de joc, atunci trebuie să ne trezim. Profesori, părinți și bunici deopotrivă. Trebuie să ne amintim că școala nu este doar responsabilitatea profesorului și nici doar a familiei. Este responsabilitatea întregii societăți.
Nu putem construi o țară respectată fără să respectăm educația. Nu putem cere performanță fără să susținem școala. Nu putem cere caracter fără să cultivăm disciplina, munca și respectul.
Astăzi am protestat pentru demnitatea profesiei mele. Voi merge din nou la...
Pe larg, în articol.
Sursa: La Tablă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu